România regală în La Belle Epoque, la Conferinţele Teatrului Naţional
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-regala-in-la-belle-epoque-la-conferintele-teatrului-national/

Georgeta Filitti, specialist în istoria modernă şi contemporană a României este invitata duminica, 8 mai 2016 incepand cu orele 11.00, la Conferintele Teatrului National. Georgeta Filitti va sustine conferinta cu tema „România regală în La Belle Epoque”.

Un articol de Petre Ivan|4 mai 2016

„Răstimpul dintre ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi Primul Război Mondial a însemnat o perioadă de efervescenţă, de creativitate şi inovaţie resimţită benefic în spaţiul românesc.

Pasiunea pentru teatru îşi găseşte o inegalabilă confirmare în producţiile Teatrului Naţional şi ale teatrelor particulare. Repertoriul autohton, la concurenţă cu cel străin, ţine în alertă spectatorii din zonele urbane.

Cursele de cai, animate de Jockey Club, raliurile auto, demonstraţiile aviatice adună un public uriaş. Acolo se etalează ultimele creaţii ale modei, adusă din străinătate ori confecţionată în ţară.

Această pulsaţie a societăţii în ritm european e oglindită şi de viaţa de societate. Animatoare sunt în primul rând femeile. Cultivate, inteligente, multe remarcabil de frumoase, ele reuşesc să se impună deopotrivă în ţară şi, de pildă, la Paris, unde ţin saloane prin excelenţă de factură intelectuală.

Georgeta Filitti, specialist în istoria modernă şi contemporană a României

Georgeta Filitti, specialist în istoria modernă şi contemporană a României

La belle époque a privit, fără îndoială, precumpănitor, elita socială. În acelaşi timp, formarea clasei de mijloc, ambiţia de a avansa pe scara socială ca şi grija autorităţilor pentru variate programe sociale au însemnat un efort statornic de utilizare a energiilor, de solidarizare a comunităţilor, de desăvârşire a individului.

O epocă apusă, parte din tradiţia noastră europeană, spre care merită să ne întoarcem adeseori ca exemplu de reuşită a unei lumi arbitrate de instituţia monarhic”.  Georgeta Filitti

Georgeta Filitti este specialist în istoria modernă şi contemporană a României. Editor de documente.

Biletele se gasesc la Casa de bilete a TNB, precum şi online pe mystage.ro

Foto: La Belle Epoque, Georgeta Filitti – facebook

11
/05
/20

Descoperiți noutățile Grupului Editorial ART, precum și bestseller-uri în ediții noi, atât pentru copii, cât și pentru adulți: cărți pentru copii de toate vârstele, romane grafice, ficțiune, nonficțiune și SF.

09
/05
/20

În această perioadă în care izolarea și nesiguranța domină Asociația Pro Valores, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Delirs.com, propun tinerilor talentați din întreaga țară un concurs de literatură care poartă numele prințesei Martha Bibescu.

28
/04
/20

În 2019, a apărut în traducere în limba română, la Editura RAO, o nouă ediție, „revăzută și actualizată”, a celebrei antologii „1001 de filme de văzut într-o viață”. Ce filme au ieșit din canon și ce titluri au devenit obligatorii în ultimii 15 ani?

27
/04
/20

Gabo a murit acum șase ani, pe 17 aprilie 2014, în Mexic, la 87 de ani. Volumul „Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet“ (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți) a fost publicat la Rao, în 2014. Nuvelele au fost publicate în original în 1972, dar au fost scrise în 1968, după „Un veac de singurătate“.

22
/04
/20

Ziua Internațională a Cărții ne găsește anul acesta într-o situație cu totul specială. Acesta este și motivul pentru care cea de-a 8-a ediție Noaptea Cărților Deschise – cel mai așteptat eveniment de încurajare a lecturii – se desfășoară sub îndemnul de a sărbători cărțile de #acasă. 

16
/04
/20

Editura Nemira a invitat mai mulți scriitori români să ne scrie, la cald, despre momentul aproape ireal, dar incredibil de concret, pe care îl trăim cu toții acum. Și așa s-a compus o antologia-ebook „Izolare”, despre distanțare și carantină, despre absență și prezență.