Prestez servicii artistice – se caută actori
https://www.ziarulmetropolis.ro/prestez-servicii-artistice-se-cauta-actori/

Acesta nu este o cronică de teatru pentru că nu există nicio piesă. Actorii au decis să părăsească scena, iar regizorul a rămas singur să anunţe spectatorii, cu părere de rău, că au dat banii degeaba. Evenimentul s-a anulat. Motivul? Nu mai are cu cine lucra, prea multe fiţe.

Un articol de Teodora Gheorghe|30 ianuarie 2014

Acesta nu este o cronică de teatru pentru că nu există nicio piesă. Actorii au decis să părăsească scena, iar regizorul a rămas singur să anunțe spectatorii, cu părere de rău, că au dat banii degeaba. Evenimentul s-a anulat. Motivul? Nu mai are cu cine lucra, prea multe fițe.

Ce se ȋntȃmplă ȋn continuare sfidează orice așteptare. Pătrundem direct ȋn culisele unui spectacol, pe urmele creatorilor săi. Ȋn micul univers din spatele cortinei, protagoniștii ne invită să descoperim suișurile și coborȃșurile din viața oamenilor care ne mint frumos, ascunși dincolo de măștile vesele și triste.

Ne găsim ȋn postura de martori și chiar co-creatori ai unei lumi pe care nu o cunoaștem pentru că ne aflăm mereu ȋn fața, și nu ȋn interiorul ei. Timp de o oră și douăzeci și trei de minute (cu aplauze) avem oportunitatea de a privi neȋngrădit la ȋntȃlnirea explozivă dintre două mentalități: de o parte a baricadei stă țanțoș teatrul independent, noul val de prestatori de servicii artistice. Reprezentantul lor – „regizorul american” Dan Rădulescu, pedant și puțin stresat, cu o groază de idei excentrice (a se citi irealizabile). Ȋn costumul multicolor, pare un fashion designer coleric ȋn căutarea unei ținute perfecte.

Dan Radulescu

Dan Rădulescu, ,,regizorul” din ,,Prestez servicii artistice

De cealaltă parte, teatrul clasic, tradiția ȋnfrȃntă de ifosele generației „copy paste”: Valentin Teodosiu a.k.a vocea de la PRO TV, o apariție burlescă ȋn pantaloni bufanți și perucă; Manuela Hărăbor, actrița care tricotează ȋntr-un colț al scenei ȋn așteptarea unui rol de eroină și Diana Dumitrescu, eleva profesorului Teo, sufleoarea cu aspirații de vedetă.

Dintr-o dată, apare cineva pentru preselecție, tocmai de pe meleagurile Facebook-ului. Ȋntr-o postură neutră, Corina Moise ridică stegulețul alb pe cȃmpul de bătălie. Este destul de modernă ca să fie pe placul lui Dan și ȋndeajuns de entuziastă ȋncȃt să-i amuze pe actorii apatici și să destindă, astfel, atmosfera ȋncordată.

Și totuși se joacă pe scena mignonă de la Godot Cafe. Publicul nu trebuie dezamăgit, nu? Specialitatea casei – ciopȃrțirea operelor lui Shakespeare. Dacă vă era dor de o parodie spumoasă după „Visul unei nopți de vară” sau „Ȋmblȃnzirea scorpiei”, atunci ați nimerit unde trebuia.

Și acum, substratul dramatic; ȋntrebările, frămȃntările. Care este rolul teatrului independent ȋn zilele noastre? Printre grimase și replici tăioase, eroii nepoveștii ni se confesează. Uneori sarcastici, alteori nostalgici, ne vorbesc despre o realitate mai puțin comodă. Teatrul nu este doar zȃmbet, ci și nereușite, repetiții, oboseală, cafea și țigări pentru inspirație. Mai mult de atȃt, el se reinventează și atunci generațiile se scindează. Apar acuzele și orgoliile. Scena se umple de mirosul talentelor care ard mocnit ȋn focul noutății. Se poate pune ȋnsă semnul egalității ȋntre nou și ,,de calitate”?

Chris Simion vă provoacă să vă dați singuri un răspuns, cu o ȋmbietoare autoironie și mult haz, ȋn cel mai recent spectacol al său, Prestez servicii artistice, care a avut premiera pe 28 ianuarie, la Godot Cafe – teatru.

INFO

Prestez servicii artistice

de Chris Simon

Cu: Valentin Teodosiu, Manuela Hărăbor, Dan Rădulescu, Diana Dumitrescu și Corina Moise

Regia: Chris Simion

Foto din spectacolul Prestez servicii artistice: Dinu Lazăr

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.