Regele moare, de Eugène Ionesco, în această seară la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/regele-moare-de-eugene-ionesco-in-aceasta-seara-la-tvr-2/

În memoria lui Eugène Ionesco (26 noiembrie 1909 – 28 martie 1994), Casa de Producţie TVR a programat luni, 24 noiembrie, de la ora 20.00, la TVR 2, una dintre piesele marelui scriitor: „Regele moare” („Le Roi se meurt”), sub direcţia de scenă a maestrului Victor Ioan Frunză.

Un articol de Petre Ivan|24 noiembrie 2014

Spectacolul care va putea fi urmărit luni la TVR 2 face parte din Arhiva de Aur a Televiziunii Române, fiind realizat şi preluat de la „Theatrum Mundi” (premiera tv – 2008).

O să mor… O să mor peste 40 de ani, 50 de ani, peste 300 de ani, mai târziu o să mor, când o să vreau eu, când o să am timp. Eu sunt Regele, eu hotărăsc! – Marius Bodochi, în rolul principal din „Regele moare”

„Regele moare – poem de sumbră tonalitate pe tema statutului de muritor al omului şi a crimei în masă. Este profund metafizic, în imageria lui regăsindu-se ecourile poemelor lui John Donne, precum şi ale lui Charles Baudelaire, poetul francez preferat al lui Ionescu.” (Rosette C. Lamont: Ionesco’s Imperatives, University of Michigan, 1993.7.p.)

Universul absurdului se naşte din ideea prăbuşirii întregului eşafodaj de iluzii, ambiţii, orgolii, sete de putere şi de control, în faţa morţii – singura certitudine a… vieţii. O „mare trecere”, conştientizată, dar respinsă, o realitate anunţată care schimbă totul şi care ar trebui asumată prin rememorarea trecutului şi reevaluarea prezentului. Regele lui Eugène Ionesco este expresia dramatică perfectă a „reducerii la absurd” a condiţiei umane.

Spectacolul „Regele moare” a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Dramaturgiei Româneşti în anul 2002 (premiu pentru regie, scenografie şi cel mai bun rol masculin) și cu Premiul Criticii pentru regie şi scenografie acordat de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru (AICT) în anul 2003.

REGELE MOARE de Eugène Ionesco – INFO

Traducere: Dan C. MihăilescuRegele moare

Distribuţia : Marius Bodochi, Florina Cercel, Gabriela Butuc, Viorel Păunescu, Irina Bârlădeanu, Marius Gâlea. Cu participarea sopranei Ligia Dună.

Interpreţi orchestră : Marius Leau (vioară), Eugenia Leau (vioară), Lisandru Aureliu (corn), Miron Vasilescu (pian).

Muzica: Marius Leau.

Decoruri şi costume: Adriana Grand. Redactor: Doina Teodoru. Director de imagine: Aurel Piţigoi. Scenografia TV: Ion Olaru. Regia de montaj: Gini Ignat.

Regia TV: Luminiţa Iordănescu.

Direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză.

Foto: Regele moare – TVR

04
/10
/17

Mâine, 5 octombrie, de la ora 20:30, la Teatrul Național “I.L. Caragiale” București, Sala Media, va fi prezentat, în cadrul eXplore festival #12, spectacolul de teatru documentar RADIO LIVE. Timp de 6 ani, Aurélie Charon, Caroline Gillet și Amélie Bonnin au călătorit în Alger, Teheran, Moscova, Beirut, Tel Aviv, Gaza, Sarajevo, Istanbul, pentru a întâlni tineri inspirați și a le face portrete pentru Radio France, iar în performance-ul RADIO LIVE, tinerii din aceste locuri, implicați în societatea civilă, își spun poveștile în direct, în fața publicului.

04
/10
/17

„Să nu mă întrebați de ce îl iubesc! Talentul lui îl depășește pe al meu. Cred cu tărie că Marius Manole reprezintă pentru teatrul românesc și pentru generația lui unul dintre acei actori extraordinari, care se nasc o dată la o sută de ani” - Radu Beligan. Cel mai răsfățat (de critici) și adorat (de public) actor român împlinește, astăzi, 39 de ani

04
/10
/17

Filarmonica „George Enescu“ anunță joi, 5 octombrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, deschiderea stagiunii 2017-2018. Programul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de dirijorul Kah Chun Wong, va fi alcătuit din Suita Mihai Viteazul (fragmente) de Tiberiu Olah, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Franz Liszt şi Simfonia nr. 9 de Antonin Dvorak. Solist va fi pianistul Daniel Goiţi.

03
/10
/17

Luni, 9 octombrie 2017, de la ora 11.00, Teatrul Naţional Radiofonic – Radio Romania o omagiază pe marea actriţă OLGA TUDORACHE, la împlinirea vârstei de 88 de ani, organizând (la Teatrul Metropolis din Bucureşti, strada Mihai Eminescu, nr. 89) audiţia cu public a spectacolului Victoria şi Crocodilul de Ion Costin Manoliu. Ne auzim la… Metropolis! Intrarea liberă.

03
/10
/17

Cine va lua Nobelul pentru literatură după Bob Dylan? Aceasta este marea întrebare care generează polemici serioase în saloanele literare, în contextul în care membrii Academiei suedeze ar putea să facă o alegere mai puțin controversată, lăsându-se tentați în acest an de propriul lor spirit academic, notează AFP.

02
/10
/17

Săptămâna trecută, „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, a primit o menţiune specială din partea juriului celei de 18-a ediţii a Premios Sebastiane, secţiune a Festivalului de Film de la San Sebastián, care este dedicată filmelor LGBTI. La același festival, actorul român Bogdan Dumitrache a fost desemnat Cel mai bun actor la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian pentru rolul din “Pororoca”, cel mai recent film semnat de regizorul Constantin Popescu.

02
/10
/17

Regizorul filmelor ,,Ocean’s 11”, ,,Traffic”, ,,Erin Brockovich” şi ,,Magic Mike”, Steven Soderbergh a revenit pe marile ecrane, după o pauză de 4 ani, cu „Logan Lucky: Cursa norocului”. Comedia lui Soderbergh, câştigător al Premiului Oscar, mizează pe o distribuţie de excepţie şi îi aduce pe marile ecrane: Channing Tatum, Daniel Craig, Seth MacFarlane, Katie Holmes, Sebastian Stan, Adam Driver şi Riley Keough.

02
/10
/17

În această seară, de la ora 21.10, pe TVR 2, cei care l-au prețuit pe Florian Pittiș au ocazia să vadă un documentar cu imagini spectaculoase din arhiva TVR despre îndrăgitul nostru actor, regizor, traducător, cântăreț, textier, realizator de emisiuni radio.

01
/10
/17

REPORTAJ „Linişte! Motor! Se filmează!” – o după-amiază pe platoul de filmare la „Moromeţii 2”, pe care regizorul Stere Gulea îl realizează în aceste zile chiar în satul Talpa şi în legendara casă folosită în clasicul film de acum trei decenii.

01
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Istoria noastră e destul de plină de lucruri întunecate. Printre ele, sistemul concentraționar – unul dintre cele mai cumplite din lagărul socialist. Fără a căuta explicații de ce a fost așa, numeroasele mărturii publicate după revoluție dau măsura acestei cumplite experiențe îndurate de zeci de mii de români. Ele nu pot fi clasificate, nici stabili o ordine a valorii, a interesului lor. Fiecare trăire îngrozitoare de acest fel rămâne unică.