PREMIERĂ: „Villa Dolorosa“ – un teatru al apropierii, despre fiinţe sociale, distanţate social
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-villa-dolorosa-un-teatru-al-apropierii-despre-fiinte-sociale-distantate-social/

Apreciatul regizor Theodor-Cristian Popescu revine la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ cu un spectacol provocator, izvorât din universul lui Cehov şi ancorat în lumea contemporană, care va ridica semne de întrebare, va tulbura spiritele liniştite, le va linişti pe cele tulburate, le va produce delicii estetice tuturor celor cu mintea şi sufletul deschise şi, pe alocuri, îi va face să (şi) râdă amar.

Un articol de Petre Ivan|5 octombrie 2020

Via Dolorosa (Calea durerii în latină) sau, pe românește, Drumul Crucii, este ultimul traseu pe care l-a străbătut Iisus, în drum spre moarte, cărându-și crucea ca să spele păcatele omenirii. 

În spectacolul bazat pe textul scris de Rebekka Kricheldorf, Via Dolorosa devine Villa Dolorosa, drumul patimilor devine un cămin aflat în plin proces de degradare, iar cele trei surori ale lui Cehov – Irina, Mașa și Olga – sunt trei femei ale timpurilor noastre. Irina își aniversează de trei ori ziua de naștere, iar evenimentele accentuează de fiecare dată drama care pune stăpânire pe viețile surorilor și la care contribuie conflicte generate de probleme financiare, lipsă de sens, blazare, datorii, angoasă și disperare. 

Zilele de naștere ar trebui să devină zile de renaștere, însă personajele par incapabile să își depășească limitele. Sau există, totuși, o speranță ascunsă?

„Însingurare, distanțare, letargie. 

Până să se exteriorizeze într-o pandemie, ele iau deja forma unor blocaje interioare. 

Totul e posibil, dar totul e și foarte plictisitor. De unde ezitarea, blocajul, lipsa dorinței la trei surori frumoase, cu nume cehoviene. 

Un omagiu indirect lui Harag (montarea acestuia pe un text de Cehov rămâne cel mai faimos moment al acestui teatru) și lui Cehov însuși, deci teatrului ca artă a apropierii, a cunoașterii. Teatrului de/ca artă. 

A noastră ca ființe sociale, distanțate social.“

Theodor-Cristian Popescu

Din distribuţie fac parte Georgiana Ghergu – Irina, Steliana Bălăcianu – Olga, Loredana Dascălu – Maşa, Ale Ţifrea – Janine, Luchian Pantea – Andrei şi Theo Marton – Georg. 

Regia este semnată de Theodor-Cristian Popescu, scenografia a fost realizată de Irina Moscu, sound designer a fost Andrei Raicu, light designer a fost Gabriel Niculescu, regia tehnică este asigurată de Stelian Chiţacu, sufleur este Laura Moldovan, iar traducătororul piesei este Ciprian Marinescu.

Premiera spectacolului va avea loc miercuri, 7 octombrie, ora 19.00, la Sala Mare. Următoarele reprezentaţii vor avea loc joi, 8 octombrie şi duminică, 25 octombrie, ora 19.00, la Sala Mare.

Spectacolul are o durată de 3 ore (fără pauză) şi este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.

Biletele pot fi achiziţionate la casieria de la Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu-Mureş de luni până vineri, între orele 12.00 – 18.00, şi cu o oră înaintea reprezentaţiilor.

Biletele online se pot cumpăra de pe platforma www.biletmaster.ro.

Este obligatorie respectarea normelor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului SARSCoV2 precum măsurarea temperaturii prin termoscanare, menținerea distanței sociale prin ocuparea locurilor înscrise pe bilete, purtarea măștii şi folosirea soluțiilor dezinfectante puse la dispoziţie.

Foto: Cristina Gânj

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.