Radu Afrim: „Aş sfătui un regizor să uite tot ce a învăţat în şcoală“
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-afrim-as-sfatui-un-regizor-sa-uite-tot-ce-a-invatat-in-scoala/

În această rubrică, personalităţi ale lumii culturale răspund la întrebarea: ce sfat i-aţi da unui tânăr care se află la început de drum? Iată ce a răspuns regizorul de teatru Radu Afrim:

Un articol de Judy Florescu|17 aprilie 2013

În această rubrică, personalităţi ale lumii culturale răspund la întrebarea: ce sfat i-aţi da unui tânăr care se află la început de drum?

Iată ce a răspuns regizorul de teatru Radu Afrim:

Mă feresc să dau sfaturi, în acelaşi timp ştiu că unii oameni au nevoie de ele. Eu nu am prea ştiut să ascult sfaturi. Îmi dau seama uneori că mi-ar fi fost mai uşor dacă aş fi ştiut să ascult oamenii mai atent. La începutul meseriei nu eşti prea subtil în arta de a-l asculta pe celălalt. Mai ales ca regizor. Da, am fost profesor de română,veneam dintr-un sistem de învăţământ bolnav, între timp doar aparatele îl mai ţin în viaţă, eram la catedră şi mă speria ideea că nu o să pot depăşi stadiul de informare al copilului, n-o să pot forma un om.

N-o să pot construi un om. Abia în teatru am învăţat că singur nu pot construi un om. Adică un personaj, cum îl numim total greşit. Pentru că din momentul în care îl numeşti personaj deja îi injectezi o doză de artificial, de livresc, deja îi îndeşi o halcă de istorie a teatrului în buzunarul de la blugi.

Cea mai mare greşeală a profesorilor de actorie e faptul că în şcoală construiesc „personaje“ cu studenţii. Lucrează timp de un semestru la construcţia unui om numindu-l „personaj cehovian“. Asta după ce în prealabil l-au convins pe student că lor li se potriveşte doar un anumit personaj şi că s-ar întoarce Cehov în mormânt dacă studentul respectiv ar juca alt personaj decât cel indicat de prof.

Profesorul le zice „Arkadina e aşa şi e aşa. Ea nu e aşa şi nici aşa. Şi nici nu poate fi“. Adică vorbeşte despre un personaj încărcat de istorie teatrală (şi infectat cu interpretările proaste ale actorilor mediocri) şi nu vorbeşte despre un om viu. Dar astea sunt detalii…

Cred că singurul sfat pe care l-aş da unui regizor ar fi să uite, să uite tot ce a învăţat în şcoală. Să înceapă în fiecare zi lecţia de la zero cu actorii pe care îi are în faţă. Şi să uite că există o istorie a teatrului imensă şi apăsătoare şi care-l reduce la o admiraţie paralizantă. Să conştientizeze că există sute de tendinţe în spectacolul contemporan şi că el e obligat să inventeze tendinţa cu numărul 101… asta le-aş spune astăzi, mâine cu siguranţă aş nega faptul că le-am cerut asta (râde).

Radu Afrim
regizor

Citiţi interviul integral, în Ziarul Metropolis: Radu Afrim: „Brâncuşi n-ar fi existat dacă n-ar fi plecat din România“

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.