Roma se pregăteşte pentru cea de a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film
https://www.ziarulmetropolis.ro/roma-se-pregateste-pentru-cea-de-a-vii-a-editie-a-festivalului-international-de-film/

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Roma se va desfăşura în capitala Italiei, la Auditorium-ul „Parcul Muzicii”, în opt săli, în perioada 9 – 17 noiembrie 2012. Noul director artistic al Festivalului, Marco Muller, producător şi critic de film, în perioada 2004 – 2011 a fost directorul artistic al Mostrei […]

Un articol de Andrada Văsii|8 noiembrie 2012

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Roma se va desfăşura în capitala Italiei, la Auditorium-ul „Parcul Muzicii”, în opt săli, în perioada 9 – 17 noiembrie 2012.

Noul director artistic al Festivalului, Marco Muller, producător şi critic de film, în perioada 2004 – 2011 a fost directorul artistic al Mostrei Internaţionale de Artă Cinematografică din Veneţia. Programul celei de a şaptea ediţii a Festivalului de la Roma se anunţă a fi interesant: vor fi prezentate 59 de lungmetraje, toate în premieră mondială, 12 mediumetraje şi 34 de scurtmetraje, din 26 de ţări, printre care Italia, SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, China, Brazilia, Argentina, Australia, Rusia sau Spania. În competiţia internaţională vor fi proiectate 13 filme în premieră mondială, plus două filme-surpriză, iar în afara concursului – cinci opere cinematografice în premieră mondială şi patru în premieră internaţională.

Filmul de deschidere, prezentat în afara concursului, va fi „Aşteptând marea”, al regizorului rus Bahtiar Hudojnazarov, iar filmul de închidere, tot în afara competiţiei, va fi „Un pistol în fiecare mână”, al regizorului spaniol Cesc Gay.

Primarul Romei, Gianni Alemanno, din partidul de dreapta Poporul Libertăţii, a declarat că „legătura dintre cinema şi acest oraş face parte din cultura naţională, care este una dintre principalele resurse pe care Roma va trebui să se bazeze pentru a putea depăşi actuala criză economică”. Printre surprizele anunţate de Muller se numără şi posibila prezenţă la Roma a cunoscutului regizor american Quentin Tarantino.

În competiţia internaţională vor fi proiectate lungmetraje realizate de regizori apreciaţi, printre care Roman Coppola (fiul lui Francis Ford Coppola), japonezul Takashi Miike, polonezul Jozef Skolimovski, americanul Larry Clark, rusul Aleksei Fedorcenko, francezul Jacques Doillon, ucraineana Kira Muratova şi italianul Pappi Corsicato.

În afara competiţiei, vor fi proiectate ultimele opere ale regizorilor Marjane Satrapi (Franţa), Walter Hill (SUA), Michele Placido (Italia), P.J. Hogan (Australia) şi Bill Condon (SUA). Juriul competiţiei oficiale, compus din şapte personalităţi ale cinematografiei şi culturii mondiale, va fi prezidat de Jeff Nichols, scriitor şi regizor american, autor al filmului „Mud”, prezentat la ultima ediţie a Festivalului de la Cannes. Juriul va acorda premiul „Marc Aurelio” pentru cel mai bun film, premiul pentru cea mai bună regie, un premiu special al juriului, premiul pentru cei mai buni actori şi premiul pentru cel mai bun scenariu.

Premiul pentru întreaga carieră va fi înmânat de Sylvester Stallone regizorului Walter Hill, „care face parte din legenda cinematografiei americane”, a declarat Marco Muller.

 

Sursa: Agerpres

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.