Rebengiuc şi Ivanov, masterclass-uri de actorie la Ideo Ideis
https://www.ziarulmetropolis.ro/rebengiuc-si-ivanov-masterclass-uri-de-actorie-la-ideo-ideis/

Actorii Victor Rebengiuc şi Vlad Ivanov vor susţine masterclass-uri la cea de-a noua ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis, care se va desfăşura în perioada 18 – 26 august, la Alexandria.

Un articol de Petre Ivan|5 august 2014

Astfel, Victor Rebengiuc vine la cea de-a noua ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis pentru a susţine un masterclass de actorie, alte două masterclass-uri urmând a fi susţinute de actorul Vlad Ivanov, cunoscut pentru rolurile sale din filmele „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” şi „Poliţist, adjectiv”.

De asemenea, mentorii Ideo Ideis – Cătălin Ştefănescu, Vlad Zamfirescu, Medeea Marinescu, Marius Manole şi Andi Vasluianu – vor susţine masterclass-uri la această ediţie a festivalului.

Masterclass-urile Ideo Ideis au loc pe 26 august şi sunt evenimente cu acces gratuit. Concepute pe formatul unui dialog relaxat între invitaţi şi public, scopul lor este de a facilita întâlnirea participanţilor cu personalităţi din lumea teatrală şi de a dezbate alături de aceştia subiecte de interes comun.

Seara Povestitorilor

Realizatorul TV Andi Moisescu, alpinistul Horia Colibășanu și fondatorii festivalului Plai din Timișoara, Andreea și Norbert Tako, vin anul acesta la Ideo Ideis, la Seara Povestitorilor.

Pe parcursul celor 3 seri (19 august- Andi Moisescu , 20 august- Horia Colibășanu și 21 august- Andreea și Norbert Tako), cei patru invitați vor discuta cu tinerii liceeni despre lucrurile care îi inspiră și despre traseul carierei fiecăruia dintre ei.

Seara Povestitorilor este un eveniment dedicat poveștilor de succes din afara sferei artistice. Conceptul evenimentului este construit în jurul ideii de mentorat și este inspirat de discursurile TEDx.

Despre Ideo Ideis

Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis a debutat în 2006, ca urmare a iniţiativei a trei liceeni din Alexandria – Andreea Borţun, pe atunci în vârstă de 15 ani, Oana Nedelea, în vârstă de 16 ani, şi Alexandru Ion, care avea 18 ani la vremea respectivă -, cărora, cu două săptămâni înainte de începerea primei ediţii, li s-a alăturat actorul Marcel Iureş, preşedinte onorific al evenimentului.

În 2009, Ideo Ideis s-a bucurat de susţinerea sopranei Angela Gheorghiu şi a actorului englez, recompensat cu un premiu Oscar, Jeremy Irons.

 

Foto cu Rebengiuc şi Ivanov – Cinemagia

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu