Revista Sfera Politicii, la 20 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/revista-sfera-politicii-la-20-de-ani/

Conducerea revistei Sfera Politicii a marcat miercuri seara, la Jockey Club, împlinirea a 20 de ani de existenţă a acestei prestigioase publicaţii. Directorul revistei, Stelian Tănase, şi-a exprimat speranţa că revista va exista în continuare, regretând faptul că nu vor fi acordate premii miercuri seară din cauza lipsei fondurilor, existând însă promisiuni în această privinţă […]

Un articol de Andrada Văsii|13 decembrie 2012

Conducerea revistei Sfera Politicii a marcat miercuri seara, la Jockey Club, împlinirea a 20 de ani de existenţă a acestei prestigioase publicaţii.

Directorul revistei, Stelian Tănase, şi-a exprimat speranţa că revista va exista în continuare, regretând faptul că nu vor fi acordate premii miercuri seară din cauza lipsei fondurilor, existând însă promisiuni în această privinţă pentru începutul anului viitor.

Tănase a salutat prezenţa în sală a maestrului Dan Grigore, primul preşedinte al Fundaţiei care a sprijinit revista, în primii ani ai existenţei acesteia.

Redactorul şef al publicaţiei, profesorul Alexandru Radu, a anunţat că un număr aniversar al celor 20 de ani de Sfera Politicii va apărea începând de joi pe site şi probabil şi pe hârtie.

Radu a declarat pentru AGERPRES că acest număr, spre deosebire de cele de până acum, va include o serie de editoriale scrise de foştii redactori şefi ai Sferei Politicii.

El a anunţat că revista este în proces de acreditare internaţională.

„Revista continuă să apară şi eu cred că are încă un rol important în sfera ştiinţelor politice româneşti”, a spus Dan Pavel, fost redactor şef al publicaţiei.

Romulus Brâncoveanu, un alt fost redactor şef al revistei, a apreciat că publicaţia a reuşit să constituie un anumit nucleu de comunitate ştiinţifică în domeniul ştiinţelor politice, având o contribuţie fundamentală în cultura românească de după ’90 care a fost mereu cu un pas înainte, ca singura publicaţie de ştiinţe politice cu o asemenea contribuţie prestigioasă.

Primul număr al revistei Sfera Politicii apare în decembrie 1991, editat de Fundaţia ‘Societatea Civilă’. Formatul revistei era unul de mărimea unei pagini A4.

Revista avea, la acel moment, aproximativ 50 de pagini, lucru care s-a menţinut până către sfârşitul anilor 1990.

Dacă în special în prima jumătate a anilor ’90 autorii veneau din domenii diverse, către sfârşitul anilor 1990 ei erau universitari sau cercetători care dovediseră preocupări pentru domeniul, recent apărut, al ştiinţelor politice. Aceştia erau fie dintre primii licenţiaţi în domeniul ştiinţelor politice, fie dintre tinerii sociologi, filosofi şi istorici care după 1989 s-au consacrat (în cadrul academic) noului domeniu de cercetare, dar şi critici literari sau cercetători din perioada comunistă, în cele mai multe cazuri, universitari.

În prezent se încearcă, dar rămâne încă un obiectiv pentru viitor, deschiderea revistei pentru autori tineri, universitari, dar şi doctoranzi sau studenţi la master în anii terminali.

Membrii redacţiei sunt dintre primii specialişti în domeniu, tineri universitari ai anilor 1990 sau dintre tinerii cercetători sau universitari actualmente, având o formaţie în ştiinţele politice (şi uneori o dublă specializare). În aceleaşi categorii tind să se înscrie şi autorii, având formaţii diverse, totuşi specializarea dominantă rămâne ştiinţa politică.

Publicul actual se compune în cea mai mare parte din cadre universitare şi studenţi ai facultăţilor de ştiinţe politice, dar şi ai facultăţilor de sociologie sau de ştiinţele comunicării.

Articolele sunt redactate, în marea lor majoritate, în limba română, dar şi în limba engleză, textele fiind întotdeauna însoţite de un rezumat şi de cuvinte-cheie în limba engleză.

Selecţia articolelor revine membrilor redacţiei, uneori, atunci când se impune, prin consultarea altor specialişti, universitari sau cercetători, numerele fiind tematice, dar ele pot conţine şi texte în afara tematicii propuse.

Revista este accesibilă gratuit pe internet, publicarea ei în această formă precedând cu o săptămână apariţia sa în format hârtie.

Sursa: Agerpres

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.