„PROMETEU’22” în maghiară, română, slovenă și engleză, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj!
https://www.ziarulmetropolis.ro/prometeu22-in-maghiara-romana-slovena-si-engleza-la-teatrul-maghiar-de-stat-cluj/

Vineri, 1 iulie, ora 20, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, va avea loc premiera spectacolului „PROMETEU’22”, bazat pe tragedia antică „Prometeu înlănţuit” de Eschil, regizat de Gábor Tompa.

Un articol de Liliana Matei|30 iunie 2022

Spectacolul este jucat în limbile maghiară, română, slovenă și engleză și beneficiază de subtitrare în limbile maghiară, română și engleză. „PROMETEU’22” este o coproducție Teatrul Maghiar de Stat Cluj – Teatrul de Stat din Constanța – SNT Drama Ljublajana și face parte din proiectul Catastrofă derulat de Uniunea Teatrelor din Europa.

La începutul conferinței de presă organizată cu ocazia premierei, Gábor Tompa a declarat că proiectul Catastrofă va include 7 coproducții și vor fi implicate 16 teatre. Spectacolele au ca punct de plecare teme din tragedia antică greacă. Gábor Tompa a mai adăugat că spectacolul PROMETEU ’22 este o meditație asupra condiției intelectualului în secolul XXI, rolul acestuia fiind acela de a observa lumea cu un ochi obiectiv și de a împărtăși oamenilor cunoașterea.

Igor Samobor, interpretul personajului principal, a vorbit despre importanța coproducțiilor internaționale precum aceasta și despre noile perspective pe care le deschid. A vorbit, de asemenea, și despre actualitatea piesei: „Cunoaștem cu toții mitul lui Prometeu, care a adus oamenilor focul și, prin urmare, cunoașterea. De fapt, el le-a predat oamenilor civilizația. Acum când suntem în aproapierea unui război, când simțim că în jurul nostru lumea se prăbușește, când suntem bombardați cu știri false și nu putem știi ce este adevărat și ce nu, trebuie să ne întoarcem spre trecut și să decidem care sunt lucrurile care contează cu adevărat.”

Vasile Șirli, compozitorul spectacolului, a precizat că muzica poate transmite frământarea, îndoiala, frica și întrebările din piesă: „Am vrut ca muzica să vorbească despre durere, despre gândul legat de bine și rău, și mai ales despre speranță. Marea speranță că totul va fi bine. Mi-am dorit ca muzica să fie asemeni unei experiențe care ne duce la gândul bun.”

Din distribuția specatcolului fac parte actorii: Igor Samobor, Domen Novak, Eva Jesenovec (SNT Drama Ljubljana), Cătălina Mihai, Florin Aioane, Ecaterina Lupu, Mirela Pană, Dana Dumitrescu (Teatrul de Stat Constanța), Gábor Viola, Áron Dimény, Tamás Kiss, Anikó Pethő, Eszter Román, Zsolt Bogdán, Andrea Vindis, Melinda Kántor (Teatrul Maghiar de Stat Cluj).

La realizarea producției își dau concursul: Erwin Șimșensohn (regizor secund), Carmencita Brojboiu (elemente de decor și costume), Vasile Șirli (muzica originală), Ágnes Kali (dramaturgia), Ferenc Sinkó (coregrafia), Radu Daniel (video) Gyopár Bocskai (colaborator decor și costume).

Următoarele reprezentații cu spectacolul „PROMETEU’22” sunt programate în datele de 2 și 3 iulie, în Sala Mare a Teatrului Maghiar. Biletele pentru cele trei reprezentații pot fi achiziționate de la casa de bilete a Teatrului și online de pe www.biletmaster.ro.

După premiera de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, în luna octombrie „PROMETEU’22” va avea premiera în Slovenia, la Ljubljana, iar în luna decembrie la Constanța. La Cluj, PROMETEU’22 se va mai juca și în luna noiembrie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Interferențe. În februarie 2023 va fi prezentat la Porto, în cadrul Festivalului Finisterra organizat de Teatrul Național São João și de Uniunea Teatrelor din Europa.

14
/06
/23

Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae, ajuns la cea de-a treia sa ediție, se va desfășura în perioada 3-25 iunie 2023 la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană.

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

14
/06
/23

Muzeul Naţional al Literaturii Române va organiza în 16 iunie 2023, cu prilejul Bloomsday, spectacolul de teatru „Molly Bloom”, de la ora 15.00, iar de la ora 18.00, dezbaterea dedicată noii traduceri a romanului Ulise de James Joyce, realizată de Rareș Moldovan și apărută la Editura Polirom, în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator Dan Croitoru).

13
/06
/23

Rodica Mandache şi tânărul actor Eduard Păuna ajung cu spectacolul „Aplauze pentru poet...” pe scena Sălii Thalia, miercuri, 28 iunie, de la ora 19:00, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Cei doi artiști vor recita din şi despre Eminescu, în ambianța muzicală inedită creată de Cătălin Răducanu la pian și țambal de concert.

13
/06
/23

Anul acesta Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD va găzdui patru spectacole internaționale de excepție. Festivalul va avea loc în perioada 19-25 iunie 2023, pe Calea Griviței din București, și va aduce în prim-plan evenimente semnate de renumiți artiști din întreaga lume.

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".