Richard Hammond şi James May ar putea prezenta în continuare „Top Gear”
https://www.ziarulmetropolis.ro/richard-hammond-si-james-may-ar-putea-prezenta-in-continuare-top-gear/

Richard Hammond şi James May, colegii lui Jeremy Clarkson în show-ul „Top Gear”, ar putea reveni la cârma acestei emisiuni şi ar fi primit deja oferte de câte un milion de lire sterline pe an fiecare.

Un articol de Liliana Matei|2 iunie 2015

În ciuda faptului că au declarat că îi vor fi loiali lui Jeremy Clarkson, starul show-ului „Top Gear” care a fost înlăturat din această emisiune de conducerea radiodifuzorului public britanic (BBC), ceilalţi doi prezentatori, Richard Hammond şi James May, ar putea să îşi reia rolurile în acest program, informează publicaţia britanică The Independent, preluată de Mediafax.

În acest sens, Richard Hammond şi James May ar fi primit deja oferte de câte un milion de lire sterline pe an de la conducerea BBC. Hammond şi May ar urma să prezinte „Top Gear”, în noua versiune a emisiunii, alături de o altă vedetă, care se va schimba în fiecare ediţie a acestui show săptămânal.

Pe de altă parte, Jeremy Clarkson a revenit alături de colegii săi Richard Hammond şi James May, cu care a prezentat emisiunea „Top Gear” de la BBC, într-un show live, care s-a desfăşurat pe 22 mai, la Odyssey Arena din Belfast, după cum a relatat la momentul respectiv telegraph.co.uk.

A fost pentru prima dată când Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May au apărut împreună în public, după ce radiodifuzorul public britanic (BBC) a anunţat, pe 25 martie, că va renunţa la colaborarea cu Jeremy Clarkson, starul show-ului „Top Gear”.

Show-ul s-a desfăşurat sub titulatura „Clarkson, Hammond şi May Live”, însă atmosfera a fost una specifică „Top Gear”, chiar dacă Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May nu au putut folosi această marcă din „motive legale”.

Show-ul de la Belfast face parte dintr-o serie de evenimente live pe care Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May le vor susţine în acest an în Marea Britanie, Australia, Norvegia şi Africa de Sud.

Aceste show-uri live, care nu sunt organizate sub egida BBC, au fost programate înaintea izbucnirii conflictului dintre Jeremy Clarkson şi producătorul Oisin Tymon, altercaţie care a dus iniţial la suspendarea lui Clarkson şi ulterior la decizia radiodifuzorului public britanic de a renunţa la colaborarea cu acesta.

Compania BBC Worldwide, „braţul comercial” al corporaţiei BBC, a fost de acord ca acest turneu de show-uri live cu Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May să continue, pentru ca fanii acestora să nu fie dezamăgiţi.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.