„Richard III”, un „monstru uman” în viziunea lui Andrei Șerban
https://www.ziarulmetropolis.ro/richard-iii-un-monstru-uman-in-viziunea-lui-andrei-serban/

Pe 6 şi 8 martie, de la ora 19.00, la Sala Toma Caragiu a Teatrului L.S. Bulandra vor avea loc primele reprezentaţii oficiale ale spectacolului „Richard al III-lea” de William Shakespeare, în regia lui Andrei Șerban, care semnează şi decorul.

Un articol de Liliana Matei|3 martie 2019

Pe scenă spectatorii îi vor vedea pe Marius Manole, George Ivașcu, Rodica Lazăr, Cornel Scripcaru, Alexandra Fasolă, Cătălin Babliuc, Adrian Ciobanu, Constantin Dogioiu, Alin State, Lucian Ifrim, Mirela Gorea și Catinca Maria Nistor. Costumele sunt create de Fruzsina Nagy.

„Am avut un vis în care apărea Shakespeare ca să-mi facă o confesiune <în exclusivitate> despre cât de mult l-a iubit el pe Richard al III-lea. A mai adăugat un alt detaliu, acela că i-a iubit la fel de mult și pe Iago și pe Edmund… cât și pe alți bastarzi ticăloși. Și e de înțeles, cum altfel ar fi putut să creeze autorul personaje atât de adevărate, credibile și complexe dacă i-ar fi  detestat, condamnat și urât? De aceea am simțit nevoia, punând în scenă piesa, să mă apropii de Richard ca să-l înțeleg în toată umanitatea și complexitatea lui. Am refuzat deci să-l numesc monstru. Evident nu ajută la  nimic să judeci și să disprețuiești un personaj, dimpotrivă ca să eviți clișeul, e  preferabil să încerci să-l aperi, să te apropii de el vrând să fii de partea lui, să-i înțelegi motivele. Cum ar fi să te pui în locul lui, să simți că ai fost tu însuți respins din clipa nașterii și continuu marginalizat? Cum să-i privești pe cei care te acuză și te pun jos când ei înșiși se comportă mai josnic? Într-o lume decăzută, cum să supraviețuiești când nu mai există niciun sens moral?  Trezindu-mă din somn, m-am privit în oglindă. Și, pentru o clipă, am văzut aspecte din Richard în mine însumi. Am început să-l iubesc și eu. Apoi m-am speriat. Mi s-a făcut frică de ce-o să spună lumea dacă află”, a declarant regizorul Andrei Șerban.

„Spectacolul, care se conturează în repetiții cu o viteză și intensitate mai mare decât cea cu care sunt obișnuit, aduce la lumină, ca să-l citez pe amicul Biță Banu, «noaptea shakespeariană, noaptea politică, noaptea crimelor și a nebuniei, noaptea exceselor, a exceselor criminale, a exceselor sexuale și de tot felul». O lume pe care autorul aproape a fotografiat-o, ca un document al timpului. Dar acest reportaj minuțios și profund nu e doar politic și social. E o altă oglindă a sufletului (tema constantă a bardului) și evidențiază aspecte noi, șocante ale motivelor care au provocat dezastrul, nu doar pe plan individual, ci al unei țări ajunse în ruină. Dar acum o altă lume, tulburător de modernă și incredibil de adevărată, se conturează pe scena de la sala Liviu Ciulei de la Bulandra, sub ochii noștri uluiți”, mai spune regizorul Andrei Șerban, vorbind despre un Richard – actor și regizor politic

Richard face parte din seria de așa-ziși “monștri amorali” shakespearieni, împreună cu Iago, Edmund și Lady Macbeth, a căror artă a manipulării pare să fie școlită de Prințul lui Machiavelli. Oare personajul acesta monstrous, Richard, poate fi umanizat?!

Dar cei din jurul lui cum sunt ? Doar sunt victimele lui sau chiar ei sunt cei care provoacă răul? Și acest temut serial killer, Richard, e doar o simplă manifestare a întunericului, sau acțiunile sale pot fi justificate? Oare personajul trebuie demonizat, sau dimpotrivă, poate fi văzut și înțeles din perspectiva timplului și a mediului înconjurător, al unei elite politice slăbite de lupte pentru putere, interese personale și egoism feroce, care dă șansa unei noi dictaturi, de o cruzime surprinzător de perversă, să fure puterea!? Iată câteva dintre întrebările la care își propune să răspundă Andrei Șerban în noul spectacol de la Teatrul Bulandra.

22
/02
/21

Asociația CREAS în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” prezintă prima reprezentație a musicalului „Next to Normal – (A)normal”, sub forma unui spectacol concert, pe data de 6 martie, de la ora 18:00, cu o distribuție de excepție. Biletele sunt puse în vânzare și pot fi achiziționate online.

22
/02
/21

UNATC „I.L. Caragiale” București, alături de Ambasada SUA la București, Centrul pentru Politicile Egalității de Șanse, Professional Fellows și American Council for International Education din România vă invită miercuri, 24 februarie, în intervalul orar 13:00-15:00, la dezbaterea online „De Dragobete, despre Loverboy”.

22
/02
/21

Miercuri, 24 februarie (19.00), Orchestra de Cameră Radio vă propune o seară emoționantă de muzică, nu doar prin repertoriul ales – Ravel, Mendelssohn, Wagner, Saint-Saëns ș.a. – ci mai ales prin menirea simbolică a evenimentului. Concertul transmis în direct de la Sala Radio și derulat sub bagheta cunoscutului dirijor Cristian Mandeal este dedicat memoriei dirijorului Camil Marinescu.

22
/02
/21

Producția Warner Bros. Pictures’ WONDER WOMAN 1984 va avea premiera pe 1 aprilie pe HBO GO. Filmul WONDER WOMAN 1984 va avea premiera în exclusivitate pe HBO GO. Regizat de Patty Jenkins și cu Gal Gadot în rolul principal, acțiunea din Wonder Woman 1984 se petrece în anii ’80, când Wonder Woman se pregătește pentru următoarea ei aventură și vrea să-și împlinească un vis, dar înainte trebuie să aibă de-a face cu Max Lord și Cheetah.

21
/02
/21

Pentru un oraș ca Bucureștiul, nu e deloc simplu să-și țină aproape oamenii care-l iubesc. Deși există o mie de motive de dezamăgire și de îndepărtare, se găsesc și spații unice, unde orașul face cuceriri noi sau strânge legături mai vechi. Unul dintre ele este Hanul cu Tei.

19
/02
/21

19 februarie nu este doar ziua în care s-a născut Constantin Brâncuși, ci și ziua tragică în care s-a stins prematur un creator de teatru cel mai probabil genial: Georg Büchner. Moartea lui a survenit într-un moment însuflețit de avânt revoluționar și dorință de schimbare.

18
/02
/21

Colecția „Top 10+”, unul dintre cele mai de succes proiecte editoriale Polirom, a împlinit zece ani de existență.

18
/02
/21

Muzeul Național de Artă al României și Centrul Național de Artă „Tinerimea Română" vă oferă vineri, 19 februarie,  „Concertul extraordinar aniversar 145 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi”, eveniment inspirat de dragostea sculptorului pentru muzica românească și realizat cu implicarea Ministerului Culturii.