,,Rapsodie-n roz” – un alt fel de Oscar
https://www.ziarulmetropolis.ro/rapsodie-n-roz-un-alt-fel-de-oscar/

În noul spectacol după ,,Oscar şi Tanti Roz” de Eric Emmanuel Schmitt, Alexandru Repan îi oferă lui Oscar şansa de a îmbătrâni. „Eu nu am vrut să-l joc pe Oscar, ci povestea lui, împreună cu un înger”, mărturiseşte actorul.

Un articol de Teodora Gheorghe|23 martie 2014

CRONICĂ DE TEATRU „Rapsodie-n roz” este un spectacol semnat de Alexandru Repan, pe care iubitorii teatrului ȋl cunosc din piese ca „Frații Karamazov” sau „Livada de vișini.” Piesa are la bază textul lui Eric Emmanuel Schmitt, unul dintre cei mai apreciați dramaturgi din lume, recompensat cu premiul Molière și Marele Premiu pentru Teatru și tradus ȋn peste 40 de limbi.

Prizonier al unui destin crud, Oscar (Alexandru Repan), un băiețel de numai zece ani, ȋi scrie lui Dumnezeu, căutȃnd să ȋnțeleagă de ce suferim. Marile ȋntrebări ale existenței ȋși fac loc ȋn miezul inocenței, otrăvind-o ȋn clipele de cumpănă. Ȋn colivia ȋn care sunt ȋntemnițați de boală, copiii se lovesc de frică – nu neapărat a lor, ci a celorlalți. Doctorii se tem să-i iubească, iar părinții se tem că iubirea lor le-ar putea dăuna.

Oscar nu crede ȋn Dumnezeu, dar Tanti Roz (Andreea Măcelaru-Șofron), ȋngerul de pe pămȃnt, ȋl ajută să-l inventeze din frȃnturi strălucitoare de speranță. Asistenta care veghează cea din urmă călătorie a copilului este o zȃnă bună modernă. Fostă luptătoare de wrestling, ȋmbină duritatea și candoarea, știind exact cȃnd să le distribuie pe fiecare. Ȋn „Rapsodie-n roz”, ea poartă un delicat colier cu ceas – nu simbolizează, ȋnsă, timpul care se scurge, ci acela care rămȃne; momentele considerate prețioase grație efemerității ce le obligă să fie trăite cu intensitate.

Oscar știe că va muri, nu e niciun secret pentru el. De aceea alege să-și petreacă ultimele douăsprezece zile din „eternitatea postumă”, cum o numește Al. Repan, parcurgȃnd toate etapele vieții. Se ȋndrăgostește de Peggy Blue, fetița care suferă de o boală rară a sȃngelui, află ce ȋnseamnă primul sărut, suferă dezamăgiri sentimentale, se căsătorește.

Alexandru Repan ȋi oferă lui Oscar șansa să ȋmbătrȃnească. Privirea pătrunzătoare, veșnic ațintită către adȃncurile ȋnnegurate ale ființei, face din actor alegerea potrivită (deși probabil controversată ȋn viziunea unora) pentru rolul lui Oscar. Interpretarea este intensă, ȋnvolburată și pasională. Cu ochii ȋn lacrimi, el se cufundă ȋn oceanul de tristețe și disperare, rostindu-și replicile cu o remarcabilă compasiune. Ȋnaintează ȋn sală, se uită la public, ȋl implică ȋn poveste. Lipsește, totuși umorul dulce-amar al lui Emmanuel Schmitt. Tonul sumbru al monologurilor lui Oscar știrbește din farmecul mesajului care se dorește a aduce consolare și destindere, prin răstălmăcirea morții. Ludicul se evaporă, astfel, sub apăsarea tragismului exacerbat.

alexandru repan

Ȋn ciuda optimismului efervescent și a grației pe care le inspiră, Andreea Măcelaru-Șofron „dispare” ȋn umbră și reapare ȋn lumina reflectoarelor ȋntr-o manieră mecanică, ușor forțată, artificializȃndu-și personajul. Pare mai degrabă o păpușă elegantă pe care destinul o aduce la viață din cȃnd ȋn cȃnd pentru a-i reda ȋncrederea lui Oscar, și nu o prezență vie, care ȋl veghează ȋn permanență.

Două componente regizorale mi-au atras atenția ȋn mod special. Primul este muzica, realmente minunată, ce ȋnsoțește periplul lui Oscar pe tărȃmul tuturor posibilităților. Bucuria, speranța, dezamăgirea și teama – toate sunt zugrăvite suav la pian (Alexandru Petrovici) și violoncel (Ella Bokor/ Ioana Stanciuc) Al doilea este videoproiecția (Ciprian Duică) – ecranul din spatele personajelor joacă rolul unui calendar. Aici sunt ȋnfățișate naiv, ca desenate de un copil, nu doar zilele rămase lui Oscar, ci și complexitatea frămȃntărilor, maturitatea precoce a copilului ȋmbătrȃnit de așteptarea morții.

„Eu nu am vrut să-l joc pe Oscar, ci povestea lui, ȋmpreună cu un ȋnger”, mărturisește Alexandru Repan. Dincolo de micile retușuri care s-ar cere, intenția actorului și a regizorului este ȋndeplinită. Spectacolul, pe care ȋl puteți vedea la Teatrul Nottara, posedă o sensibilitate cuceritoare și merită descoperit.

Foto Rapsodie-n roz: Teatrul Nottara

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

12
/06
/17

În deschiderea FITS, prima conferință de presă a adus la întâlnirea cu publicul pe directorul FITS, Constantin Chiriac (director al Teatrului ”Radu Stanca” din Sibiu și omul datorită căruia există și a tot crescut acest festival), criticul de teatru Octavian Saiu (moderatorul conferințelor FITS), precum și coregrafa Brenda Angiel, creatoarea spectacolului ”Tango la altitudine II”, prezentat în festival, și regizorul Alexandru Grecu (președintele UNITER din Republica Moldova).

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

12
/06
/17

Teatrul Național din Timișoara vă invită în zilele de 11, 12 și 13 iunie, de la ora 19:00, la Sala 2, la spectacolul GYPSIES. După ce a avut numeroase reprezentații în Germania, la Deutsches Theater Berlin și la Staatstheater Braunschweig, spectacolul va avea trei reprezentații în România, la Teatrul Național din Timișoara.

11
/06
/17

Mii de oameni au invadat străzile Sibiului în cea de-a doua zi de FITS încă de la orele amiezii, când povestea itinerantă „Zâna, cerbii și tăietorii de lemne” i-a condus pe cei prezenți pe Pietonala Nicolae Bălcescu într-un basm asiatic fermecător. În paralel cu spectacolul de stradă, iubitorii de artă sau discuții culturale au asistat la dialogurile pline de sensibilitate ale lui George Banu cu invitații speciali ai festivalului sau la discuția lui Cătălin Ștefănescu cu Robert Wilson pentru Garantat 100%.

11
/06
/17

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă seară, pe 10 iunie, la Teatrul Național Cluj. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment. Gala de închidere, la care marele invitat a fost actorul Alain Delon, va fi difuzată duminică, 11 iunie, de la ora 21.10, pe TVR 1.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

10
/06
/17

"Sunt mai iubit în lumea întreagă decât în Franţa. Este adevărat. În Franţa, întotdeauna am deranjat", a spus Alain Delon într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, unde primeşte Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

10
/06
/17

Cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a debutat în forță azi, cu expoziții, ateliere pentru actori și dansatori, seminarii și conferințe. Astfel, Facultatea de Litere şi Arte, Teatrul Gong, Primăria Municipului Sibiu, Hotelul Împăratul Romanilor, Muzeul de Artă Contemporană, Casa de Cultură a Studenților și Librăria Habitus au găzduit lucrări de artă decorativă, pictură și fotografie, iar Dorte Lena Eilers - editor al revistei „Theater der Zeit” - s-a aflat în dialog cu Octavian Saiu.