Romeo Vanica, membru fondator al trupei Mondial, a murit la 69 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/romeo-vanica-membru-fondator-al-trupei-mondial-a-murit-la-69-de-ani/

Romeo Vanica, membru fondator al formaţiei „Mondial” şi fost redactor al postului Radio România Actualităţi, a murit miercuri, la vârsta de 69 de ani, informează site-ul Radioului Public.

Un articol de Petre Ivan|25 aprilie 2014

Potrivit romania-actualitati.ro, Romeo Vanica a fost angajat al Radioului Public la Redacţia Ştiri între anii 1994 şi 2009. El s-a consacrat ca un valoros compozitor şi instrumentist şi a fost membru fondator al formaţiei „Mondial”.

Printre cele mai cunoscute creaţii ale sale se află „Romanţă fără ecou”, „De va veni la tine vântul” sau „Primăvara”.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă la ora 14:00 la Cimitirul Mărcuţa din Bucureşti.

 

Mondial a fost o formaţie românească de muzică rock, înfiinţată în 1966 la Bucureşti

 

Trupa este  printre primele grupuri din ţară care au făcut trecerea la direcţii mai elaborate ale rock-ului. Mondial a atins succesul la puţin timp după înfiinţare, lansând discuri în străinătate în primii patru ani, timp în care se bucurau de un succes răsunător şi în ţară.

În memoria publicului au rămas cel mai bine întipărite piesele din prima perioadă: „Romanţă fără ecou” (cunoscută şi prin primul ei vers, „Iubire, bibelou de porţelan”), „Primăvara” şi „Atît de fragedă”.

Grupul s-a desfiinţat în 1979, când Filip Merca (unicul membru fidel formaţiei de-a lungul întregii sale istorii) renunţă la orice activitate muzicală şi pleacă în Statele Unite.

Alţi membri ai formaţiei au rămas activi în domeniu, fie în cadrul altor formaţii (Mihai Cernea la Sfinx, iar Iuliu Merca va înfiinţa Semnal M în 1977), fie în calitate de compozitori (Romeo Vanica).

Foto cu Mondial şi Romeo Vanica – wikipedia, facebook

15
/11
/20

OAMENII MUZICII Romanticul ce a dat aripi expresivității pianului, Frédéric Chopin (1810-1849) a marcat ireversibil istoria  acestui instrument, fiind primul mare compozitor care i s-a dedicat exclusiv. Compozitor legendar, celebru ca pianist și în improvizație, a fost adorat în timpul vieții și a rămas fascinant și în posteritate.

31
/10
/20

Cei 15 ani ai Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo vor fi aniversați începând de sâmbătă, 31 octombrie, până pe 9 decembrie 2020, cu o serie de concerte transmise live din sălile de concerte din Brașov, Bușteni, Sibiu și București.

30
/10
/20

O celebrare excepţională în lumea artei – ca omagiu la Centenarul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România: Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc. Iniţiată de soprana Mariana Nicolesco, manifestarea este un adevărat revelator al comorii de peste 10.000 de lieduri fondate pe vechiul cântec de dor, eternă expresie a sufletului românesc.

19
/10
/20

Joi, 22 octombrie 2020, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Lior Shambadal, va susține, de la ora 19.00, un program integral semnat de Wolfgang Amadeus Mozart, în regim live, în cadrul stagiunii online. Concertul este transmis în direct, fără spectatori, din Sala mare a Ateneului Român, pe canalele online ale instituției.