„Putere și sânge” cu Aurora Liiceanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/putere-si-sange-cu-aurora-liiceanu/

Volumul „Putere şi sânge. O aventură indiană” de Aurora Liiceanu, apărut de curând la Editura Polirom, va avea lansarea pe vineri, 4 mai, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Cu acest prilej, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu. Vor vorbi, alături de autoare, Sabina Fati şi Alina Purcaru, iar întâlnirea va fi moderată de George Onofrei.

Un articol de Liliana Matei|28 aprilie 2018

Ce au în comun Anne şi Mary Boleyn cu două prinţese indiene din epoca de glorie a Imperiului Mogul? Cu siguranţă, dorinţa de putere – atât de puternică, încât le face să nu mai ţină cont de nimic, nici măcar de legăturile de sânge. Sunt surori rivale. În Anglia, Anne a făcut tot ce a putut ca să devină soţia regelui Henric al VIII-lea, fără să ţină cont că acesta era amantul surorii ei Mary. În India, Roshanara şi-a sprijinit fratele mai mic să ajungă pe tron şi a uneltit ca s-o îndepărteze de la putere pe sora lor, Jahanara. Interesată de relaţia dintre surori în general şi cu precădere de cea dintre prinţesele indiene, Aurora Liiceanu face o incursiune în istoria Imperiului Mogul, în care conducători luminaţi, prinţi însetaţi de faimă şi femei seducătoare sunt protagoniştii unor fascinante poveşti de iubire şi ură, loialitate şi trădare.

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare şi a predat psihologie la diferite universităţi din Bucureşti, dar şi la UQAM (Canada) sau EHESS (Franţa). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeaşi autoare, la Editura Polirom au mai apărut: „Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi” (2003, 2012), „Prin perdea” (2009, 2012), „Rendez-vous cu lumea” (2010, 2012), „Patru femei, patru poveşti” (2010, 2011), „La taifas” (2010, 2012, 2016), „Viaţa nu-i croită după calapod” (2011), „Cuvinte încrucişate” (2012, 2017), „Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminităţii” (2013), „Legături de sânge. Povestea Ioanei” (2013), „Soacre şi nurori. La cine este cheia?” (2014), „Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor” (2015), „Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc” (1948-1998) (2015), „Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche. Primele iubiri” (2015, 2016), „Ea şi El. Biografia unei relaţii” (2016) şi „Madlena” (2017).

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.