Să nu uităm! Ion Ioanid…
https://www.ziarulmetropolis.ro/s%c4%83-nu-uit%c4%83m-ion-ioanid/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Istoria noastră e destul de plină de lucruri întunecate. Printre ele, sistemul concentraţionar – unul dintre cele mai cumplite din lagărul socialist. Fără a căuta explicaţii de ce a fost aşa, numeroasele mărturii publicate după revoluţie dau măsura acestei cumplite experienţe îndurate de zeci de mii de români. Ele nu pot fi clasificate, nici stabili o ordine a valorii, a interesului lor. Fiecare trăire îngrozitoare de acest fel rămâne unică.

Un articol de Georgeta Filitti|1 Octombrie 2017

Și totuși, între atâtea relatări se desprinde una: e seacă, la obiect, cu virtute de articol enciclopedic. E vorba de Închisoarea noastră cea de toate zilele a lui Ion Ioanid (1926-2003). Condamnat în 1952 la 20 de ani muncă silnică pentru apartenența la organizația contrarevoluționară ”Vulturii verzi” și transmiterea de informații secrete unor spioni străini – una din obsesiile regimului comunist – Ion Ioanid reușește o performanță: evadează din lagărul de la Cavnic. Era în timpul festivalului internațional al tineretului de la București, când toată atenția autorităților spre fardarea realității și oferirea unei imagini cât mai normale a societății noastre, de aici, probabil, și supravegherea mai superficială a deținuților. Oricum, ”libertatea” a fost de scurtă durată, în același an e rearestat și pedeapsa i se majorează. A fost eliberat în 1964.

În mod tacit, regimul era bucuros să scape de foștii deținuți; dacă nu erau cumpărați din afara hotarelor, li se dădea un pașaport. A fost și cazul lui Ion Ioanid, plecat în Elveția și stabilit apoi în Germania. Acolo își rememorează timpul detenției și consemnează, cu uimitoare precizie, dialoguri, fapte, întâmplări. Portrete de deținuți, portrete de torționari recompun lumea îngrozitoare a sistemului concentraționar pe care, dintr-o firească oroare de hidos, lumea de azi încearcă tot mai mult s-o uite.

Oricât ne-ar fi de greu, a fost un răstimp în care semeni ai noștri ai noștri s-au chinuit, viața le-a fost distrusă și cine i-a văzut ieșind din închisori atunci, în 1964, greu de recunoscut, adevărate epave omenești, a rămas marcat pe viață de grozăvia acestei manifestări de ură din societatea românească.

Un adevărat ”memento”,  cartea lui Ion Ioanid evidențiază și un alt aspect, absolut extraordinar: ascuțirea memoriei. Așa cum unii au intrat bolnavi de cancer în închisoare (de pildă, jurnalista Mihaela Catargi, la Mislea) și regimul de înfometare, frig, privațiuni de tot felul a frânat evoluția malignității, tot astfel recluziunea, absența oricărui instrument de consemnare a celor văzute, a celor trăite (hârtie, creion ș.a.) i-a pus memoria la lucru. Lectorii cărții (tipărită la București în 1991-1996) au în față panorama plină de expresivitate a unui fenomen de o cruzime greu de imaginat dar care face parte din istoria noastră recentă și pe care trebuie să ni-l asumăm. Este și acesta un fel de a ne cunoaște istoria, de a medita asupra ei și de a lupta, pe măsura forțelor fiecăruia, ca faptele bune să se repete iar cele rele să fie prevenite.



11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

29
/09
/16

Nae Ionescu are motive să fie invidiat de către orice scriitor ilustru sau o altă personalitate din orice domeniu al cunoașterii, căci Dora Mezdrea i-a alcătuit cea mai vastă biografie. Nici Goethe, care s-a însurat după 80 de ani, nici Titu Maiorescu, Mihai Eminescu sau Dobrogeanu Gherea n-au ajuns la numărul de record de volume biografice.

Page 12 of 30« First...1011121314...2030...Last »