Premiile Goya 2014, marele câştigător şi muzica Beatles
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiile-goya-2014-marele-castigator-si-muzica-beatles/

„Vivir es fácil con los ojos cerrados”, de David Trueba, a fost marele câştigător la Premiile Goya 2014 – echivalentul spaniol al Oscarurilor. Un alt mare favorit, „Las brujas de Zugarramurdi”, de Álex de la Iglesia, a primit opt premii Goya.

Un articol de Petre Ivan|10 februarie 2014

„Vivir es fácil con los ojos cerrados”, de David Trueba, a fost marele câştigător la Premiile Goya 2014 – echivalentul spaniol al Oscarurilor. Un alt mare favorit, „Las brujas de Zugarramurdi”, de Álex de la Iglesia, a primit opt premii Goya.

„Vivir es fácil con los ojos cerrados”, nominalizat la şapte categorii, a concurat în secţiunea „cel mai bun film spaniol” cu „Caníbal”, în care joacă actriţa română Olimpia Melinte, dar şi cu „La gran familia española”, „La herida” şi „15 años y un día”.

Premiile Goya

Afişul filmului Vivir es facil con los ojos cerrados – Premiile Goya 2014

De altfel, Olimpia Melinte a fost şi ea nominalizată la premiul Goya, la categoria „revelaţia anului”, însă trofeul a fost câştigat de Natalia de Molina, pentru rolul din „Vivir es fácil con los ojos cerrados”.

„Vivir es fácil con los ojos cerrados” a mai câştigat premiile categoriilor „cel mai bun scenariu original”, „cel mai bun actor în rol principal” (Javier Camara) şi „cea mai bună coloană sonoră”.

Filmul lui David Trueba este bazat pe o poveste reală a unui profesor de limba engleză care şi-a motivat elevii să înveţe folosind muzica trupei The Beatles.

„Las brujas de Zugarramurdi”, de Álex de la Iglesia, care obţinuse 10 nominalizări, a fost recompensat la opt categorii.

Las brujas de Zugarramurdi, de Alex de la Iglesia

Filmul în care joacă actriţa Olimpia Melinte, care fusese nominalizat la opt categorii de premii, a câştigat doar trofeul Goya pentru cea mai bună imagine.

Perdantul serii a fost filmul „La gran familia española”, de Daniel Sánchez Arévalo, nominalizat la 12 categorii şi care nu a primit nicio distincţie.

Premiul Goya pentru cel mai bun film european i-a fost atribuit lui Michael Haneke, pentru drama „Amour”.

Foto cu Premiile Goya 2014 – wikipedia

26
/08
/21

Cea de XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival (BIFF), prima mare competiţie cinematograficӑ de film de lungmetraj organizatӑ în capitală, se va desfășura între 3 - 12 septembrie 2021, în București și va aduce premiere mondiale și filme premiate la festivaluri internaționale de prestigiu.

24
/08
/21

În premieră în România, „Cosmogony”, un performance digital live în care dansatori virtuali apar prin video mapping pe fațada Teatrului Odeon din București, va putea fi văzut pe 4 septembrie. Cea de-a șaptea ediție BIDFF include, pe lângă secțiunile competitive adresate scurtmetrajelor și patru documentare premiate internațional, și o selecție de 9 lucrări cinematografice VR, ce vor fi disponibile publicului la /SAC @ MALMAISON între 3 - 5 septembrie.

19
/08
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti prezintă, în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti, „Serile filmului spaniol: Berlanga, zâmbetul amar”, un ciclu format din şase filme ale renumitului regizor şi scenarist spaniol Luis García Berlanga, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 100 de ani.

18
/08
/21

Cinema în aer liber se întoarce pe Insula Artelor din Parcul Titan cu cele mai bune filme din ultimul an, un focus Wes Anderson și două retrospective în care se regăsesc filme îndrăgite, de la autori precum Pedro Almodovar, Michael Cacoyannis sau Sean Penn. Acestea vor putea fi urmărite la București, timp de 4 săptămâni, de marți până duminică, în perioada 17 august – 12 septembrie. Intrarea la proiecții este liberă.

17
/08
/21

Debutul în regie al directorului de imagine Tudor Platon, documentarul „Casa cu păpuși”/ „House of Dolls”, proaspăt câștigător al Trofeului „Ceau Cinema!” Timișoara, va avea premiera pe marile ecrane din România pe 24 septembrie 2021.

16
/08
/21

A cincea ediƫie The Black Sea Film Festival va avea loc, pentru prima dată, în Corbu, în perioada 19 - 22 august, în locațiile - Albastru la Mare și Teepee. Minunate seri de film, pe malul mării, vă așteaptă să vă bucurați de briza de vară și să urmăriți filme excepƫionale, sub milioane de stele și galaxii!

13
/08
/21

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca a fost una foarte apropiată de cele de dinaintea pandemiei – multe proiecţii în paralel, cu zeci sau sute de spectatori fiecare, de dimineaţa şi până noaptea, în săli sau afară, numeroşi invitaţi şi tradiţionala atmosferă de festival.