Prefață la a XXX-a ediție a Galei Premiilor UNITER
https://www.ziarulmetropolis.ro/prefata-la-a-xxx-a-editie-a-galei-premiilor-uniter/

UNITER şi Radio România Cultural lansează astăzi o campanie care cuprinde secvenţe video şi audio din testimonialele marilor artişti prezenţi pe scenele celor 29 de ediţii ale Galei Premiilor UNITER. Redăm mesajul UNITER care anunţă noua campanie.

Un articol de Ziarul Metropolis|24 iunie 2022

Dacă tot se vor împlini anul următor 30 de ani, ar trebui să facem ceva mai special. (…) Vor fi 30 de Gale care se întind pe 30 de ani, timp în care s-au perindat generații după generații de mari artiști. Am putea prefața Gala cu numărul 30 cu selecții din aceste Gale în care mărturisirile marilor artiști ai neamului nostru s-au făcut cunoscute de-a lungul anilor. Unele s-au și uitat.”

Aceasta a fost dorința lui Ion Caramitru pentru ediția aniversară a Galei Premiilor UNITER, care va avea loc în data de 4 iulie, de la ora 21.00, la Palatul Culturii din Bistrița.

Ne facem datoria firească de a împlini acest gând mărturisit public de Ion Caramitru în timpul spectacolului din anul 2021. O facem acum, la prima Gală fără inițiatorul și amfitrionul ei vreme de 29 de ediții.

Așadar, UNITER și Radio România Cultural lansează astăzi o campanie care cuprinde secvențe video, #momentememorabile, și audio, 10 clipe pentru 29 de ani din testimonialele marilor artiști prezenți pe scenele celor 29 de ediții ale Galei Premiilor UNITER.

Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Valeria Seciu, Miriam Răducanu, Horațiu Mălăele, Marcel Iureș, Alexandru Arșinel, Emilia Popescu, Florin Piersic jr., precum și cei plecați dintre noi, George Constantin, Gina Patrichi, Gheorghe Dinică, Olga Tudorache, Irina Petrescu, Ștefan Iordache, Draga Olteanu Matei, Alexandru Tocilescu, Stela Popescu, Alexandru Darie, Ion Caramitru se numără printre cei pe care vă invităm să-i re-vedeți și să-i re-ascultați mărturisind credințe artistice și de viață în momente de mare emoție, pe scena Galei. Convingerile lor, valabile și azi, sperăm să nu fie numai un remember pentru un mare artist, ci și o lecție de viață, de morală și de perseverență.

Vă invităm să răsfoiți în site-ul uniter.ro #momentememorabile și 10 clipe pentru 29 ani. Veți găsi aici file tulburătoare din istoria teatrului românesc trăită pe scena Galei UNITER. Radio România Cultural, partenerul nostru în această campanie vă așteaptă pe frecvențele radio și online pe radioromaniacultural.ro să ascultați 10 clipe pentru 29 ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.