Medeea Marinescu şi Leontina Văduva, în recital la Ateneu
https://www.ziarulmetropolis.ro/recital-la-ateneu-cu-leontina-vaduva-si-medeea-marinescu/

Duminică, 27 octombrie, de la ora 19.00, Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, organizează recitalul omagial “Verdi-Wagner: Corespondeţe”, la care vor participa soprana Leontina Văduva şi actriţa Medeea Marinescu.

Un articol de Corina Vladov|10 octombrie 2013

Duminică, 27 octombrie, de la ora 19.00, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, organizează recitalul omagial „Verdi-Wagner: Corespondențe”, la care vor participa soprana Leontina Văduva și actrița Medeea Marinescu.

Anul muzical 2013 stă sub emblema plină de forţă a doi dintre compozitorii care au redefinit genul liric: Richard Wagner şi Giuseppe Verdi: doi poli, la Nord şi la Sud de Alpi, doi compozitori vizionari, două sensibilităţi care au trasat decisiv parcursul teatrului muzical în veacul al XIX-lea.

Fără excepţie, toate instituţiile muzicale ale lumii au ales să marcheze bicentenarul naşterii celor doi giganţi ai componisticii europene prin evenimente speciale. O face si Filarmonica „George Enescu”, printr-o formulă de recital cu totul inedită.

Medeea Marinescu si Leontina Vaduva

 Medeea Marinescu şi Leontina Văduva, pe acelaşi afiş

În 27 octombrie 2013, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură vă invită să îi cunoaşteţi pe Wagner şi pe Verdi, dar, în egală măsură, pe Richard şi pe Giuseppe, prin ochii, rândurile şi filtrul spiritual al celor care le-au fost aproape ani mulţi: Cosima Wagner şi Giuseppina Strepponi.

Fragmente de corespondenţă, inedite pentru publicul bucureştean, dar şi lied-uri şi canzone din creaţia camerală – iată coloanele (împletite, ca într-un chiostro medieval) care susţin o serată guvernată de eleganţă şi excelenţă artistică. Muzica şi proza se întâlnesc precum cele două protagoniste care le sunt ambasadori: soprana Leontina Văduva şi actriţa Medeea Marinescu. Li se adaugă pianistul Masakatsu Nakano şi prezentatorul Marius Constantinescu.

INFO

Biletele pot fi cumpărate de la case de bilete a Ateneului Român (str. Constantin Esarcu nr. 2), de marți până vineri, între orele 12 și 19. tel: 0213156875

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.

21
/07
/22

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland va avea loc în perioada 22-31 iulie 2022 și continuă să aducă în atenția publicului, ca destinații culturale, orașele Brașov și Sighișoara, dar și câteva sate pitorești din Transilvania, unele dintre ele aparținând patrimoniului universal celebrat la nivel internațional: Prejmer, Hălchiu, Criț, Meșendorf, Viscri și Prod.

20
/07
/22

În perioada 20-22 iulie, se va desfășura pe coasta dalmată un festival original organizat și girat artistic de celebrul tenor, dirijor și compozitor de origine argentiniană José Cura, cu aportul a numeroși muzicieni români, mai precis Orchestra Metropolitană București și Corul artiștilor Operei Naționale București.

18
/07
/22

Peste 272.000 de participanți au celebrat muzica pe domeniul Castelului Banffy, la cea mai mare ediție din istoria festivalului