Presa franceză laudă „Malmkrog”
https://www.ziarulmetropolis.ro/presa-franceza-lauda-malmkrog/

Presa franceză laudă Malmkrog, noua peliculă semnată de Cristi Puiu: „Regizorul ne dăruieşte un film unic şi curajos”, „o adevărată lecţie de punere în scenă”.

Un articol de Liliana Matei|11 iulie 2020

„Malmkrog”, cel mai recent film al regizorului Cristi Puiu, premiat la Berlinală, are parte de cronici pozitive în presa franceză după premiera de pe marile ecranele din Franța la finalul săptămânii trecute. Prestigiosul Le point argumentează că demersul cineastului român este un „splendid parcus cinematografic despre puterea limbajului”. Filmul va fi prezentat publicului român în avanpremieră la Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF la început de august.

„Un film extraordinar prin solemnitatea și libertatea sa”, scrie Les Fiches du Cinéma despre Malmkrog, cea mai recentă și provocatoare producție a regizorului român Cristi Puiu, o ecranizare de epocă, cu un scenariu care reprezintă o adaptare după „Trois entretiens” de Vladimir Soloviov (1853–1900), filmat timp de 40 de zile la conacul Apafi din satul Mălâncrav (Sibiu) și construit în jurul a cinci personaje.

„Pe cât de somptuos, pe atât de complex, pe cât de arid, pe atât de fascinant, noul film al lui Cristi Puiu este o adevărată lecție de punere în scenă”, notează și Premiere, în timp ce prestigiosul Le Point analizează că demersul cineastului român este un „splendid parcus cinematografic despre puterea limbajului”. aVoir-aLire.com laudă în egală măsură jocul actoricesc: „Regizorul ne dăruiește un film unic și curajos, iar actorii oferă o performanță memorabilă”.

„La finalul secolului al XIX-lea, un latifundiar rus, om de societate, implicat, conversează cu invitații săi la masă despre război, morală și religie. Pornind de la textele filozofului și poetului rus Vladimir Soloviov, Cristi Puiu compune o întreagă lume în spatele ușilor închise, aparent greu de pătruns, dar în care revărsarea de cuvinte și accentele profetice ne poartă departe…” , punctează și Beaux Arts Magazine despre Malmkrog.

Distins cu Premiul pentru Cel mai bun Regizor în cadrul secțiunii Encounters de la celebrul Festival Internațional de Film de la Berlin (20 februarie – 1 martie), unde a avut premiera internațională și a intrat în competiție cu alte 14 producții din întreaga lume, filmul „Malmkrog” îi are în distribuție pe: Frédéric Schulz-Richard, Agathe Bosch, Diana Sakalauskaité, Marina Palii, Ugo Broussot și István Téglás. Actorii vorbesc în limba franceză – doar câteva replici sunt în germană, rusă și maghiară, iar decorul și costumele redau atmosfera începutului de secol XX din Transilvania.

Publicul român se va putea bucura de „Malmkrog” în avanpremieră, la Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF la început de august.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.