România va concura în cea de-a doua semifinalã a competiṭiei Eurovision
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-va-concura-in-cea-de-a-doua-semifinala-a-competi%e1%b9%adiei-eurovision/

România va concura la Eurovision 2013 în semifinala a doua, în urma tragerii la sorţi pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei care a avut loc joi la Malmo, oraşul care va găzdui concursul din acest an. Potrivit unui comunicat transmis de TVR, România a fost ultima ţară extrasă din urnă iar […]

Un articol de Andrada Văsii|17 ianuarie 2013

România va concura la Eurovision 2013 în semifinala a doua, în urma tragerii la sorţi pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei care a avut loc joi la Malmo, oraşul care va găzdui concursul din acest an.

Potrivit unui comunicat transmis de TVR, România a fost ultima ţară extrasă din urnă iar piesa care va reprezenta ţara noastră la Eurovision intră în partea a doua a semifinalei 2 a concursului.

Anul acesta, la Eurovision participă 33 de ţări, dintre care 16 concurează în prima semifinală, cea din 14 mai, iar 17 ţări luptă în cea de-a doua semifinală, din 16 mai.

În prima semifinală vor concura Danemarca, Croaţia, Ucraina, Olanda, Austria, Slovenia, Estonia, Rusia, Lituania, Serbia, Irlanda, Belarus, Cipru, Muntenegru, Belgia şi Republica Moldova iar în semifinala a doua – Letonia, Azerbaidjan, Malta, Islanda, San Marino, Macedonia, Finlanda, Bulgaria, Israel, Norvegia, Albania, Ungaria, Elveţia, Georgia, Grecia, Armenia şi România.

Ordinea finală a intrării ţărilor în concurs va fi stabilită ulterior de organizatori, precizează comunicatul.

De luni, 14 ianuarie, în România a început înscrierea pieselor pentru selecţia naţională a concursului Eurovision 2013.

TVR a anunţat duminica trecută că pentru prima dată vor fi implicate şi studiourile teritoriale în campania de preselecţie.

Perioada de înscrieri se va încheia pe 3 februarie, dată până la care cei interesaţi sunt aşteptaţi să trimită sau să depună piesele, în format audio, pe CD, la Registratura Televiziunii Române, din Bucureşti, precum şi la sediile studiourilor teritoriale din Cluj, Iaşi, Timişoara şi Craiova, cu menţiunea ‘Pentru selecţia naţională Eurovision 2013’ înscrisă pe plic.

Preselecţia pieselor înscrise în competiţie se va desfăşura între 6 februarie şi 14 februarie, urmând ca pe 18 februarie să fie anunţate piesele ce vor intra în concurs (minimum 24, maximum 28).

Semifinala 1 naţională va avea loc pe 23 februarie, a doua – pe 24 februarie, iar finala naţională – pe 9 martie.

Consiliul de Administraţie al SRTv a aprobat, în şedinţa din 28 noiembrie 2012, participarea Televiziunii Române la Eurovision 2013, ce se va desfăşura la Malmo, în Suedia, în perioada 14 – 18 mai 2013.

Concursul Eurovision este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), care se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost de două ori locul III (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Patru ţări – Turcia, Portugalia, Slovacia şi Bosnia-Herţegovina – au anunţat că renunţă din motive economice la participarea la concursul Eurovision din 2013, în timp ce Grecia, ţara cel mai greu afectată de criza economică, şi-a confirmat participarea, după cum relata pe 21 decembrie 2012 France Presse.

În total, 39 de instituţii de radio-televiziune naţionale au confirmat participarea, printre care şi ERT, postul public elen.

Sursa: Agerpres

05
/09
/23

În cadrul proiectului Heritage Hub Râșnov, Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov și Hands on History Norvegia va organiza Festivalul Medieval. Evenimentul va avea loc în perioada 7‑10 septembrie 2023 și va aduce în prim-plan o serie de activități și experiențe medievale menite să promoveze Cetatea Râșnov ca un important obiectiv turistic atât pentru România, cât și pentru Europa dar și un spațiu de învățare și implicare a comunității locale.

05
/09
/23

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie, reunește anul acesta 130 de lucrări din 16 domenii creative, alese dintr-un număr record de înscrieri.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

04
/09
/23

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

03
/09
/23

Seria Concertelor pentru familii și copii debutează azi, de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul ”Orchestra merge la Zoo” al ansamblului Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu și actorul Mihai Bisericanu, în rol de narator.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.