Premieră absolută de Ziua Teatrului Excelsior: Marele Bal al Poveştilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-absoluta-de-ziua-teatrului-excelsior-marele-bal-al-povestilor/

Deschiderea Marelui Bal al Poveştilor de Ziua Teatrului Excelsior va avea loc cu ocazia împlinirii a 23 de primăveri de la înfiinţare. Evenimentul va avea loc luni 22 aprilie, începând cu ora 19.30.

Un articol de Andrada Văsii|15 aprilie 2013

Deschiderea Marelui Bal al Poveştilor de Ziua Teatrului Excelsior va avea loc cu ocazia împlinirii a 23 de primăveri de la înfiinţare. Evenimentul va avea loc luni, 22 aprilie, începând cu ora 19.30.

Prinţi, prinţese, coborâţi din basme, rochii din mătăsuri foşnitoare, domniţe îmbujorate, magicieni şi regi, ba chiar şi zmei, balauri şi căluţi vorbitori, vor însufleţi atmosfera din strada Academiei nr.28. Doar în această seară, totul va fi posibil, orice vis şi orice dorinţă vor deveni realitate.

Personajele poveştilor fermecate ale copilăriei vor fi întruchipate de către actorii teatrului Excelsior:  Paula Sorescu-Lucian, Annemary Ziegler, Silvana Ionescu, Mihaela Coveşeanu, Cosmina Dobrotă, Vasile Menzel, Cristian Nicolaie, Robert Radoveneanu, Ciprian Cojenel şi Marian Rădulescu. Aceștia vor sta umăr lângă umăr cu invitaţii de soi, care sunt așteptați să sosească în sala de bal.

Info:

Luni,  22 aprilie, este o zi cu totul specială în viața Teatrului Excelsior. Este chiar momentul de întemeiere  al acestui lăcaș de cultură.

Pe 22 aprilie s-a născut maestrul Ion Lucian, care în urmă cu 23 de ani, a adus pe lume cel mai drag copil al său: Teatrul Excelsior.

Dispariția tragică a fondatorului acestui teatru, la 31 martie 2012, a fost doar pământeană, căci ființa lui spirituală continuă să respire prin fiecare por al acestui teatru.

Foto credit: Teatrul Excelsior

11
/01
/24

„Corespondențe” de la Teatrul Metropolis este o producție româno-franceză, cu dublă cetățenie, și o demonstrație mamut a teatrului ca etapă de lucru, ca limbaj universal și ca conglomerat de întâlniri.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.