Vineri, 12 iunie, două persoane pot lua masa cu actriţa Oana Pellea, în cadrul proiectului ,,Prânz caritabil cu o personalitate”, organizat de Merci Charity Boutique.
Un articol de Liliana Matei|8 iunie 2015
Fondurile obținute prin donația participanților vor merge spre renovarea unei școli dintr-un sat din județul Mureș. Invitații din primele patru ediţii au fost jucătorul de tenis Horia Tecău, actorul Marius Manole, jurnalistul Alex Dima și criticul de film Irina Margareta Nistor.
INFO
Dacă vrei să iei prânzul cu Oana Pellea, sună la 0752.593.736/ 0726.008.152. Două locuri disponibile.
MCB este o organizație nonprofit ce a înființat primul Concept Store caritabil din țară. Scopul asociației este de a oferi sprijin cauzelor umanitare, având în prim plan copiii cu probleme medicale și sociale. Proiecte în derulare: Zâna Merciluță (asigurăm tratament stomatologic atât copiilor cu afecţiuni oncologice cât și copiilor ce provin din familii defavorizate), HABARNAM – cultură pentru copii (interacțiunea copiilor, cazuri medicale sau sociale, cu zona culturală), Îndrăznește să visezi (proiect adresat copiilor aflați într-un stadiu avansat al bolii, cărora le îndeplinim un vis/o dorință), Mâine pentru copii ( susținerea unor copii foarte talentați).
Acuarela Bufet este o braserie și iaurterie cu mâncare internațională reinterpretată în stil românesc.