Rapsodia nr. 1 de Enescu deschide Festivalul RadiRo
https://www.ziarulmetropolis.ro/rapsodia-nr-1-de-enescu-deschide-festivalul-radiro/

Numărătoarea inversă a început: mai sunt doar 6 zile până la startul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo (18 – 25 noiembrie 2018)! Duminică, 18 noiembrie (19.00), Orchestra Naţională Radio, ansamblu ce împlineşte în acest an 90 de ani, are onoarea de a deschide la Sala Radio a IV-a ediţie a unicului festival din lume dedicat orchestrelor radio, cu Rapsodia nr. 1 semnată de Enescu şi un atractiv program francez Ravel/Debussy!

Un articol de Petre Ivan|12 noiembrie 2018

Deschiderea festivalului îl aduce la pupitrul Orchestrei Naționale Radio pe dirijorul francez Jean-Claude Casadesus, care a fondat  în 1976 Orchestra Națională din Lille (Franța),  alături de care a înregistrat peste 30 de albume discografice și a susținut turnee în 32 de țări.

Programul serii va debuta cu celebra Rapsodie nr. 1 semnată de George Enescu și va continua cu lucrări create de compozitorii francezi Maurice Ravel (Concertul în Sol pentru pian și orchestră, Pavană pentru o infantă defunctă și Suita Daphnis si Chloé) și Claude Debussy (Preludiu la după amiaza unui faun).

Evenimentul extraordinar îl are ca invitat special și pe pianistul spaniol Javier Perianes aplaudat în cele mai mari săli de concert ale lumii, precum Carnegie Hall – New York, Barbican Hall – Londra, Marea Sală a Conservatorului din Moscova, Suntory Hall – Tokyo, Teatro Colón – Buenos Aires. Concertul se va derula cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Țuțu).

Miercuri, 21 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio va prezenta cel de-al doilea concert în cadrul Festivalului RadiRo, de această dată sub bagheta altui important dirijor francez – Frédéric Chaslin, director muzical al Orchestrei Simfonice din Ierusalim.

A fost asistent al lui Daniel Barenboim la Paris şi Bayreuth și în 1991 a devenit asistentul lui Pierre Boulez, colaborând cu Ensemble Intercontemporain.

Orchestra Nationala Radio

Distins cu prestigiosul ”German Echo Klassik Prize”  pentru înregistrarea concertelor lui Bach, pianistul francez David Fray va putea fi aplaudat de publicul de la Sala Radio interpretând Concertul op. 54 în la minor pentru pian şi orchestră semnat de Schumann.

Programul serii mai cuprinde încă două creații celebre :  Ceaikovski uvertura-fantezie Romeo şi Julieta și Rimski – Korsakov  Suita simfonică Șeherazada.

Agenda Festivalului RadiRo, organizat și produs o dată la 2 ani de Radio România, cuprinde 8 concerte simfonice la Sala Radio și, în premieră la RadiRo, 4 concerte de jazz (Sala Auditorium – Muzeul Național de Artă al României).

Cea mai veche orchestră radio europeană – MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra (Germania) revine în România cu 2 concerte extraordinare (19 și 20 noiembrie) și 3 ansambluri celebre sunt prezente în premieră la Sala Radio: BBC Philharmonic (Marea Britanie), Orchestra de la Svizzera italiana – Lugano (Elveția) și RTÉ National Symphony Orchestra (Irlanda). Secțiunea de jazz o aduce la București pe Aura Urziceanu și 3 formații de jazz europene – Danish Radio Big Band (Danemarca), premiată în cadrul Grammy Awards, Croatian Radiotelevision Jazz Orchestra (Croația), una dintre cele mai vechi orchestre big band din lume și Big Band-ul Radio România, recent aplaudat la Cerbul de Aur 2018.

Toate concertele festivalului sunt transmise live de Radio România, înregistrate și difuzate ulterior de Televiziunea Română și difuzate, de asemenea, de radiodifuziuni membre ale Uniunii Europene de Radio.

Pentru alte informaţii legate de  RadiRo 2018 vă rugăm să consultaţi site-ul www.radirofestival.ro

Festivalul RadiRo

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: Festivalul RadiRo – Virgil Oprina

26
/04
/16

Kobborg şi Cojocaru nu mai au voie sa intre în sediul Operei! Angajaţii de la Biroul personal al Operei şi directorul economic au emis astazi o circulară în care se specifică faptul că lui Johan Kobborg şi Alinei Cojocaru le-au ”încetat” contractele şi, ca atare, le este interzisă intrarea în sediul Operei Naţionale. Între timp, balerina i-a acordat jurnalistului Dan Turturică (pentru digi24.ro) primul interviu după izbucnirea scandalului de la Opera Bucureşti în care îşi expune punctul de vedere cu privire la acest conflict fără sfârşit.

25
/04
/16

Din cauza conditiile meteo, Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3 a reprogramat a treia ediţie a Concertului Extraordinar de Paște pentru data de 28 aprilie, de la ora 19,00. Publicul este aşteptat în Joia Mare , în Parcul Titan – Parcul Artelor la o întâlnire de excepţie cu muzica sacră pascală dedicată principalelor confesiuni religioase din România.

22
/04
/16

Cântărețul american Prince, decedat joi la 57 de ani în apropiere de Minneapolis (Minnesota, nord), a fost găsit în stare de inconștiență într-un lift al studiourilor de înregistrare situate în reședința sa, a informat șeriful comitatului Carver, Jim Olson. Echipele de salvare au încercat resuscitarea, fără succes, a spus Olson.

21
/04
/16

Prince Rogers Nelson a fost găsit mort în studioul său de înregistrări, situat în Paisley Park, California. Potrivit şerifului local, Jason Kamerud, autorităţile au fost solicitate pentru o urgenţă medicală, găsind o persoană decedată

21
/04
/16

CRONICĂ DE FILM Ajuns discret şi în repertoriul cinematografelor de la noi, „Janis: Little Girl Blue” (2015), al cineastei americane Amy Berg, investighează viaţa legendarei Janis Joplin. A apărut în același an cu „Amy”, documentarul biografic mai premiat al britanicului Asif Kapadia despre Amy Winehouse.

21
/04
/16

Zilele trecute, pe scena Operei din Viena s-a petrecut,un episod inedit care a avut-o protagonistă pe faimoasă soprană Angela Gheorghiu. Aceasta uită să intre pe scenă, iar Jonas Kaufmann, cel mai în vogă tenor al lumii, cântă: „Nu avem soprană”

16
/04
/16

Pentru cei care nu sunt pasionați de scandal, ci de muzica operă în sine, amintesc de câteva lansări de discuri care mie mi-au atras atenția; unul dintre ele mi se pare că este unul dintre cele mai bune pe care le-am ascultat anul acesta.

14
/04
/16

Dirijorul, violonistul şi compozitorul olandez MARIJN SIMONS, dirijor la Festivalul de Operă din Heidenheim – Germania (începând din 2012) este invitatul Orchestrei de Cameră Radio, în concertul programat miercuri, 20 aprilie (19.00), la Sala Radio, eveniment derulat cu participarea pianistei KARINA ŞABAC, care şi-a construit o bogată carieră în străinătate.

13
/04
/16

Luna aprilie aduce un nou titlu în repertoriul Operei Comice pentru Copii, baletul “Jack și Vrejul de Fasole”, un spectacol semnat de Corina Dumitrescu. Premiera are loc sâmbătă, pe 16 aprilie, de la ora 17:00, și duminică, pe 17 aprilie, de la ora 11:00, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești, nr. 16).

13
/04
/16

Balerinii străini care au protestat în semn de susținere pentru Johan Kobborg pe treptele Operei Naționale din București au fost huiduiți de mai mulți angajați ai ONB care le-au strigat „Afară din țară! Aici e Opera Naţională a României!". Angajaţii ONB reclamă faptul că dansatorii străini sunt plătiţi cu sume mult mai mari decât artiştii autohtoni.

12
/04
/16

Atenție, se deschid ușile… urmează „Muzică Clasică la Metrou #4”, în cele mai tranzitate patru stații: Piața Unirii 1, Piața Unirii 2, Univeristate și Piața Victoriei, ale căror peroane vor fi transformate în săli de spectacole.

12
/04
/16

Angela Similea va susține joi, 21 aprilie 2016, de la ora 19.00, un concert extraordinar la Sibiu, la invitația Casei de Cultură a Municipiului Sibiu. Alături de marea noastră cântăreaţă, în cadrul spectacolului „Ziua muzicii ușoare românești”, vor mai urca pe scenă Ovidiu Komornyik și Adrian Daminescu.

11
/04
/16

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

10
/04
/16

“Orice loc de sub Soare este un loc de concert pentru mine” spune celebrul pianist şi compositor turc, Tuluyhan Uğurlu. Concertul “Pianul cântă dragostea” susţinut de Tuluyhan Uğurlu va avea loc, miercuri 13 aprilie 2016, ora 19,00 la Ateneul Român.