Revoluție în realism. Omagiu adus României pe malul Tamisei
https://www.ziarulmetropolis.ro/revolutie-in-realism-omagiu-adus-romaniei-pe-malul-tamisei/

O amplă retrospectivă a Noului Cinema Românesc, intitulată ”Revoluţie în realism”, se deschide în această seară (joi) în celebrul templu cinematografic de pe malul Tamisei, British Film Institute.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2016

Manifestarea, cel mai mare proiect dedicat cinematografiei române, constă în două luni de film românesc, întâlniri cu cineaști, critici și promotori de film și prelegeri despre cinematografia românească.

Conform ICR Londra, retrospectiva este deja semnalată, în presa britanică, drept o opțiune de programare ”profetică”, Financial Times recomandând acest „omagiu adus României” drept un eveniment care nu trebuie ratat.

Programul primei perioade cuprinde, pe lângă proiecțiile care se derulează de-a lungul întregii zile, și câteva evenimente speciale. Cel dintâi, care va avea loc în 6 iunie, este o dezbatere despre condițiile apariției Noului Cinema Românesc, cu participarea criticilor Andrei Gorzo, Dominique Nasta, Geoff Andrew și Nick Roddick.

Seara de 7 iunie aparține filmului Aferim! al lui Radu Jude, câștigător al Ursului de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin din 2015.

La proiecția de gală ce marchează debutul sezonului sunt invitați să dialogheze cu publicul Teodor Corban, deținătorul rolului principal, și scenaristul Florin Lăzărescu, regizorul urmând să intervină video-telefonic prin intermediul Skype.

Evenimentul se va încheia cu o recepție oferită de Ambasada României în Marea Britanie și ICR Londra.

Foto: Revoluție în realism – icr.ro

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.