Romanul ,,Cel mai mare Gulliver” al lui Gellu Naum va fi republicat după 55 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanul-cel-mai-mare-gulliver-al-lui-gellu-naum-va-fi-republicat-dupa-55-de-ani/

Într-un volum de 72 de pagini, romanul ,,Cel mai mare Gulliver” al lui Gellu Naum va baneficia, la grupul editorial Art, de prima republicare după 55 de ani.

Un articol de Andrada Văsii|9 aprilie 2013

Într-un volum de 72 de pagini, romanul ,,Cel mai mare Gulliver” al lui Gellu Naum va baneficia, la grupul editorial Art, de prima republicare după 55 de ani.

Eroul lui Gellu Naum e un puşti ca tine, care ar vrea să crească. Dar cine n-ar dori „să aibă pasul mare, ca să umble mai puţin“? Şi cine n-ar vrea să fie „înalt cât o casă cu nouă etaje“?

Întrucât rostul poveştilor e acela de a deschide o fereastră către ieşirea din comun, în povestea pe care o vei citi se petrece un miracol măsurabil: eroului i se împlineşte dorinţa ca prin farmec, şi creşte, şi tot creşte până când nimeni nu-i mai ajunge la nas, oricâte prăjini ar folosi şi indiferent ce dimensiuni ar avea ele. Nu spun mai mult (fiindcă n-aş vrea să rezum, vreau doar să te invit în carte), ca să îţi las plăcerea de a afla singur detaliile. Numai atât adaug: un rol decisiv în creşterea lui Matei (aşa îl cheamă pe erou) îi revine unui cangur-scamator minuscul.

Astea fiind zise, ar trebui să recunoşti cinstit că arzi de nerăbdare să vezi ce s-a-ntâmplat şi cum. (Dan Stanciu)

Despre Gellu Naum, autorul cărţii, aş putea să-ţi vorbesc ore-n şir, l-am cunoscut bine şi am fost prieteni. Era foarte OK ca om, ţi-ar fi plăcut de el. Iubea pisicile, scotea nori de fum dintr-o pipă şi se pricepea la anotimpuri. Primăvara, îşi lua câteva lucruri şi pleca din oraş.

Vara, într-un sat, scria poezii sau pescuia nişte peşti. Toamna, când nopţile se fac mai lungi, se uita la cer, să vadă cum se aşezau anumite stele. Şi iarna, când frigul se aşterne peste sate, se întorcea în Bucureşti, unde se odihnea după scris, pescuit şi astronomie. Bag mâna în foc (dar n-o ţin acolo decât o secundă, nu-mi place mâna la grătar, o prefer natur) că îl ştii şi tu, ca autor al Cărţilor cu Apolodor. (Dan Stanciu)

 

Gellu Naum (1915 – 2001) a fost poet, prozator şi dramaturg, cel mai important reprezentant român al suprarealismului. A studiat filozofia la Bucureşti şi la Paris. A fost prieten cu alţi reprezentanţi de seamă ai avangardei, cum ar fi André Breton, Victor Brauner sau Gherasim Luca.

După instaurarea comunismului, scrie cărţi pentru copii şi traduce. Se retrage la Comana, scriind pe ascuns poezii, piese de teatru şi un roman.

 

Foto credit: Gellu Naum

26
/08
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Florența a contribuit ca puține alte orașe la îmbogățirea patrimoniului cultural al lumii. Opera florentinului Dante Alighieri (1265-1321), poet, prozator, filosof, gânditor politic, stă mărturie în această privință.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

05
/08
/18

Cu acțiunea plasată în Roma, în anii de după al Doilea Război Mondial, Roma cartierelor mărginașe aflate în sărăcie și lipsuri, „Băieții străzii” (editura Litera), de Pier Paolo Pasolini, spune povestea unui grup de copii, deveniți adolescenți, de la periferia societății.

01
/08
/18

Cartea „Homo Deus – scurtă istorie a viitorului”, de Yuval Noah Harari, traducere din limba engleză și note de Lucia Popovici, a fost publicată la editura Polirom în anul 2018. Am selectat pentru dumneavoastră zece fragmente care caută să ne rezume viitorul, fragmente din care afli lucruri cu adevărat uimitoare.

24
/07
/18

Mâine (miercuri), 25 iulie 2018, de la ora 17.30, la Galeria Galateca (București), Cornel Brad lansează cartea de portrete fotografice “Oameni.Putere.România.”. Prezentarea cărții va fi făcută de către domnul Andrei Ţărnea, comisarul Sezonului România-Franţa.

19
/07
/18

Institutul Național al Patrimoniului împreună cu agenția de comunicare creativă Zaga Brand au lansat campania #CronicariDigitali, prin care își propun să apropie pentru prima dată valorile și tradițiile României de generația millennials. Astfel, tinerii sunt stimulați să cunoască, să înțeleagă, să aprecieze și să promoveze patrimoniul cultural național și UNESCO din România.