Rezidența FemArt 2021: Apel de proiecte pentru femeile cineast
https://www.ziarulmetropolis.ro/rezidenta-femart-2021-apel-de-proiecte-pentru-femeile-cineast/

Asociaţia Română a Femeilor în Cinema (ARFC) anunţă lansarea Concursului de proiecte Rezidenţa FemArt pentru selecţia a cinci proiecte de lung metraj propuse de cineastele din România aflate la început de carieră.

Un articol de Petre Ivan|17 mai 2021

Concursul se adresează tuturor absolventelor unei facultăți de film de naționalitate română sau cu rezidența în România – scenariste, regizoare sau producătoare – care au scris, realizat sau produs până în prezent cel puțin un film de scurtmetraj și se află în stadiul de dezvoltare cu primul sau al doilea film de lungmetraj.

Înscrierile pentru Concursul de proiecte Rezidența FemArt se fac prin completarea și depunerea unui dosar online pe website-ul organizației ARFC, ia termenul limită este 30 iunie 2021. Mai multe detalii și informații despre modalitatea de aplicare sunt disponibile aici.

 Tematica Rezidenței FemArt 2021 urmărește promovarea filmelor care propun forme novatoare sau aparțin genului fantastic și reprezintă un prim demers în inițierea unei platforme pentru dezvoltarea formală a genurilor și limbajului cinematografic. O altă condiție pentru participarea la concursul de proiecte este ca, în momentul aplicației, canditatele să depună un draft de scenariu sau un treatment de minimum 12 pagini pentru lungmetrajul propus.

Criteriile de jurizare ale proiectelor depuse includ: calitatea aplicației evaluată prin analiza filmului/filmelelor realizate anterior, importanța temei pentru contemporaneitate, originalitatea subiectului, potențialul artistic, dar și textul scenariului, care ar trebui să ofere premisele unui film personal, de autor. În luna august 2021, în urma analizării tuturor proiectelor primite, juriul va desemna cinci finaliste care vor lua parte la o săptămână intensivă de lucru pentru dezvoltarea proiectului pe care l-au trimis în concurs.

Rezidența FemArt 2021 se va desfășura în perioada 4 – 9 octombrie la București și va include sesiuni de training și mentorat cu specialiști din cinematografia românească și internațională, dar și o serie de evenimente conexe, precum proiecții de film, masterclass-uri și ateliere de pitching. La finalul acestei perioade, vor fi acordate trei premii: o bursă în valoare de 1.750 de euro, o bursă de tip consultanță de scenariu și una de participare la o platformă internațională de co-producție.

*

Asociația Română a Femeilor în Cinema susține egalitatea de gen și șanse în industria cinematografică prin sprijinul acordat cineastelor aflate la început de carieră, promovarea creațiilor și proiectelor acestora și facilitarea schimbului de experiență cu specialiști din industrie.

Rezidența FemArt face parte dintr-un proiect amplu al asociației, FemArt Film Fest, dedicat femeilor din cinema, ajuns anul acesta la cea de a patra ediție.

În anul 2020, cinci cineaste au participat în perioada 28 septembrie – 3 octombrie la a treia ediție a programului Rezidența FemArt – o săptămână intensivă și interactivă de training și mentorat. Tinerele regizoare Gabriela Forfotă, Alina Șerban, Carmen Tofeni, Ana Țăran și Andreea Vălean, coordonate de Geoffroy Grison – specialist și consultant în scenarii – au beneficiat de peste 13 sesiuni interactive de lucru alături de nume consacrate din cinematografia românească și internațională, pentru a-și dezvolta scenariile de lung metraj.

Ediția Rezidența FemArt 2020 a fost nominalizată de AFCN la Premiul pentru incluziune socială și dialog intercultural pentru inițiative culturale care au implicat grupuri minoritare și/sau categorii defavorizate.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.

22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.