#provocarea UNTEATRU: fă-ți cadou o experiență!
https://www.ziarulmetropolis.ro/provocarea-unteatru-fa-ti-cadou-o-experienta/

„La UNTEATRU, luna decembrie e o lună ca oricare altă. Tot cu cadouri, tot cu mult teatru, cu multă muzică, tot cu bucurie şi amintiri minunate. Sperăm că ultima lună din an să fie plină de daruri din care să facem şi noi parte. Fă-ţi cadou o experienţă!” – iată provocarea lansată de Andreea şi Andrei Grosu, regizori şi fondatori UNTEATRU.

Un articol de Liliana Matei|7 decembrie 2016

Sau, de ce nu, fă cadou o experiență unui om drag care iubește teatrul sau, dimpotrivă, nu a mai mers de mult la teatru. Promitem multă emoție!

Câteva dintre spectacolele UNTEATRU din luna decembrie la care suntem invitați cu multă căldură sunt:

„Molly Sweeney” (foto) de Brian Friel – Premieră – un spectacol de Sânziana Stoican, care vorbește despre frumusețea imperfecțiunii, despre cum obsesia pentru mai bine poate distruge și care pune realitatea înconjurătoare sub semnul întrebării. Mihaela Trofimov într-un rol excepțional alături de maestrul Constantin Cojocaru și Liviu Pintileasa.

molly-sweeney

„Frig” de Lars Noren – „Stai și te uiți. Te emoționezi, poate simți puțină furie, puțină revoltă. La UNTEATRU, se întâmplă un spectacol pe care mi-aș dori că spectatorii să îl poată opri.” Alex Bogdan, regizor. Un spectacol ce a avut premiera luna trecută, cu Liviu Pintileasa, Ionuț Grama, Silviu Debu, Andrei Seușan.

„Treapta a 9-a” de Tom Ziegler – o piesă despre asumarea responsabilității. Plină de umor de bună calitate, glume și înțepături, maschează foarte bine drama care se ascunde în spatele cuvintelor. Cu Valentina Zaharia, Patricia Katon, Iolanda Covaci și Cristina Casian.

Pe lângă aceste spectacole recomandate, se vor juca și HIT-urile UNTEATRU, texte ce au bucurat și emoționat mii de oameni: „La tigănci”, „The Sunset Limited”, „Livada de vișini”, „Vandalul”.

andries-unteatruSpatiul barului UNTEATRU este scena a 5 concerte în regim acustic. Pe 9 decembrie ne adunăm din nou pentru… Alexandru Andrieș (foto) și Maria Ioana Mîntulescu. Pe 10 decembrie, râdem și fredonăm cu Fără Zahăr pentru că trupa din Dorohoi promite spectacol! Muzica Teatrului ne este adusă de Cari Tibor Project (foto sus), în seara de 13 decembrie. Artan vine cu Partizan în varianta acustică, pe 16 decembrie și încheiem anul cu Lucia & Muse Quartet, un concert special de Crăciun, pe 21 decembrie.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.