Repetitii cu publicul şi presa la „Iarna”, în regia Mihai Măniuţiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/repetitii-cu-publicul-si-presa-la-iarna-in-regia-mihai-maniutiu/

La fel ca şi aseară, astăzi, de la ora 18:00, la Teatrul Nottara vor avea loc repetiţii cu presa şi publicul la spectacolul Iarna de Jon Fosse (traducerea: Carmen Vioreanu), în regia lui Mihai Măniuţiu. Distribuţia este alcătuită din Catrinel Dumitrescu, Andi Vasluianu, Andrea Gavriliu, Ştefan Lupu.. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Un articol de Petre Ivan|28 septembrie 2016

Iarna este cel de-al doilea spectacol semnat de Mihai Măniuţiu care iese la public în acestă lună, după Alcool pe versurile lui Ion Mureşan, un musical atipic cu Ada Milea montat tot la Nottara, în cadrul programului „Regizori mari pe bulevard”.

Până la aceste producţii, Mihai Măniuţiu nu mai lucrase de 10 ani în Bucureşti şi, după cum a mărturisit într-o conferinţă de presă, nici nu avea de gând să revină aşa curând, dar s-a lăsat convins de entuziasmul molipsitor al Marinelei Ţepuş, managerul Teatrului Nottara.

Iarna este un experiment pentru mine. Am conceput, împreună cu scenograful Adrian Damian, un decor-instalaţie care include sunetul şi lumina. Aşadar, sub raport formal, deşi eu am mai montat textele lui Fosse, mă aflu în faţa unei experienţe complet noi, despre care nu ştiu nici eu cum se va termina. – Mihai Măniuţiu

Atât Iarna, cât şi Alcool, vor avea premiera în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru (FEST)IN pe Bulevard, care va avea loc în perioada 10-22 octombrie şi marchează întoarcerea acasă a Teatrului Nottara.

Detalii şi bilete, aici.

iarna

iarna

Foto: Iarna – www.festinpebulevard.ro

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.