Războiul impotriva taranimii. Anii colectivizarii (1949-1962), din 21 decembrie, la MNTR
https://www.ziarulmetropolis.ro/razboiul-impotriva-taranimii-anii-colectivizarii-1949-1962-din-21-decembrie-la-mntr/

O expoziţie-document intitulată „Războiul împotriva ţărănimii. Anii colectivizării (1949-1962)”, care prezintă tabloul general al unei societăţi aflate într-un proces de transformare fără precedent, se va deschide în 21 decembrie, în Sala Oaspeţi a Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR). Expoziţia relevă sensul adânc şi atroce al experimentului social comunist, caracterul său nihilist, forţa sa tectonică […]

Un articol de |12 decembrie 2012

O expoziţie-document intitulată „Războiul împotriva ţărănimii. Anii colectivizării (1949-1962)”, care prezintă tabloul general al unei societăţi aflate într-un proces de transformare fără precedent, se va deschide în 21 decembrie, în Sala Oaspeţi a Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).

Expoziţia relevă sensul adânc şi atroce al experimentului social comunist, caracterul său nihilist, forţa sa tectonică pentru întreaga categorie a ţăranilor, prezentând însă şi rezistenţa, supravieţuirea ţărănimii în aceste condiţii istorice extreme, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Biroul de presă al instituţiei gazdă.

„Muzeul Naţional al Ţăranului Român îşi împlineşte astăzi o datorie istorică, aceea de a crea o expoziţie pe tema colectivizării, care este experienţa-limită a ţărănimii române în secolul XX”, se subliniază în comunicat.

Potrivit sursei citate, colectivizarea este un proces extrem de complex, care vizează simultan câmpuri divers, politicul, socialul, economicul, în mod concret fiind o operaţiune care ţine de represiune şi de furtul proprietăţii particulare pentru formarea proprietăţii de stat şi cooperatiste.

Ţelul final este formarea unei clase de muncitori agricoli ‘eliberaţi’ de orice conştiinţă istorică, capabili să producă hrană pentru întreaga societate comunistă. Ţărănimea este pentru comunism clasa cea mai înapoiată, cea mai refractară schimbării revoluţionare, clasă care poartă cu sine cele mai multe reziduuri istorice, economice, culturale, religioase şi etnice.

Modernitatea comunistă priveşte ţăranul însuşi ca pe un reziduu istoric care trebuie eliminat, anihilat în substanţa sa, acesta purtând, din punctul de vedere al comunismului, toate bolile metafizice şi istorice posibile, ca om religios, legat de pământ şi conservator. Astfel, colectivizarea este totodată un proces de curăţare şi de reeducare, de reconstrucţie a ţesutului social prin intervenţia represivă a politicului, se mai arată în comunicatul MNŢR.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 5 mai 2013, de marţi până duminică, între orele 10,00 şi 18,00.

Cu ocazia deschiderii expoziţiei, MNŢR va lansa şi numărul 17 din acest an al revistei „Martor”, care are ca temă „Viaţa cotidiană în comunism. Istorie, memorie, uitare” („Everyday life during communism. History, memory, oblivion”/ „La vie quotidienne pendant le communisme. Histoire, mémoire, oubli”), coordonat de Mihai Gheorghiu şi Maria Mateoniu.

Sursa: Agerpres

30
/04
/17

Cea de a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) are loc în perioada 15-21 mai. Timp de o săptămână, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

30
/04
/17

O poveste de dragoste cu parfum de Orient, „Căsătorie de plăcere”, cel mai recent roman al scriitorului marocan Tahar ben Jelloun, apare în colecția Babel a editurii Nemira și va fi lansat pe 10 mai la Cafeneaua Cărturești.

28
/04
/17

Vineri, 5 mai, și sâmbătă, 6 mai, la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului de Comedie vor avea loc primele reprezentații oficiale ale spectacolului „Don Juan”, adaptare după Molière, în regia semnată de Andrei și Andreea Grosu. Scenografia îi aparține lui Vladimir Turturica.

28
/04
/17

Lavinia Pele (25 de ani), nominalizată la Premiile UNITER pentru debut (cu rolul Doruleț din spectacolul „Visul unei nopți de iarnă”, de la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște). A studiat Teatrul la Cluj-Napoca (la clasa lui Miklos Bacs) și a făcut masterul la UNATC. Joacă și în „Zece pentru New York”, spectacolul aniversar de la Teatrul Metropolis. Ea este Fefe.

28
/04
/17

După o absență de mai bine de o lună, Andreea Bibiri revine cu one woman show-ul "O femeie singură" de Dario Fo și Franca Rame, noua avanpremieră, "Să-i îmbrăcăm pe cei goi", realizată în coproducție cu Teatrul Nottara, vă așteaptă către finalul lunii, dar până atunci, în chiar prima săptămână din mai, "A Night At The Opera" – concertul sopranei Rodica Vica alături de maestrul Maxim Belciug va fi premiera absolută de pe scena Teatrului de Artă București.

27
/04
/17

Ce ştim, de fapt, despre cinema-ul american de autor al momentului? Ce se află dincolo de Hollywood? Filmul american independent pare să o ducă bine. Şi propune, prin câţiva regizori, o estetică aparte: un cinema al discreţiei, al emoţiilor sugerate, al anti-spectacularului fără teribilism.

27
/04
/17

H.-R. Patapievici, Nicu Alifantis, Ada Milea, Cătălin Ștefănescu, Vera Șandor, Mădălina Pașol și mulți alții într-un weekend cu vernisaj, concerte, teatru, dialoguri, conferință și film. Vineri, 12 mai, la ARCUB Lipscani 84-90, la orele 18:30, începe prima ediție a festivalului „FREUDescu, Un Festival cu Tușă Psihanalitică”, singurul festival ce îmbină arta și psihanaliza.

26
/04
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, vineri, 28 aprilie 2017, ora 19.00, într-un concert – eveniment alături de Orchestra Națională Radio. Invitata serii este Oxana Corjos, considerată printre pianiștii de referință ai generației sale, cu un repertoriu vast, o tehnică și o inteligență muzicală remarcabile.