Prima femeie dar şi primul autor britanic care câştigă de două ori Man Booker Prize este Hilary Mantel
https://www.ziarulmetropolis.ro/prima-femeie-dar-si-primul-autor-britanic-care-castiga-de-doua-ori-man-booker-prize-este-hilary-mantel/

Romanciera Hilary Mantel a făcut istorie, marţi, când a câştigat pentru a doua oară în carieră Man Booker Prize, devenind astfel prima femeie şi primul autor britanic care câştigă de două ori acest premiu literar prestigios. Hilary Mantel, în vârstă de 60 de ani, a fost premiată pentru romanul „Bring up the Bodies”, al doilea […]

Un articol de |17 octombrie 2012

Romanciera Hilary Mantel a făcut istorie, marţi, când a câştigat pentru a doua oară în carieră Man Booker Prize, devenind astfel prima femeie şi primul autor britanic care câştigă de două ori acest premiu literar prestigios.

Hilary Mantel, în vârstă de 60 de ani, a fost premiată pentru romanul „Bring up the Bodies”, al doilea volum din trilogia ei consacrată lui Thomas Cromwell. Scriitoarea britanică a câştigat Man Booker Prize şi în 2009, cu „Wolf Hall”, primul volum din această trilogie dedicată consilierului regelui Henric al VIII-lea.
 
„Ei bine, nu ştiu ce să mai zic. Aştepţi vreme de 20 de ani să câştigi un Booker Prize şi, apoi, două astfel de premii vin dintr-o dată peste tine”, a declarat romanciera britanică, cu ocazia ceremoniei de înmânare a premiului, organizată marţi seară, la complexul cultural Guildhall din Londra.

Doar alţi doi autori au câştigat în trecut de două ori premiul Man Booker: australianul Peter Carey, în 1988 şi 2001, şi sud-africanul John Maxwell Coetzee, în 1983 şi 1999.

„Bring up the Bodies” este o ficţiune care se desfăşoară în 1535, atunci când Anne Boleyn, a doua soţie a regelui Henric al VIII-lea, nu reuşeşte să îi ofere acestuia un fiu. „Scriind, m-am simţit cuprinsă de acea ambianţă otrăvită, tensionată, de la curte. M-am simţit în pericol”, spune Hilary Mantel, referindu-se la atmosfera „nocivă” de la curtea regală britanică din acea epocă, când două dintre soţiile regelui britanic au fost executate.

Peter Stothard, preşedintele juriului, a considerat că romanul lui Mantel premiat de această dată „îl depăşeşte cu mult pe primul” din trilogie, premiat la rândul său în 2009. „Această dublă recompensă este cât se poate de meritată”, a spus el, estimând că Hilary Mantel a „reinventat regulile în domeniul ficţiunilor istorice” odată cu publicarea romanului „Bring up the Bodies”.

Ceilalţi cinci finalişti din acest an pentru Man Booker Prize au fost poetul indian Jeet Thayil, selectat pentru volumul „Narcopolis”, autorul malaysian Tan Twan Eng, pentru volumul „The Garden of Evening Mists”, şi trei autori britanici: Alison Moore, pentru „The Lighthouse”, Deborah Levy, pentru „Swimming Home”, şi Will Self, pentru „Umbrella”. De fapt, Will Self era considerat cel mai serios concurent pentru Hilary Mantel pentru obţinerea premiului Man Booker din acest an.

În 2011, Man Booker Prize i-a revenit scriitorului Julian Barnes, pentru romanul „The Sense of an Ending”.

Man Booker Prize, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, este acordat celui mai bun roman de ficţiune scris în limba engleză, publicat în ultimul an în Marea Britanie, Irlanda sau în statele Commonwealth.

Autorul primeşte un cec de 50.000 de lire sterline (62.000 euro), dar cel mai important lucru este că acest premiu îi asigură notorietatea mondială şi vânzări record ale operelor sale.

Printre laureaţii ediţiilor precedente se numără autori celebri, precum Salman Rushdie, Kazuo Ishiguro, Margaret Atwood, Ben Okri şi Thomas Keneally.

 

Sursa: Mediafax

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.

25
/09
/23

Ediția a 13-a a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent s-a încheiat ieri, 24 septembrie, după 10 zile cu 28 de evenimente indoor și outdoor – spectacole în competiție, spectacole studențești, patru premiere teatrale, film, atelier de teatru, concert – care au ținut în atenția publicului cele mai tinere și fresh creații independente din București și din țară.

24
/09
/23

Insula Hydra. Soarele. Marea. Cel mai bun loc de unde poți privi luna. Iubire. Nebunie. Căutare. Depresie. Tristețe. Iubire. Sexualitate. Droguri. Sinucidere. Moarte. Artă. Iubire…