Revine „Cinemateca pentru toţi” cu Cristian Tudor Popescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/revine-cinemateca-pentru-toti-cu-cristian-tudor-popescu/

Vineri, 23 iunie, de la ora 19:00, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte primul eveniment independent din cadrul programului de educaţie cinematografică, susţinut de susţinut de criticul, jurnalistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu, „Cinemateca pentru toţi”. Tema noii întâlniri este „Religia în cinemaul românesc”.

Un articol de Petre Ivan|22 iunie 2017

Accesul la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile.

Marele succes de care s-a bucurat programul „Cinemateca pentru toţi”, susţinut de Cristian Tudor Popescu la Sala Eforie, în perioada octombrie 2015 – iunie 2016, succes dovedit şi de numeroasele solicitări de reluare primite de la spectatorii fideli ai Cinematecii, a determinat continuarea acestui program de educaţie cinematografică.

În cadrul primului eveniment individual organizat sub egida „Cinematecii pentru toţi”, conferenţiarul Cristian Tudor Popescu analizează reprezentarea religiei în istoria cinematografului românesc, utilizând secvenţe ilustrative din filme precum MANASSE (Jean Mihail, 1925, foto), LEIBA ZIBAL (Al. Ştefănescu şi Ion Niculescu-Brună, 1934), SETEA (Mircea Drăgan, 1961), STRĂINUL (Mihai Iacob, 1964), ACEASTĂ LEHAMITATE (Mircea Daneliuc, 1994), SENATORUL MELCILOR (Mircea Daneliuc, 1995) sau O UMBRĂ DE NOR (Radu Jude, 2013).

Parteneriatul video al evenimentului este asigurat de către compania de producție cinematografică românească Rock House Events, cu o echipă coordonată de către cineastul Cristian Radu Nema.

Autorul afişului evenimentului: Sebastian Radeş

Foto: Cinemateca pentru toţi – facebook

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.