-->

Radu F. Alexandru lansează la TNB două volume de teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-f-alexandru-lanseaza-la-tnb-doua-volume-de-teatru/

Două volume de teatru, „Recviem”, semnate de Radu F. Alexandru, vor fi lansate în prezenţa autorului, marţi, 29 noiembrie 2022, la ora 13.00, în Foaierul TAPISERIE de la etajul Sălii „Ion Caramitru” a TNB.

Un articol de Petre Ivan|23 noiembrie 2022

Radu F. Alexandru este, la ora actuală, nu doar unul dintre cei mai jucați dramaturgi români contemporani, ci și unul dintre cei mai publicați – performanță remarcabilă în contextul în care genul dramatic nu se bucură, în general, de atenția editurilor.

Cu un acut sentiment al responsabilității față de propria lui posteritate literară, conștient de efemerul spectacolelor scenice, Radu F. Alexandru s-a preocupat mereu să își jaloneze parcursul scriitoricesc prin culegeri de texte dramatice pe care le-a supervizat cu extremă exigență, „barometre” periodice ale portofoliului său de scrieri teatrale.

Încununând, firesc, această prodigioasă carieră, apare acum, sub titlul „Recviem”, cea mai amplă culegere de piese semnate de Radu F. Alexandru, reunind, în 2 volume și 1358 de pagini, 22 de piese care reprezintă, așa cum o spune autorul „… întregul meu parcurs în lumea fascinantă a teatrului”. Volumele sunt editate într-o formă grafică de excepție de către prestigioasa Editură a Academiei.

Evenimentul lansării acestei lucrări va avea loc marți, 29 noiembrie 2022, ora 13.00, în prezența autorului, în Foaierul TAPISERIE de la etajul Sălii „Ion Caramitru” a TNB. Prezintă: Prof. univ. Dr. Răzvan Voncu, redactor- șef al revistei „România literară”, Prof. univ. dr. Manuela Cernat, UNATC, critic de film și Dinu Grigorescu, redactor-șef al revistei „Rinocerul”, dramaturg.

Iată un fragment din argumentul autorului, care însoțește și justifică acest demers editorial : „Am citit toate piesele pe care le-am scris și, la sfârșit, am încercat o satisfacție pe care, recunosc, nu o anticipasem. Ce am citit este teatru. Și mă reprezintă azi în egală măsură cu felul în care a făcut-o pe parcursul timpului cu care s-a confruntat. Da, cred că a meritat să scriu și să invit la reflecție alături de mine câți mai mulți oameni. Câți mai mulți cititori. Și spectatori.(…) Tot ce am simțit și mi-am permis să aștern pe hârtie în această mărturisire reprezintă suportul pe care cred că sunt îndreptățit să mi-l ofer în credința că am mers pe un drum al meu.

Și mai edificator decât aceste rânduri sper să fie sentimentul pe care îl va avea fiecare dintre cei care vor citi „Recviem”. Sunt sigur că nu-i voi dezamăgi”.

Nu în ultimul rând, cei interesați vor avea posibilitatea să achiziționeze această apariție editorială de excepție și să participe la sesiunea de autografe care va încheia evenimentul.

Intrarea este liberă (prin foaierul Sălii „Ion Caramitru”).

30
/11
/21

Ce cadou de Crăciun poate fi mai potrivit decât o carte bine aleasă? Nu trebuie să mai cauți cartea posibilă pentru persoana probabilă! De Sărbători, Curtea Veche Publishing face cumpărăturile pentru cei dragi cât se poate de simple: între 29 noiembrie și 15 decembrie 2021, pe curteaveche.ro sunt cărți cu până la la 50% reducere pentru mame, bunici, tătici, pitici, jumătatea mai bună, prieteni sau colegi.

18
/11
/21

În volumul „Pecetluite în istorie”, coordonat de cunoscutul istoric Simon Sebag Montefiore și publicat la Editura Trei, cititorii vor descoperi secvențe remarcabile așternute pe hârtie de personalități din toate timpurile.

12
/11
/21

O întâlnire cu scriitorul portughez José Luís Peixoto, prezent în acest an la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), pornind de la romanul „Autobiografia”, disponibil în limba română la Editura Pandora M. Despre Lisabona, José Saramago și Pilar del Rio, anii ’90 și provocări în literatura contemporană, cu unul dintre cei mai apreciați autori de limbă portugheză de azi!

12
/11
/21

Asociația Culturală La Două Bufnițe derulează toamna aceasta un amplu proiect online construit în jurul unei cărți-eveniment: Dicționarul romanului central-european din secolul XX, coordonat de Adriana Babeți și aflat în curs de apariție la Editura Polirom. Volumul include analiza a 249 de romane central-europene apărute între 1900 și 2000, rodul a mai bine de 30 de ani de cercetare a unei echipe impresionante de peste 70 de cercetători din 14 universități și centre de cercetare din țară și străinătate.  

11
/11
/21

Editura Nemira a lansat în imprintul de nonficțiune ORION autobiografia președintelui Statelor Unite ale Americii. Vă oferim un fragment din „Promisiunile mele. Despre viață și politică” de Joe Biden (traducere de Ruxandrei Toma, lectură de specialitate de Anca Sandu).

05
/11
/21

Editura Frontiera anunță un nou titlu semnat de Nina Cassian, publicat într-o ediție adaptată grafic pentru copiii de astăzi: „Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari”. Ilustrațiile cărții sunt semnate de Andrei Tache.