Portretele lui Panait Istrati: „A avut de-a face direct cu omenirea. Alți scriitori au trișat cu toții, și trăiesc foarte bine”
https://www.ziarulmetropolis.ro/portretele-lui-panait-istrati-a-avut-de-a-face-direct-cu-omenirea-alti-scriitori-au-trisat-cu-totii-si-traiesc-foarte-bine/

În această lună, s-au împlinit 85 de ani de când s-a săvârşit marele nostru scriitor Panait Istrati. Nu am vrut să lăsăm să treacă acest prilej fără să ne amintim de el.

Un articol de Andrei Crăciun|20 aprilie 2020

Toate citatele sunt culese din volumul Panait Istrati. Cum am devenit scriitor” (reconstituire pe bază de texte autobiografice, alese, traduse și adnotate de Alexandru Talex), Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1981.

Tudor Arghezi, despre Panait Istrati:
Panait Istrati nu s-a ivit din cenaclu, din concubinajul Universității cu Critica, din amorul tragic al Finanței cu Editura. Niciun părinte nu i-a împrumutat sexul artistic ca să-l ouă. )…) Iritarea multora vine de acolo că domnul Panait Istrati dovedea, în ziua înfățișării la rampa literaturii, că existase dincolo de cuiburi și în afară de Parlamentul literar. Criticii, care păzesc cu galoane și sculare în picioare porțile literaturii în București, au rămas, într-adevăr, neplăcut impresionați. Ignoranța acuză totdeauna obiectul iscat pe neașteptate de nedelicatețe. („
Clipa”, 16 noiembrie 1924)

Geo Bogza, despre Panait Istrati:
…. Pe-atunci eram foarte tineri, dar mi-am adus bine aminte cum mi se tăiase respirația, sub imperiul unei prea puternice emoții și cum îmi dogoreau obrajii aplecați pe o carte ce se numea Kyra Kyralina.

În acea clipă saxofonul a plâns cu glas mai omnesc ca oricând – și între noi s-a ivit umbra lui Panait Istrati. Era acolo, între noi, dar ne dădeam seama că e prezentă pe tot malul mării, până la Istanbul și mai departe, peste Mediterană, până la Alexandria, plutind peste toată acea lume însetată de fericire și dreptate, pe care o făcuse să trăiască atât de patetic și colorat, și mai mult decât fugara clipă, în paginile cărților sale. („Contemporanul”, 12 octombrie 1956)

Șerban Cioculescu, despre Panait Istrati:
Panait Istrati a fost o cutie de rezonanță în care au vibrat mesagii unanime (…). El nu aducea niciun fel de educație sau experiență scriitoricească. În schimb, cumula o experiență nebănuită de viață, care s-a revărsat ca un prisos torențial. (…) Apariția sa în scrisul occidental, prin generoasa mijlocire a lui Romain Rolland, a avut caracterul dezlănțuirii unei forțe elementare a naturii. Panait Istrati venea în aparență numai cu un capital de povestiri exotice. Era ca un fel de comoară, de 1001 de nopți, în ediție modernă (…). Dar subteran, era cu totul altceva: o capacitate de simțire adâncă, răscolitoare, într-o vreme de uscăciune generală. („
România literară”, 14 august 1969)

Céline, despre Panait Istrati:
… Bietul Istrati! (…) A avut de-a face direct cu omenirea. Alți scriitori au trișat cu toții, și trăiesc foarte bine. („L’Herne”, 21 ianuarie 1963)

Mircea Eliade, despre Panait Istrati:
Acest om și mare scriitor a avut desigur un destin al său, care l-a împiedicat să adere oricum și sub orice condiții; care l-a împiedicat mai ales să-și trăiască fericit și confortabil rămășița de viață pe care i-o îngăduia tuberculoza. (…) Istrati a avut o uluitoare capacitate de-a rupe prieteniile, de a-și strica relațiile, de a se compromite. De la întoarcerea din Rusia și până la moarte, a fost și a rămas un „renegat”, un „haiduc al Siguranței” (n.r. – expresia îi aparține lui H. Barbusse și era o încercare de discreditare a lui Istrati; așa cum s-a dovedit din dosarul de Siguranță al lui Istrati, acesta nu doar că nu era în slujba Securității interbelice, dar mai era și urmărit de agenții Siguranței), un „fascist antisemit”. În același timp, partidele și presa de extremă dreaptă continuau să-l înjure și să-l calomnieze. (…) Se uita marea iubire de oameni din opera lui Istrati, marea sa revoltă împotriva umilinței și sărăciei claselor subjugate, – după cum se uita faima pe care România o câștigase peste hotare prin munca și talentul acestui om. Ceea ce n-au izbutit să facă milioane de lei cu propagandă și cu articole plătite în presa străină, – a făcut Kyra Kyralina. Ceea ce nu izbutise să facă toate comitetele antifasciste din România, izbutise să facă zece cuvinte răspicate ale acesti hamal celebru. Dar, toate acestea, s-au uitat de mult (…) Destinul lui Panait Istrati este de-o dramatică simplitate. Acest mare scriitor a crezut că datoria oricărui om, care ține un condei în mână, este să ia o atitudine politică și socială. („Vremea”, 25 august 1935)

Ilya Ehrenburg, despre Panait Istrati:
Era naiv și șiret ca un copil, fermecător ca țiganii din poemul lui Pușkin, ca povestitorii orientali, plini de imaginație, ca lăudăroșii levantini, dar totodată și un visător obișnuit care păstrase, în ciuda foamei și a bătăilor, dorul de dragoste, de stele, de adevăr. (…) Cel mai mult îl atrăgeau haiducii. Ei apărau pe cei asupriți, nu cunoșteau disciplina de partid și Istrati (…), care toată viața lui a fost un anarhist, îi considera pe haiduci dascălii săi, frații săi mai mari. Gândea în imagini de basm. Pentru el lumea se împărțea în două: cei răi și cei drepți, cocioabele mizere ale Neapolelui sau țărmurile vrăjite ale râurilor unde curge lapte și miere. Uneori mi-era greu să discut cu el: nu-și imagina că în Rusia Sovietică poți găsi oameni proști sau fără inimă.

Ernest Hemingway, despre Panait Istrati:
Îl cunosc și îl iubesc pe Panait Istrati (…) eu nu pot să-l condamn. În consider, ca și Romain Rolland, un scriitor talentat, deși marele scriitor francez s-a îndepărtat de el și, trebuie să spun, pe nedrept, deoarece Istrati nu făcea altceva decât să lase să vorbească conștiința sa, neputând să ascundă anumite decepții ale sale. (…) Sunt convins că Istrati a rămas până la sfârșitul vieții sale același îndrăgostit al omului, al libertății sale.
(„România Literară”, 8 mai 1980)

Nikos Kazantzakis, despre Panait Istrati:
Figura sa slabă și brăzdată de riduri mi-a plăcut din prima clipă, prin expresia ei de învingător chinuit. Epopeea eroică a vieții sale îmi era cunoscută. În vinele sale curge năvalnic sângele de vagabond al Cefalonitului. În ochi îi arde dorința de-a cunoaște, iar mâinile veșnic nesătule de-a atinge acest pământ, vremelnic și drag, pe care îl călcăm cu picioarele noastre. Flămând, fără adăpost, a cutreierat lumea, muncind și purtându-și sărăcia, îmbătat de fericire. Acest lucru trebuie subliniat în chip deosebit. Puțini oameni pe lume au fost atât de fericiți ca Panait Istrati. Sufletul său puternic preface foamea în hrană, iar vagabondajul și sărăcia în libertate. Acolo, unde alți oameni ar pieri, Istrati respiră adânc și recunoscător aerul întregii lumi. (Colette Janiaud-Lust, „Nikos Kazantzakis”, 1970, François Maspero)

Romain Rolland, despre Panait Istrati:
Ceea ce i-a lipsit mai mult a fost o metodă de muncă. Dacă s-ar fi supus cerințelor unei discipline, ar fi putut crea o operă grandioasă, de vreme ce a fost străbătută de scânteiri de geniu. Dar, născut boem, a rămas toată viața astfel (…) N-a trădat pe nimeni. Pe nedrept, i s-a lipit o etichetă, obligându-ne a-l vedea numai sub un singur aspect. („Europe”, ianuarie-februarie 1955).

Sunt convins că Istrati a rămas până la sfârșitul vieții sale același îndrăgostit al omului, al libertății sale. (Ernest Hemingway)

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

09
/09
/21

În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).