Q.E.D. Lecţia de istorie
https://www.ziarulmetropolis.ro/q-e-d-lectia-de-istorie/

CRONICĂ DE FILM „Q.E.D.”, al doilea film al lui Andrei Gruzsniczki, este o apariţie insolită în cinematografia română, datorită raportării atipice la trecutul comunist. Temperarea tentaţiei regizorului-scenarist de a spune totul despre perioada reconstituită l-ar fi transformat însă dintr-un film bun într-unul remarcabil.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 octombrie 2014

Deşi are în centru un matematician cu ambiţie (Sorin Leoveanu), soţia (Ofelia Popii) unui fost coleg al acestuia fugit în Franţa şi un securist care îi supraveghează (Florin Piersic Jr.), „Q.E.D.” este în primul rând o lecţie de istorie.

Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Andrei Gruzsniczki, lansat la cinci ani după debutul cu „Cealaltă Irina”, pare croit pentru a livra cât mai multe informaţii despre România de la jumătatea anilor `80, pornind de la povestea unui matematician urmărit de Securitate pentru că vrea să trimită un articol de specialitate în străinătate.

Acest lucru funcţionează exemplar la nivelul costumelor, atent lucrate de Svetlana Mihăilescu, şi mai ales al scenografiei, semnată de Cristian Niculescu, ce reconstituie credibil un mediu – al profesorilor universitari, al centrelor de calcul, al birourilor Securităţii – insolit în cinematografia post-comunistă.

Atât de neuzitat, încât filmul reuşeşte performanţa de a putea fi extras uşor contextului românesc şi încadrat tabloului mai larg al fostelor state comuniste.

Un discurs raţional despre comunism

Inedite sunt de asemenea filmarea pe peliculă şi în alb-negru (imaginea, austeră şi evocatoare, îi aparţine lui Vivi Drăgan Vasile), dar mai ales îndepărtarea de mizeria şi naturalismul (la fel de valide artistic) cu care ne-au obişnuit multe din filmele Noului Cinema Românesc întoarse spre trecutul recent.

Şi cu atât mai frapantă este diferenţa dintre abordarea cumpătată a lui Gruzsniczki şi exploziile de vulgaritate şi resentiment din filmele anilor `90 (evoluţia raportării esteticii cinematografice la comunism ar merita analizată într-o carte).

Aşa cum notează criticul Andrei Gorzo în cronica sa din Dilema Veche, „Q.E.D. e un nesentimental şi „cartezian” film de spionaj”, asta pentru că Andrei Gruzsniczki, care a scris singur şi scenariul, se ţine la distanţă de orice efuziune emoţională. Replicile sunt rostite fără mari schimbări de ton, calm chiar şi în cazul unor situaţii tensionate, conferind dialogurilor o unitate lăudabilă, într-un firesc bine jucat.

Camera are mereu în centru personajele, aşezate la mese sau birouri şi aflate într-o interacţiune minimă cu mediul din jurul lor. Aproape toate scenele sunt de interior, probabil şi pentru că ar fi fost costisitoare reconstituirea unor exterioare care să amintească de epoca respectivă aşa cum au gândit-o realizatorii.

Există şi excepţii, printre care o secvenţă când celebrele Dacii, aşezate la coadă la peco, sunt împinse de şoferii lor pentru a fi alimentate şi o alta în care protagonistul, Sorin, duce sticle goale la un centru de colectare.

Aceste imagini sunt două din numeroasele semnale prin care Andrei Gruzsniczki atrage insistent atenţia asupra anilor `80. Regizorul-scenarist îşi încarcă abundent filmul cu astfel de informaţii şi pare că îşi doreşte să spună cât mai mult posibil despre perioada evocată.

Discursul funcţionează fără stridenţe la nivel vizual-scenografic (un tablou cu Ceauşescu ici, altul cu Ştefan cel Mare colo; un autobuz cu tuburi de gaz metan într-o secvenţă, prinderea borcanelor cu ciorapi de damă într-o alta), însă îşi pierde din subtilitate la câteva dialoguri şi la punerea în scenă a unor momente (aşa cum este şedinţa de excludere din Partid a personajului jucat de Ofelia Popii).

Dintr-un film de nici două ore, aflăm, lapidar, cum era „pe vremea aia”: securistul (care nu mai e doar personajul odios de altădată) în misiune, fuga din ţară, cozile, lipsa alimentelor, telefoane ascultate, turnători şi colaboratori ai Securităţii, delaţiuni, şedinţe de partid, discursuri ideologice găunoase, pachetul de cafea dat ca „atenţie”, întreruperea curentului, aşteptarea paşaportului, blocarea promovărilor celor indezirabili, problema spaţiului de locuit.

Deşi sunt atent distribuite şi livrate, toate detaliile construiesc mai mult un discurs intelectualist şi raţional despre comunism, decât o naraţiune cinematografică într-atât de puternică încât să lase urme de neşters în memoria cinefilă.

Chiar şi aşa, „Q.E.D.” concurează serios cu „Closer to the Moon”, al lui Nae Caranfil, pentru titlul de cel mai bun film românesc al anului, într-un 2014 dezastruos pentru cinematografia noastră, în ciuda celor aproape 20 de titluri ajunse pe marile ecrane.

Produs şi distribuit de ICON Production, „Q.E.D.” intră de vineri, 10 octombrie, în cinematografele din Bucureşti şi din alte 26 de oraşe

INFO

Q.E.D (România, 2013)

Regia: Andrei Gruzsniczki

Cu: Ofelia Popii, Sorin Leoveanu, Florin Piersic Jr., Virgil Ogăşanu

Rating: Rating: ●●●○○

Foto din Q.E.D.: Ancuţa Iordăchescu

04
/03
/16

Spectacolul „Cum se cuceresc femeile” de Woody Allen, în regia lui Liviu Lucaci, de la Teatrul Metropolis, are tangenţe cu lumea filmului, iar Tudor Jurgiu semnează proiecţiile. Regizorul povestește despre cinematografia de consum, despre studenții săi de la Scenaristică și despre recitirea basmelor lui Petre Ispirescu.

03
/03
/16

Un destul de reuşit horror scurt plasat în două apartamente de bloc şi într-o lume (post)apocaliptică. O tentativă de transpunere pur vizuală a teribilei legende româneşti a moroiului. Şi un exerciţiu alb-negru pe tema morţii.

03
/03
/16

Miracolul din Tekir se lansează pe 4 martie în cinematografele din România. “O metaforă a creației, acolo unde este creație este mister, credință și speranță”, după cum declară regizoarea Ruxandra Zenide, „Miracolul din Tekir” o are ca protagonistă pe Dorotheea Petre, în rolul Marei, o femeie de 30 de ani, cunoscută în satul în care trăiește ca o femeie-vraci, ce tratează sătenii prin puterea nămolului.

03
/03
/16

În numai câteva zile de la lansare, trailerul viitorului documentar biografic despre van Gogh a înregistrat aproape o jumătate de milion de vizualizări. Agitata existență a pictorului olandez Vincent Van Gogh și opera acestuia prind viață într-o peliculă spectaculoasă. „Loving Vincent” va fi primul film realizat în totalitate prin tehnica transformării picturii în ulei în animație, asigură autori ineditului proiect.

02
/03
/16

„Drumul meu către actorie a fost firesc, crescând în teatrul de operetă, unde era tatăl meu, Emil Popescu, și mama... Cumva, se transmite genetic acest microb. E un microb pe care-l poartă părinții și, evident, îl transmit și copiilor” – Emilia Popescu. Născută pe 2 martie 1966, la București, îndrăgita actriţă împlineşte astăzi 50 de ani.

02
/03
/16

Anul acesta, festivalul Serile Filmului Românesc îl aduce în fața cinefililor pe actorul Mircea Diaconu, cu cele mai bune filme ale carierei sale. Ediția a VII-a a festivalului Serilor Filmului Românesc va avea loc la Iași, între 4 și 8 mai 2016

02
/03
/16

Devon Terrell, un tânăr actor debutant, îl va interpreta pe președintele SUA, Barack Obama, într-un film independent regizat de Vikram Gandhi. Filmul, care se va intitula "Barry", relatează anii de studenție ai lui Obama la New York, la începutul anilor 80.

02
/03
/16

Cele cinci filme nominalizate anul acesta la Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune se văd iarăși la Festivalul Internațional de Film NexT (7-11 aprilie), în cadrul programului Oscars Night. Proiecția are loc vineri, 8 aprilie, începând cu ora 20.30, la CinemaPro din București. 

01
/03
/16

Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează miercuri, 2 martie, cu începere de la ora 17:00, ședința a XX-a din seria nouă a Prelecțiunilor Junimii. Evenimentul se va desfășura în Galeriile Pod-Pogor iar prelector va fi Mihai Fulger, redactorul-șef al Cinematecii Române, jurnalist, critic și selecționer de film, care va susține o conferință cu tema „Autorul total – Charlie Chaplin”.

01
/03
/16

Vedeta incontestabilă a acestor zile, actorul Leonardo DiCaprio, proaspăt premiat cu un Oscar pentru Cel mai bun rol masculin, pentru „The Revenant”, crede că în ultimă instanță banii și succesul nu aduc fericirea. Vă prezentăm în zece citate felul cum vede viața Leonardo di Caprio.

29
/02
/16

”Filme pentru liceeni” este locul în care filmele bune se simt ca la ele acasă. Anul acesta, elevii și cadrele didactice din 13 orașe vor viziona filmul de debut al regizorului Mathieu Vadepied,”Trăiește din plin”/ ”La vie en grand”: un film fulminant, care alternează între realismul și fantezia unui ghetto parizian.

29
/02
/16

Fiul lui Saul / Son of Saul (Ungaria) a fost desemnat câștigător al Premiului Oscar la categoria Cel mai bun film străin. Levente Molnár, actor laTeatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, are un rol cheie în acest film, care va putea fi văzut din 11 martie în cinematografele din România

28
/02
/16

Ajuns la cea de-a 10-a ediție, Festivalul Internațional de Film NexT aduce și anul acesta în fața publicului românesc cele mai noi și mai inovatoare scurtmetraje din toate colțurile lumii, alese din peste 2.000 de filme înscrise.