Premiul Goncourt pentru poezie i-a fost decernat lui Jean-Claude Pirotte
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiul-goncourt-pentru-poezie-i-a-fost-decernat-lui-jean-claude-pirotte/

Premiul Goncourt pentru poezie, numit ‘Robert Sabatier’ în cinstea scriitorului şi poetului mort în luna iunie, a fost decernat marţi autorului belgian Jean-Claude Pirotte pentru întreaga sa creaţie, a anunţat Academia Goncourt, citată de AFP. Scriitor şi pictor, mare călător în tinereţe, Jean-Claude Pirotte s-a născut la Namur (Belgia), în octombrie 1939. Avocat între 1964 […]

Un articol de Andrada Văsii|5 decembrie 2012

Premiul Goncourt pentru poezie, numit ‘Robert Sabatier’ în cinstea scriitorului şi poetului mort în luna iunie, a fost decernat marţi autorului belgian Jean-Claude Pirotte pentru întreaga sa creaţie, a anunţat Academia Goncourt, citată de AFP.

Scriitor şi pictor, mare călător în tinereţe, Jean-Claude Pirotte s-a născut la Namur (Belgia), în octombrie 1939. Avocat între 1964 şi 1975, a fost înlăturat din barou pentru un delict (un client de-al său a încercat să evadeze) pe care a negat mereu că l-ar fi comis. Condamnat la 18 luni de închisoare, a fugit în Franţa, unde a dus o viaţă destul de dezorganizată până la prescrierea pedepsei, în 1981. S-a întors atunci în oraşul natal şi şi-a reluat cursul normal al vieţii.

Romancier, cronicar, editor şi poet, Jean-Claude Pirotte a publicat circa 50 de cărţi articole, poeme şi prefeţe. Ca pictor, a ilustrat câteva lucrări. Printre ultimele sale apariţii se numără ‘Un voyage en automne’, ‘Absent de Bagdad’, ‘Passage des ombres’, ‘Le Promenoir magique et autres poemes’ şi ‘Expedition nocturne autour de ma cave’.

Scriitorul a primit în 2012 Marele Premiu pentru poezie al Academiei franceze şi premiul ‘Apollinaire’ în 2011. De-a lungul carierei i s-au mai decernat premiul ‘Maurice Careme’ şi premiul ‘Kowalski’, premiul pentru poezie al oraşului Lyon, în 2008, premiul ‘Deux Magots’ în 2006 pentru romanul ‘Une adolescence en Gueldre’, premiul ‘Marguerite Duras’ pentru ‘Autres arpents’ şi premiul ‘Valery Larbaud’ pentru ‘Ange Vincent’ în 2002.

Sursa: Agerpres

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.