„Profesorul de vioară”, între filarmonică și favelă, din 19 august la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/profesorul-de-vioara-intre-filarmonica-si-favela-din-19-august-la-cinema/

Din 19 august, Transilvania Film aduce pe marile ecrane din România ,,Profesorul de vioară”, cel mai recent film al regizorului brazilian Sergio Machado.

Un articol de Liliana Matei|4 august 2016

Câștigător al Premiului publicului la Festivalul de Film Sao Paolo, 2015, și unul dintre cele mai apreciate filme de la TIFF, proiectat în Piața Unirii din Cluj, în fața a peste 2500 de spectatori, Profesorul de vioară spune povestea unui violonist care ajunge să se cunoască pe sine abia după ce începe să predea vioară copiilor din Heliopolis, cea mai mare favelă din Sao Paolo.

Povestea filmului este inspirată din istoria reală a institutului Baccarelli, o organizație non-profit din Sao Paolo care oferă cursuri de muzică gratuite pentru tinerii din zonele defavorizate. „Când am început să lucrăm la scenariu, am făcut tot posibilul să intrăm cât mai adânc in istoria din spatele institutului Baccarelli. Nu am vreo iluzie că filmul ăsta, sau oricare altul, poate schimba realitatea unei țări, însă cred că poate deschide calea spre un dialog despre rolul artelor în dezvoltarea tinerilor cetățeni.”, spune regizorul care, în ciuda “lipsei de talent muzical”, s-a înscris la cursuri de violoncel în cadrul institutului pentru a putea fi mai aproape de studenți și a-i înțelege mai bine.

După ce pierde un post în prestigioasa orchestră simfonică din Sao Paolo, Laerte, un violonist talentat, se întreţine dând lecţii de muzică adolescenţilor dintr-o şcoală publică din Heliopolis, cea mai mare favelă din Brazilia. Calea sa e plină de obstacole, dar puterea muzicii şi prietenia ce se înfiripă între profesor şi elevii săi vor deschide uşi într-o nouă lume.

“Poveștile aspiraționale cu profesori au fost o constantă în cinematografie, cuprinzând întregul spectru dramatic: de la sentimentalismul lui Adio, domnule Chips la degetele distruse din Whiplash. Profesorul de vioară se înscrie într-o formulă cunoscută, dar o face cu o poveste despre salvare atât de elegantă și sinceră, încât cu greu îi reziști.”, spune Screendaily.

Sergio Machado este un regizor și scenarist brazilian care a câștigat aprecierea publicului și criticilor odată cu Lower City, o poveste de dragoste din 2005, cu zeci de nominalizări și premii, printre care Premiul tinerilor la Cannes, Cel mai bun film la Festivalul de Film Rio de Janeiro, Cel mai bun scenariu la Festivalul Internațional de Film Latino Los Angeles, și multe altele.

În Profesorul de vioară, regizorul lucrează atât cu mari actori ai Braziliei, ca Lazaro Ramos sau Sandra Corveloni (câștigătoarea unui Palme d’Or la Cannes), cu actori la început de drum ca tânărul și talentatul Kaique de Jesus, dar și cu nume cunoscute din scena muzicală braziliană: rapperii faimoși Criolo și Rappin’ Hood, maestrul Marin Alsop și orchestra simfonică din Sao Paolo.
“Sunt copil de muzicieni. Tata cânta la pian, mama la bas la orchestra simfonică a universității Bahia. Erau amândoi studenți și nu-și permiteau o bonă, așa că am crescut printre instrumente muzicale. Filmul ăsta mi-a redat atâtea amintiri pe care le crezusem pierdute.”, spune regizorul.

13
/01
/22

Dacă pentru mulți dintre noi sfârșitul anului trecut a stat, din punct de vedere cinematografic, sub semnul lungmetrajului lui Sorrentino, „È stata la mano di Dio”, începutul lui 2022 ne-a pus în fața unui alt film italian – „Trei etaje” / „Tre piani”, semnat de Nanni Moretti.

10
/01
/22

CRONICĂ DE FILM Miza celor mai multe filme de epocă, bazate în general pe romane, este de a crea un conflict între moravurile vremii şi secrete intime care, dacă ar fi dezvăluite, ar fi condamnate public.

07
/01
/22

Independența Film, casa de distribuţie care promovează în România de 25 de ani filme independente de referință, premiate sau prezentate la marile festivaluri de film, anunță titlurile care vor fi lansate în cinema în primăvara anului 2022.

28
/12
/21

Anul 2021 a fost unul foarte bun pentru cinematografia română pe plan internaţional - nominalizări sau premii la mari festivaluri şi gale. Dar şi 2022 ne-ar putea oferi mai multe surprize plăcute. Ziarul Metropolis vă prezintă cele mai aşteptate filme româneşti ale noului an.

27
/12
/21

Între educație și comunitate punem semnul egal din perspectiva viitorului. „MARTORUL 1”, filmul documentar care prezintă o Românie aflată în luptă continuă pentru accesul la educație și viitor, o Românie mai puțin vizibilă care ajută copiii să-și împlinească visurile, loviți de realitatea sărăciei, va putea fi vizionat în premieră națională pe Digi Life, în data de 30 decembrie, începând cu ora 22:00.

27
/12
/21

Nominalizat la Palme d'Or 2021, cel mai nou film al cineastului italian Nanni Moretti, ajunge pe marile ecrane din România din 7 ianuarie, distribuit de Independența Film. „Trei etaje”/ „Tre piani” urmărește viețile a trei familii care locuiesc în aceeași clădire și ale căror povești se intersectează într-un mod tulburător, cu urmări nefaste pentru toată lumea.

21
/12
/21

Deşi 2021 a fost un an al revenirii, iar festivalurile au avut de unde alege, m-am oprit doar la cinci filme pentru topul de final. Trei de la Cannes, care a avut o ediţie foarte bună, în ciuda unui Palme d`Or discutabil, unul de la Berlin, care se întâmplă să fie şi românesc, şi un altul recuperat din 2020.

20
/12
/21

Voluntar la orice vârstă nu este doar o idee, ci un mod de existență pentru mulți semeni de-ai noștri care îmbracă această vocație. Documentarul „Martorul 78”, care prezintă o serie de interviuri energizante și antrenante despre viața de voluntar în comunitățile vulnerabile din România, evidențiind și configurația unui model de dezvoltare civică prin pasiune, dragoste și nu în ultimul rând, curaj, va putea fi vizionat în premieră națională pe Digi Life, în data de 23 decembrie, de la ora 22:00.