Pozitia copilului: o bună definiţie a cinematografiei româneşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/pozitia-copilului-o-buna-definitie-a-cinematografiei-romanesti/

Filmul „Pozitia copilului”, de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar 2014, reprezintă „disecarea anatomică a oamenilor, a societăţii şi a relaţiilor; drama ca documentarea unei patologii”, scrie Financial Times.

Un articol de Corina Vladov|3 noiembrie 2013

Filmul Pozitia copilului, de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar 2014, reprezintă „disecarea anatomică a oamenilor, a societăţii şi a relaţiilor; drama ca documentarea unei patologii“, scrie Financial Times.

„Ce înseamnă o bună definiţie a cinematografiei româneşti? Răspuns: Filmul «Pozitia copilului», regizat de Călin Peter Netzer. Răspunsul mai lung: disecarea anatomică a oamenilor, societăţii şi a relaţiilor; drama ca documentarea unei patologii. De la «4 luni, 3 săptămâni şi două zile» şi «Moartea domnului Lăzărescu» până la «Poziţia copilului» este un salt mic pe coridorul consilierii cosmice”, scrie Financial Times, citat de Mediafax.

„Luminiţa Gheorghiu este o mamă la 60 de ani, din clasa mijlocie, având în continuare o frumuseţe patriciană, cu ochii trişti ce strălucesc ca nişte diamante neobosite”, dar care „îşi adoră fiul, pe Barbu”, interpretat de Bogdan Dumitrache, un bărbat care a „fugit” din cuibul matern.

„În momentul în care Barbu omoară un copil într-un accident de maşină, incidentul reprezintă oportunitatea prin care Cornelia poate să-şi manifeste calitatea de mamă. Ea va interveni pentru a-l salva: încearcă să o opreşti. Ea va ajuta cu bani, sfaturi, cu intervenţii perseverente…”, mai scrie publicaţia.

Potrivit celor de la Financial Times, regizorul Călin Peter Netzer acordă poveştii sale „un pozitivism ironic: toate mişcările Corneliei sunt corecte. Ea vorbeşte cu celălalt şofer care asistă la accident, încearcă să cumpere tăcerea, angajează avocaţi şi îl împinge pe Barbu să meargă să ceară iertare familiei îndoliate pentru durerea provocată”.

De asemenea, jurnaliştii de la Financial Times notează că jocul actoricesc este minunat şi, filmat „ca un coşmar care se desfăşoară în timpul zilei”.

„Pozitia copilului” este propunerea României la Premiile Oscar 2014

Lungmetrajul Pozitia copilului, în regia lui Călin Peter Netzer, a mai câştigat premiul pentru cea mai bună peliculă la Festivalul Internaţional al Filmului Francofon de la Namur (27 septembrie – 4 octombrie), în timp ce Luminiţa Gheorghiu a primit trofeul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul din acest film.

Totodată, pelicula a fost desemnată să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria „cel mai bun film străin”.

„Pozitia copilului”, cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia şi Nataşa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010).

Foto: captură Pozitia copilului

21
/11
/13

Lungmetrajul Poziţia copilului, regizat de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar din 2014, are ,,un scenariu strălucit", iar actriţa Luminiţa Gheorghiu realizează ,,o interpretare de legendă", scrie publicaţia Indie Wire.

19
/11
/13

Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate“, a fost selectat în cadrul ,,Coproduction Village” la ,,Festival De Cinema Europeen des Arcs”. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în perioada 14-17 Decembrie 2013, în Alpii francezi.

19
/11
/13

CRONICĂ DE CARTE „Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc“ (Editura Polirom, 2013), cea mai nouă carte a criticului de film Tudor Caranfil, conţine numeroase verdicte critice ratate, în special la cineaşti de valoare.