„Povestea unui pierde-vară”, în deschiderea Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-unui-pierde-vara-in-deschiderea-ceau-cinema/

Filmul „Povestea unui pierde-vară”, regizat de Paul Negoescu şi cu Alexandru Papadopol în rolul principal, va fi proiectat în premieră la Timişoara în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema!

Un articol de Petre Ivan|5 iulie 2018

Spectatorii vor putea de asemenea să vadă și trei dintre cele mai așteptate documentare românești noi, „Procesul”, „Dacii liberi” și „Licu, o poveste românească”, precum şi „Pororoca”, de Constantin Popescu.

Comparat cu filmele lui Woody Allen, „Povestea unui pierde-vară” (2018) are ca protagonist un profesor de matematică de 42 de ani la Politehnică în București, nevoit să își schimbe stilul de viață și să se maturizeze după ce relația deschisă cu partenera sa începe să se complice.

Este al treilea lungmetraj al tânărului regizor Paul Negoescu, după „O lună în Thailanda” și „Două lozuri”, comedia independentă de succes care a deschis Ceau, Cinema! în 2016. „Povestea unui pierde-vară” va avea parte de o proiecție specială, la Grădina de Vară „Capitol”, în prima seară a festivalului, în prezența lui Paul Negoescu și a directorului de imagine Ana Drăghici.

De o proiecție în aer liber la Grădina de Vară „Capitol” va beneficia și extrem de apreciatul documentar „Procesul” (2017), realizat de Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan.

Film-anchetă plin de suspans, „Procesul” discută cazul lui Mihai Moldoveanu, fost ofițer al armatei române, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o. Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan, care este și unul dintre cei trei membri ai juriului competiției din acest an, vor fi prezenți la eveniment pentru a discuta cu publicul.

Foarte așteptată va fi și proiecția documentarului „Dacii liberi” (2018), de Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan. Protagoniștii filmului sunt locuitorii unui sat dacic, un grup cu convingeri mistice, un istoric și un arheolog, membrii unei trupe de reconstituire istorică, administratorul sitului UNESCO Sarmizegetuza Regia şi participanţii la congresele de dacologie.

Pe toţi îi uneşte pasiunea comună pentru daci, dar îi despart perspectivele diferite asupra unui episod istoric care devine tot mai popular în România.

Recompensat în 2017 cu marele premiu la prestigiosul festival DOK Leipzig, „Licu, o poveste românească”, de Ana Dumitrescu, vorbeşte despre România ultimului secol văzută de un om pierdut în istorie. Personajul principal, Liviu Canţer, zis Licu, un bărbat de 92 de ani din Sibiu, a supravieţuit unor evenimente istorice majore, iar acum a rămas singur cu amintirile sale.

Cunoscutul regizor Constantin Popescu îşi va prezenta de asemenea la Timişoara cel mai nou film, „Pororoca” (2017), despre drama unui cuplu a cărui fetiţă dispare în parc. Lungmetrajul a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la San Sebastian, unde actorul Bogdan Dumitrache a fost premiat pentru interpretarea sa, iar recent a fost desemnat cel mai bun film al secţiunii Zilele Filmului Românesc de la TIFF.

Cea de-a cincea ediție a Ceau, Cinema! va avea loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob.

Abonamentele pot fi achiziţionate de la Librăria Cărtureşti – Mercy din Timişoara.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi al Consiliului Judeţean Timiş.

Foto: „Povestea unui pierde-vară”, Ceau Cinema – facebook

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.