Premiul LUX 2012: Filmele finaliste vor fi proiectate în Capitala
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiul-lux-2012-filmele-finaliste-vor-fi-proiectate-in-capitala/

Filmele finaliste la ediţia de anul acesta a premiului LUX, decernat de Parlamentul European, vor fi proiectate la Bucureşti, la cinema Studio, vineri şi sâmbătă. „Csak a szél/ Just The Wind”, de Bence Fliegauf, „Io sono Li/ Shun Li and the Poet”, de Andrea Serge, şi „Tabu”, de Miguel Gomes, sunt cele trei pelicule selecţionate […]

Un articol de Andrada Văsii|13 noiembrie 2012

Filmele finaliste la ediţia de anul acesta a premiului LUX, decernat de Parlamentul European, vor fi proiectate la Bucureşti, la cinema Studio, vineri şi sâmbătă.

„Csak a szél/ Just The Wind”, de Bence Fliegauf, „Io sono Li/ Shun Li and the Poet”, de Andrea Serge, şi „Tabu”, de Miguel Gomes, sunt cele trei pelicule selecţionate în acest an pe lista scurtă a finaliştilor pentru premiul LUX.

Cele trei filme vor putea fi vizionate la Cinema Studio din Bucureşti, potrivit următorului program: vineri – 17.30 („Io Sono Li”), 19.30 („Csak a Szel”); sâmbătă – 18.00 („Tabu”), 20.00 (dezbatere privind temele aduse în atenţia publicului de filmul „Tabu”, cu participarea criticului Irina Margareta Nistor şi a jurnalistului Cristian Tudor Popescu).

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a cinematografului.

Evenimentul de la Bucureşti este organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România.

Proiectate în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene în cadrul evenimentului „Zilele Filmului LUX”, în perioada 15 octombrie – 20 noiembrie, filmele finaliste sunt subtitrate, cu finanţare europeană, în cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene.

Premiul LUX va fi acordat într-o ceremonie oficială pe 21 noiembrie, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, în prezenţa realizatorilor filmelor.

Premiul LUX a fost înfiinţat în anul 2007, iar câştigătorul este desemnat prin voturile exprimate de politicienii din Parlamentul European. Filmul câştigător, recompensat şi cu un cec de 87.000 de euro, este apoi subtitrat în cele 23 de limbi oficiale ale UE şi pentru fiecare stat membru UE se va crea o copie în formatul de 35mm.

Premiul include, de asemenea, adaptarea filmului pentru persoane cu probleme auditive şi de vedere. Prin acest premiu, Parlamentul European doreşte să elimine barierele lingvistice care deseori reprezintă un obstacol pentru distribuţia filmelor europene.

Peliculele laureate la ediţiile precedente sunt „Auf der anderen Seite” (2007), de Fatih Akin, „Le Silence de Lorna” (2008), de Jean-Pierre şi Luc Dardenne”Welcome” (2009), de Philippe Lioret, „Die Fremde” (2010), de Feo Aladag, şi „Les neiges du Kilimandjaro” (2011), de Robert Guédiguian.

La ediţia din 2007, unul dintre cele trei filme finaliste a fost „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, al regizorului român Cristian Mungiu.

 

Sursa: Mediafax

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

03
/11
/23

În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.

02
/11
/23

La începutul lunii noiembrie, MNAC deschide noul sezon expozițional, Art Safari Stars Edition continuă să atragă iubitorii artelor vizuale pe Lipscani cu două noi expoziții, iar la MNAR sezonul de toamnă s-a lansat cu un important eveniment dedicat sculpturii.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!