RAMBUKU (premiat de UNITER pentru Cel mai bun spectacol), pe scena Teatrului Național din Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/rambuku-premiat-de-uniter-pentru-cel-mai-bun-spectacol-pe-scena-teatrului-national-din-cluj/

Spectacolul Rambuku îşi continuă periplul festivalier. Ca urmare, Teatrul Naţional din Timişoara prezintă în această seară, de la ora 21.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Cluj, spectacolul Rambuku, în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj.

Un articol de Petre Ivan|12 octombrie 2018

Mai mult decât un spectacol intens, fascinant, mai mult decât un spectacol despre Om ca efect și cauză, ca depozitar și receptor al emoției, mult mai mult decât un alt spectacol de succes al Teatrului Național din Timișoara, Rambuku reprezintă un spectacol necesar, o întoarcere la valorile umane fundamentale.

Întâlnirile Internaționale de la Cluj se construiesc, în fiecare an, în jurul unei teme. Ediția 2018 stă sub semnul unui topic generos: Viziuni. La fel ca în fiecare an, festivalul organizat de Teatrul Național din Cluj, reunește în sălile de spectacol regizori, actori, scenografi, muzicieni, dramaturgi sau critici de teatru din România și din străinătate, dar și un număr foarte mare de spectatori.

Rambuku de Jon Fosse este un spectacol complex, atât din punct de vedere interpretativ, cât și din punct de vedere scenografic și logistic. Claudia Ieremia și Ion Rizea transpun în cuvânt noțiuni aproape imposibil de descris, senzații, spații, sentimente.

În egală măsură, Andrea Gavriliu creează un întreg univers din propriul trup și, în calitate de coregraf, din trupurile tinerilor actori Ada Dumitru, Adrian Loghin, Alexandru Ioan Pântea, Ana Negrescu, Andreea Giurgiu, Ciprian Valea, Eugen Curelici, Eva Maria Danciu, Ioana Repciuc, Ionuț Iova, Mario Valdelvira Garcia, Raul Lăzărescu, Roxana Fânață, Sebastian Vâlcea, Ștefania Misăilă și Vlad Cireșan.

Scenariul semnat de Anca Măniuțiu oferă scenografului Adrian Damian ocazia să construiască un univers vizual fascinant, obsedant, repetitiv, dezvoltat într-o arhitectură bizară, imposibilă, suprarealistă care își schimbă mereu geometria și în care ființa trebuie să lupte pentru a nu-și pierde identitatea.

Acestui spațiu al non-culorii i se alătură, consonant, costumele semnate de Luiza Enescu, coloana sonoră compusă de Mihai Dobre și light-designul creat de Lucian Moga.

 Rambuku

Foto: RAMBUKU – Adrian Pîclișan / TNTm

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).