Poţi fi Mos Nicolae pentru copiii care nu au acces la educație
https://www.ziarulmetropolis.ro/poti-fi-mos-nicolae-pentru-copiii-care-nu-au-acces-la-educatie/

InterComFilm, distribuitorul filmului Paddington în România, alături de Grand Cinema & More sprijină accesul la educaţie al copiilor din medii defavorizate. Astfel, 5 lei din preţul fiecărui bilet la Paddington, cumpărat pe 6 decembrie, va fi donat în acest scop către Organizaţia Salvaţi Copiii.

Un articol de Petre Ivan|24 noiembrie 2014

Mos Nicolae / Biletele pentru spectacolele filmului Paddington pot fi cumpărate online sau de la casele de bilete ale cinematografului Grand Cinema&More din Baneasa Shopping City.

“Salvați Copiii România depune, de peste 20 de ani, eforturi pentru reintegrarea școlară a micuților ce au pornit în viață cu șanse reduse la un trai decent. Fondurile atrase în această perioadă au fost utilizate pentru asistarea a peste 20.000 de beneficiari, prin (re)integrarea școlară a copiilor nevoiți să muncească (programele A Doua Şansă și Școală după Școală) și prevenirea abandonului școlar în rândul comunităților defavorizate (Grădinițe estivale)” – Salvați Copiii

Ursuleţul Paddington s-a născut în 1958, din imaginaţia autorului pentru copii Michael Bond, ale cărui opere, A Bear Called Paddington şi seria Paddington Bear, s-au vândut în peste 35 de milioane de exemplare şi au fost traduse în peste 40 de limbi.

În mod surprinzător, deşi ursuleţul a apărut la televiziune, în mai multe seriale britanice, aceasta este pentru prima dată când autorul Michael Bond îşi dă consimţământul pentru transpunerea personajului creat de el pe marele ecran.

Bazat pe celebra serie de cărţi pentru copii a autorului britanic Michael Bond, filmul spune povestea amuzantă a unui ursuleţ venit din îndepărtata junglă peruvienă tocmai la Londra, în căutarea unui cămin.

Singur şi părăsit în gara din Paddington, realizează că e posibil ca viaţa în marele oraş să nu fie aşa cum şi-a imaginat. Temerile îi sunt spulberate în clipa în care face cunoştinţă cu familia Brown.

Citind bileţelul pe care-l poartă atârnat de gât – pe care stă, scris de mână, „Vă rog, aveţi grijă de acest ursuleţ. Vă mulţumesc.” – ei îi oferă întâi un ceai, apoi o familie şi un acoperiş deasupra capului.

Se pare că norocul îi surâde lui Paddington – până când intră în scenă un personaj macabru, a cărui singură dorinţă este aceea de a-l captura şi a-l împăia pentru muzeu.

Paddington va avea premiera în cinematografele din toată țara pe 5 decembrie și este distribuit în România de InterComFilm Distribution.

Foto: Mos Nicolae Paddington, Salvaţi Copiii – cinemagia, facebook

03
/07
/15

O expoziție intitulată ''Audrey Hepburn, portrete ale unui simbol” s-a inaugurat joi la National Portrait Gallery din Londra. Expoziţia va prezenta, până la 18 octombrie, 35 de imagini ale celebrei artiste împrumutate de fiii acesteia, Sean Hepburn Ferrer și Luca Dotti.

02
/07
/15

Ceau, Cinema! (Festival de Buzunar) se deschide oficial miercuri, 22 iulie, la Grădina de Vară « Capitol », cu unul dintre cele mai discutate documentare ale anului. Prezentat la festivalul de film Sundance şi la cel de la Edinburgh, Chuck Norris vs Comunism (Marea Britanie, România, 2015) invită publicul timişorean să rememoreze era în care filmele occidentale erau disponibile doar pe casete video traficate ilegal în România comunistă.

01
/07
/15

Filmul documentar Gone Wild, în regia lui Dan Curean, va fi proiectat la Cinema Muzeul Țăranului luni, 6 iulie, de la ora 19:00. Producția din 2012 arată o altă față a Deltei Dunării, bogată în faună și floră, concentrându-se în mod particular asupra poveștii cailor sălbatici.

01
/07
/15

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber revine vara aceasta cu cele mai bune 11 filme europene și de autor, în 4 orașe din România! Evenimentul se va desfășura în perioada 7 iulie – 23 august la Arad (7-12 iulie),  Timișoara (14-19 iulie), Brașov (28 iulie-2 august) și Sibiu (18-23 august), iar intrarea la toate proiecțiile este liberă.

01
/07
/15

Festivalul internațional al filmului de animație Anim’est și-a încheiat duminică seara cea de-a doua ediţie, prin proiecţia în aer liber a filmului Minuscule – Valley of the Lost Ants, din Piaţa Sfatului. Încrezători în rezultate, organizatorii încep deja planurile şi pregătirile pentru ediția a treia.

01
/07
/15

Poveștile care au inspirat o lume întreagă se îngrămădesc pe marele ecran al maratonului ShortsUP, sâmbăta asta, în Pavilionul Central Romexpo. A 7-a ediție Noaptea Lungă a Filmelor Scurte mixează scurtmetrajul cu o instalație foto de Alex Gâlmeanu, mapping video creat de grupul de artiști Tip-Toe și muzică funk și disco mixată de nicecream.fm.

30
/06
/15

Sâmbătă, 4 iulie, spectatorii de la Noaptea Lungă a Filmelor Scurte vor descoperi experienţa cinemaului interactiv. Evenimentul debutează la ora 19.00, în Pavilionul Central Romexpo, cu un video-show realizat de artiştii TIPTOE şi o instalaţie vizuală creată de fotograful Alex Gâlmeanu. Filmele încep de la ora 22.00.

29
/06
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Baloane de curcubeu” (1982), al doilea lungmetraj, necunoscut, regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai nedreptăţite filme româneşti. Un film burlesc, cu un comic spectaculos, scăpat însă cu destule „răni” după lupta prelungită cu cenzura, dar, din fericire, salvat de la dispariţie.

29
/06
/15

Filmele "Comoara", de Corneliu Porumboiu, "Un etaj mai jos", de Radu Muntean și "Aferim!", de Radu Jude participă la cea de-a 50-a ediție a Festivalului de la Karlovy Vary (3- 11 iulie), unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa.

29
/06
/15

Este unul dintre cei mai buni şi mediatizaţi actori din generaţia lui. Poate fi văzut în spectacole de teatru, în filme, în scurtmetraje (aproape în toate scurtmetrajele), ba chiar (foarte des) şi în reclame la televizor.

29
/06
/15

Ben Affleck și Matt Damon sunt pregătiţi să facă un film desprel Chuck Blazer și scandalul FIFA, scrie prosoccertalk.nbcsports.com. The Hollywood Reporter precizează că Affleck se va fi alătura prietenului său, Damon, ca producători ai companiei Warner Bros, care a câștigat în războiul pe dreptul de autor pentru cartea lui Ken Basinger, "Houses of Deceit", ce oferă detalii despre corupția din FIFA.

28
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film şi la Premiile Cesar, excentrica animaţie franceză „Jack şi mecanica inimii”, de Mathias Malzieu şi Stephane Berla, care a deschis cea de-a doua ediţie anime’st Braşov (25-28 iunie), este un romance muzical cu influenţe steampunk.

27
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Ce au în comun nişte oi dornice de emancipare şi aventură, trolii din cutie consideraţi, pe nedrept, monştri şi mai multe ouă tari cu înclinaţii mafiote? Toţi sunt personajele din trei filme prezentate în cea de-a doua zi a anim’est-ului braşovean (25-28 iunie).