Royal College of Art, din Londra, la Anim’est
https://www.ziarulmetropolis.ro/royal-college-of-art-din-londra-la-animest/

La cea de-a noua ediţie a festivalului Anim’est, ce va avea loc între 3 şi 12 octombrie, animaţia e colorată în accente regale: şcoala invitată oficial la Bucureşti este Royal College of Art, din Londra, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior de arte şi design din lume.

Un articol de Petre Ivan|25 septembrie 2014

Festivalul de Film de Animaţie Anim’est continuă, în 2014, misiunea de a resuscita animaţia autohtonă. Secţiunilor competitive ale festivalului li se adaugă, astfel, o serie de ateliere, master class-uri şi programe speciale, dedicate unor şcoli şi festivaluri de profil celebre, precum şi unor animatori cu portofolii consacrate.

În 1985, Bob Godfrey şi Richard Taylor, două nume de referinţă în industria animaţiei şi a efectelor speciale, inaugurau secţia de animaţie în cadrul Royal College of Art. Astăzi, programul de doi ani de Master în animaţie al universităţii atrage artişti şi realizatori cu specializări din cele mai diverse – de la ştiinţe şi matematică, la arhitectură, literatură şi comunicare.

Age Of Curious

Age Of Curious

La graniţa dintre film, arte frumoase şi design, secţia de animaţie a Royal College of Art are ca scop întreţinerea unei atmosfere de creativitate şi curiozitate intelectuală.

Cererea tot mai mare de specialişti în manipularea imaginii cadru cu cadru în lungmetraj, jocuri şi televiziune le oferă absolvenţilor şanse reale de a lucra după facultate ca regizori, scenarişti, artişti plastici, experţi în efecte speciale, dezvoltatori de aplicaţii, colorişti, specialişti în storyboard, în design de cărţi electronice, în design de personaj, producători şi animatori.

Numeroşi absolvenţi aleg să-şi deschidă studiouri personale sau colective şi să colaboreze cu renumite companii de producţie sau galerii de artă din Marea Britanie sau din străinătate, astfel încât peste 90% sunt specialişti de prim rang în domeniul animaţiei.

Anim’estPublicul prezent la cea de-a noua ediţie Anim’est e invitat să vizioneze două programe de scurtmetraje ce curpind filmele de şcoală ale unor animatori cunoscuţi, absolvenţi ai Royal College of Art, între care Jonathan Hodgson,   Ruth Lingford , Run Wrake, Suzie Templeton sau Siri Melchior.

Cele două calupuri de scurtmeraje vor fi proiectate vineri, 10 octombrie, la Cinema Elvira Popescu, de la 16.30 şi de la 18.30. Biletele pentru proiecţii pot fi achiziţionate online, pe site-ul www.eventbooks.ro, și din cinema, în timpul festivalului.

Cea de-a noua ediţie Anim’est va avea loc în perioada 3-12 octombrie, la cinematografele Studio şi Elvire Popesco şi la Re:Animation Hub.

Foto: Anim’est, Royal College of Art – animest.ro

29
/04
/15

Independenţa Film va distribui în România încă trei filme selectate anul acesta la Cannes - mult așteptatul Love, al lui Gaspar Noé, programat în afara competiţiei, în secţiunea Midnight Screening, Trois souvenirs de ma jeunesse (r. Arnaud Desplechin) şi Le tout nouveau testament (r. Jaco Van Dormael), în cadrul Quinzaine des réalisateurs .

28
/04
/15

În Cinematograful anilor '30 s-au impus - în acelaşi timp - o actriţă germană devenită americană prin adopţie, Marlene Dietrich, şi un actor francez, Jean Gabin. S-au iubit cu pasiune, dar Al Doilea Război Mondial le-a provocat ruptura fatală.

28
/04
/15

Prima sa experienţă cinematografică a venit după vârsta de 40 de ani. De atunci a fost distribuit de majoritatea regizorilor importanţi de film din România, interpretările sale impresionante aducându-i notorietate şi aprecierea publicului.

27
/04
/15

Cea de-a patra ediție a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica s-a deschis oficial duminică, 26 aprilie, la Cinema Studio din București, în prezența a sute de invitați și spectatori. Gala a fost urmată de proiecția peliculei 13 Minutes/ Elser, un thriller despre una dintre tentativele eșuate de asasinare ale lui Adolf Hitler, fim care a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin.

27
/04
/15

Regizorul Mircea Daneliuc va fi celebrat anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie), la 40 de ani de la debutul său cu lungmetrajul Cursa. O amplă retrospectivă îi va fi dedicată cineastului român, cuprinzând 12 filme, o expoziție cu afișele peliculelor sale, fotografii de la filmare și alte documente inedite aduse pentru prima dată în fața publicului.

25
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Aflat sub interdicția de a realiza filme, de a vorbi cu media străine și de a părăsi Iranul, Jafar Panahi sfidează de câțiva ani prima măsură împotriva sa și continuă să regizeze - clandestin și independent. Cu cel mai recent film, „Taxi”, a câștigat Ursul de Aur.

23
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de August Strindberg și scris și realizat de cunoscuta actriță (și, ocazional, regizoare) norvegiană Liv Ullmann, „Miss Julie” („Domnișoara Julie”) funcționează cel mai bine în momentele de (aparentă) farsă.

23
/04
/15

Recent selecționat la Festivalul de Film de la Cannes 2015 în secțiunea oficială Un Certain Regard, filmul COMOARA/THE TREASURE va avea premiera în cinematografele din România în data de 29 mai. Regia și scenariul îi aparțin lui Corneliu Porumboiu.

22
/04
/15

Un proiect unic, Words with Gods/ Vorbind cu zeii, un film-antologie care pune în discuție relația directă a individului cu divinitatea - sau absența acesteia - în diferitele religii, va închide Festivalul Internațional de Film Cinepolitica, pe 30 aprilie, la ora 20.00, la Cinema Studio din București.

22
/04
/15

Miss Julie (2014), cu Colin Farrell, Jessica Chastain şi Samantha Morton, în regia norvegiencei Liv Ullmann, va avea premiera în România vineri, 24 aprilie, distribuit de Independenţa Film.