Puțină umbră pe verandă
https://www.ziarulmetropolis.ro/putina-umbra-pe-veranda/

Rulează în cinematografe filmul artistic „Copacul vrajbei noastre”, regizat de H.G. Sigurosson. O peliculă islandeză, ciudată, crudă şi comică.

Un articol de Andrei Crăciun|10 august 2018

Vară islandeză. Necazuri între vecini cu privire la un copac care lasă umbră pe veranda unui cetățan.

În spatele acestei întâmplări mici se ascund dramele cele mari de care – iată – nici măcar islandezii nu sunt scutiți.

Dincolo de calitățile artistice ale peliculei, pe care le veți cântări dumneavoastră singuri în sala cinematografului (e un film îngrozitor despre singurătate, până la urmă), aș vrea să vă supun atenției alte aspecte.

Aspect 1. În filmul Copacul vrajbei noastre veți vedea că există vară chiar și în Islanda, vară în toată puterea cuvântului, vară dătătoare de speranță, în care se poate dormi chiar la cort în mijlocul naturii.

Aspect 2. Cum arată o ședință de bloc în Islanda. Cum arată locatarii și cum pun ei problema când e cazul să fie schimbată o țeavă de scurgere, de exemplu.

Aspect 3. Cum arată personalul unei grădinițe islandeze și cum aruncă o doamnă, la nervi, într-o altă doamnă cu rahatul unui câine. Cum îl strânge înainte conform la punguță. În general, v-aș ruga să fiți atenți la animalele din acest film și la relația islandezilor cu animalele.

Aspect 4. Cum își petrec bărbații islandezi în pragul pensiei timpul liber. Atenție! Ei nu sunt filmați la cârciumă, ei nu sunt filmați dând o tablă cu tricourile sulemenite peste burdihan. Niciun islandez prezent în film nu prezintă obezitate morbidă.

Aspect 5. Cum arată problema pornografiei în cadrul relațiilor de cuplu, din timpuri mai vechi până în zilele noastre islandeze.

Acestea fiind spuse, ceea ce putem constata este că filmul românesc – îndeobște tot tragicomedie – e mai puțin întunecat și cu siguranță superior ca umor (islandezii nici ciorbă nu mănâncă, fac picnic).

Totodată, când te uiți la această peliculă (care doare ca un cuțit înfipt de aproape în inimă) de la noi din lumea a treia, îți vine să sapi o groapă în adâncul pământului și să nu mai ieși de acolo niciodată.

Suntem departe rău.

Copacul vrajbei noastre, film care a avut premiera mondială la Festivalul de la Veneția, intră în cinematografele din România din 10 august 2018.

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.