Purcarete, Măniuţiu, Charles Muller, Gavriil Pinte şi Anca Bradu – 5 premiere consecutive la TNRS
https://www.ziarulmetropolis.ro/purcarete-maniutiu-charles-muller-gavriil-pinte-si-anca-bradu-5-premiere-consecutive-la-tnrs/

Un eveniment unic pe scena teatrală românească va avea loc la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu în perioada 1-5 octombrie: prezentarea a cinci premiere consecutive.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2014

Regizorii Silviu Purcarete, Mihai Măniuţiu, Charles Muller, Gavriil Pinte şi Anca Bradu şi-au luat provocarea de a pune în scenă texte celebre ale unor autori care au făcut istorie: Sofocle, Eugène Ionesco, Peter Weiss, Peter Shaffer şi Matei Vişniec.

Spectacole ce prezintă omul în căutarea afirmării libertăţii şi a talentului său, în răzvrătirea sa împotriva celor care îi dictează destinul, iar frumuseţea şi dramatismul lor vor fi înţelese de toţi cei care au trăit sentimentul revoltei.

Cu ocazia acestui eveniment, Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu este şi gazda expoziţiei FOCUS TNRS: „Viziuni ale revoltei şi tragediei“, semnată de Sebastian Marcovici, alături de Dragoş Dumitru, care fac o incursiune fotografică în cele cinci noi producţii prezentate toamna aceasta publicului sibian.

Fotografiile vor fi expuse în foaierul teatrului, iar accesul la expoziţie se face în perioada 1-5 octombrie 2014, pe baza biletului de intrare la spectacol, cu 30 de minute înainte de începerea fiecărei reprezentaţii.

Miercuri, 1 octombrie, de la ora 19:00

va avea loc premiera spectacolului „Marat /Sade”, într-o concepţie regizorală captivantă semnată de Charles Muller, după legendarul text al lui Peter Weiss. În

Marat Sade

Marat Sade

scenografia lui Dragoş Buhagiar şi pe muzica originală de Vasile Şirli, spectacolul ,,Marat/Sade” este o critică a societății actuale, un râs care devine plâns, o revoluție împotriva limitelor omului și a sistemelor politice.

Premiera de joi, 2 octombrie, de la ora 19:00

să descoperim jocul intrigilor de la curtea vieneză, în spectacolul „Amadeus” de Peter Shaffer, o producţie în regia lui Gavriil Pinte şi scenografia Roxanei Ionescu. „Amadeus” este un spectacol pentru iubitorii de mistere, melodramă și Mozart, interpretat în limba germană, cu traducere simultană în limba română.

Vineri, 3 octombrie, de la ora 19:00

vă invităm să vedeţi o punere în scenă a uneia dintre cele mai fascinante piese ale lui Eugène Ionesco, „Lecţia”. Regizorul Mihai Măniuţiu montează un spectacol ce vorbeşte despre manipulare, seducţie, orori, robotizare, dar şi despre progres şi evoluţia civilizaţiei. „Lecţia este ceea ce se petrece în jurul nostru şi nu ne mai putem preface că nu vedem. Genocidul, spălarea creierelor, purificările etnice, crimele în masă, totul se petrece sub ochii noştri. Eu nu trag la ţintă în dictatori de acum 20 de ani, trag la ţintă în dictatorii din zilele noastre”, declară Mihai Măniuţiu.

Sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 19:00

Lecţia

Lecţia

va avea loc premiera spectacolului „De ce Hecuba?” de Matei Vişniec, cel mai jucat autor dramatic român. În regia Ancăi Bradu şi scenografia lui Mihai Păcurar se dezvăluie lumea spectaculoasă a Antichităţii şi un personaj feminin de dimensiuni apocaliptice, Hecuba, Mama care are curajul să ceară socoteală zeilor care controlează viaţa şi moartea copiilor săi.

Duminică, 5 octombrie, ora 19:00

După reprezentaţia din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul „Oidip”, regia Silviu Purcărete, va fi jucat în premieră în această stagiune, la Naţionalul sibian

Este vorba despre o creaţie-eveniment a autorului spectacolului ,,Faust”, cu scenografia lui Dragoş Buhagiar şi pe muzica originală semnată de Vasile Şirli.

„Oidip” este o pictură a spaimelor, a presentimentelor și a nefericirii, în

De ce Hecuba?

De ce Hecuba?

spiritul marilor maeştri.

Programul spectacolelor este afişat pe site-ul www.tnrs.ro.

Biletele sunt disponibile la Agenţia Teatrală din Bdv. Nicolae Bălcescu nr. 17 şi online prin eventim.ro și în rețeaua națională a magazinelor Domo, Germanos, Orange și Vodafone, librăriile Humanitas și Cărturești.

Foto: Silviu Purcarete, Marat /Sade, Lecţia şi De ce Hecuba? – TNRS, Sebastian Marcovici, Dragoş Dumitru

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.