BACH. Geniul cu nume de apă care era dependent de cafea, și de care avem mare nevoie astăzi
https://www.ziarulmetropolis.ro/j-s-bach-magnificul-geniu-al-muzicii-de-care-avem-uriasa-nevoie-si-astazi/

OAMENII MUZICII Pe 21 martie 1685 (stil vechi, 31 martie stil nou), Dumnezeu îl dăruia omenirii pe J. S. Bach. Cel mai mare compozitor al Barocului, autorul a peste 1100 de lucrări, o zeitate a muzicii şi o uriaşă sursă de inspiraţie şi pentru noi, astăzi.

Un articol de Cristina Enescu Aky|20 martie 2020

Haideți să îl cunoaștem puțin pe Johann Sebastian Bach (al cărui nume de familie înseamnă „pârâu” în limba germană) omul și muzicianul, și să îi (re)descoperim cât mai multe dintre superbele compoziții. E o propunere, un îndemn și chiar o rugăminte, pentru că în aceste vremuri grele avem vitală, imperioasă nevoie de frumusețe, de încântare, de lumină pe dinăuntru. Iar muzica lui Bach se numără printre cele mai strălucitoare bijuterii ale acestui aer al sufletului și al minții umane care se numește Muzică.

Johann Sebastian a făcut parte dintr-o familie ce a inclus câteva zeci de muzicieni de-a lungul a cel puțin șapte generații. A avut cel puțin doi unchi compozitori, cei trei frați ai săi care au ajuns la maturitate au devenit muzicieni, iar tatăl i-a fost primul profesor de muzică. Bach a avut 20 (douăzeci!) de copii din două căsnicii, iar 5 din cei care au supraviețuit până la maturitate au devenit de asemenea compozitori (fiul său Carl Philipp Emanuel Bach – al cărui naș a fost Georg Philipp Telemann, un alt compozitor baroc celebru- fiind unul dintre cei mai cunoscuți.)

În timpul vieții sale a fost cunoscut mai degrabă ca organist de excepție decât ca compozitor de geniu, iar majoritatea lucrărilor sale au fost publicate postum. A călătorit puțin și într-o zonă restrânsă din Germania, astfel că muzica lui părea să fie condamnată la uitare după ce a murit. Însă nu puțini monștri sacri ai muzicii, precum Mozart și Beethoven, au fost admiratori ai compozițiilor sale.

A fost un maestru al povestirii prin muzică, prin tehnici de compoziție pur și simplu geniale. A creat adevărate capodopere muzicale prin diverse tehnici componistice, printre care contrapunctul (tehnică în compoziția muzicală, constând în suprapunerea a două sau mai multe linii melodice de sine stătătoare, având fiecare un înțeles propriu, dar formând laolaltă un tot organic – sursa aici) și fuga (lucrare polifonică instrumentală, rareori vocală, bazate pe principiul imitaţiei temei care apare succesiv la toate vocile – sursa aici).

Orfan de ambii părinți la doar 10 ani, educația muzicală a lui Johann Sebastian, începută de tată, a fost continuată de fratele său mai mare, Johann Christoph, organist la o biserică. Johann avea o voce de excepție, ceea ce l-a ajutat să fie primit la o celebră școală de muzică din Lüneburg. În adolescență, însă, vocea i s-a schimbat, astfel că a trecut la studiul viorii și al clavecinului.

Curând s-a răspândit faima talentului său interpretativ, astfel că a fost angajat în Armstadt ca organist la o biserică din Armstadt unde, printre alte sarcini, trebuia să susțină și lecții de muzică. Personalitate independentă, destul de arogant și extrem de exigent, a avut mai multe conflicte cu studenții săi. Nu avea răbdare pentru greșelile lor, iar răbufnirile sale au dus o dată chiar la un scandal cu un fagotist, pe care l-a insultat; acesta l-a atacat pe profesor cu un baston, iar Bach a scos un pumnal. În 1705, Bach a fost concediat de la acel post, pentru că ceruse un concediu de o lună ca să meargă (pe jos, 450 km dus-întors) pentru a îl asculta și întâlni pe idolul său muzical, compozitorul și organistul Dietrich Buxtehude, însă s-a întors după 4 luni.

Spre sfârșitul vieții popularitatea lui Bach a scăzut, ca compozitor era văzut mai degrabă ca vetust, iar apoi a fost aproape uitat aproape 80 de ani. Până când un tânăr muzician de doar 19 ani, Felix Mendelssohn (devenit apoi un celebru compozitor al Romantismului), i-a redescoperit și interpretat „Patimile după Sf Matei”, în 1829, la Berlin. Publicul acelui concert l-a descoperit cu entuziasm pe Bach, și de atunci popularitatea lui a fost în continuă creștere.

Cele șase splendide Suite pentru violoncel au fost redescoperite și au devenit celebre abia când renumitul violoncelist spaniol Pablo Casals (pe atunci doar un wunderkind al muzicii în vârstă de 12 ani) le-a găsit din întâmplare într-un anticariat din Barcelona, în 1890. Ulterior el le-a înregistrat, în 1936, transformându-le într-o veritabilă Biblie a repertoriului pentru violoncel. Astăzi este cea mai cunoscută și iubită partitură pentru acest instrument.

Carl Philipp Emanuel, al cincilea fiu al lui Bach, a devenit el însuși un compozitor de renume, printre ai cărui admiratori s-au numărat Beethoven și Haydn. El a recuperat și popularizat o mare parte din compozițiile tatălui său, uitate multă vreme după moartea acestuia.

A fost contemporan cu Händel și a locuit la doar vreo 130 km de el, dar deși și-a dorit mult timp acest lucru, nu a ajuns să îl cunoască (unii critici spun că faima lui Bach ar fi fost prea greu de suportat pentru Georg Friedrich.. ). I-a unit nu doar celebritatea în posteritate ci și, din păcate, faptul că amândoi au orbit și și-au găsit sfârșitul în urma unor operații ratate la ochi.

Din 1708, a fost angajat de Ducele de Sachsen-Weimar ca organist și șef de orchestră. La moartea capelmaistrului curții, Bach se aștepta ca el să primească postul rămas vacant, însă Ducele a făcut altă alegere, evident mai puțin meritorie. Dezgustat, acesta și-a anunțat demisia. Ducele a fost atât de ofensat încât Bach a ajuns la închisoare timp de o lună înainte de a i se permite să plece. Nu a fost însă un timp pierdut pentru el, căci în acea lună a compus un ciclu pentru orgă.

Duelul celebru care nu a mai avut loc: În 1717, Bach era într-un turneu la Dresda, la fel ca celebrul organist Louis Marchand. Concertmaistrul curții l-a invitat pe Bach să îl provoace pe Marchand la un duel muzical care includea mai multe probe printre care improvizații și imitări ale anumitor stiluri muzicale. Marchand a acceptat provocarea rapid și cu infatuare, spre încântarea regelui August al Saxoniei, care era nerăbdător să vadă spectacolul confruntării. Se spune însă că francezul că l-ar fi auzit pe Bach repetând în seara dinaintea duelului, astfel că în dimineața zilei stabilite pentru competiție Bach s-a prezentat punctual, însă l-a întâmpinat doar vestea că rivalul plecase deja în grabă înapoi spre Franța.

În 1723 a devenit dirijorul a două coruri bisericești din Leipzig, unde a și predat mult timp lecții de muzică. Aici a compus mare parte din lucrările sale corale. În curtea bisericii Sf. Toma din Leipzig se află o statuie impunătoare a compozitorului.

A deținut mai multe poziții la diferite biserici, școli de muzică și curți regionale din Germania, dar nu a reușit niciodată să facă avere din compozițiile, interpretările sau lecțiile sale de muzică.

A murit pe 28 iulie 1750, la 65 de ani, în urma unui atac cerebral. Sănătatea i se deteriorase în ultimul an, după ce orbise în urma unei operații eșuate la ochi realizată de un „celebru oculist” al vremii, de mâna căruia și-a pierdut vederea și un alt compozitor uriaș, Händel.

A fost extrem de devotat familiei sale, și le-a insuflat pasiunea pentru muzică și copiilor. Prima soție a fost o verișoară de gradul doi, pe care o chema tot Bach. Au avut 7 copii, dar Maria Barbara a murit în timp ce Bach era plecat într-o călătorie cu Prințul Leopold. La un an și jumătate după moartea ei, el s-a recăsătorit cu o soprană. O căsătorie de succes (care a produs 13 copii), cimentată datorită pasiunii comune pentru muzică. Anna Magdalena a copiat multe din lucrările soțului ei, iar el i-a dedicat numeroase compoziții. Soții Bach organizau adesea serate muzicale pentru familie și prieteni.

A fost un om profund credincios. A scris multă muzică religioasă, dar chiar și compozițiile sale laice purtau în manuscris inițialele „I.N.J” – „In Nomine Jesu” („În numele lui Isus”). Muzica lui transcende  religia și cutumele muzicale ale vremii sale, și vorbește atemporal despre profunzimile spiritului uman și culmile divine ale muzicii. În ultimul secol, creația lui a influențat enorm muzica rock, jazz, soul, hip hop… și de fapt cam toate genurile muzicale majore.

În 1999, după ani de căutări ale cercetătorilor, au fost descoperite în Ucraina numeroase partituri aparținând lui Bach și unor copii ai săi. Documentele aparținuseră arhivei de la Berlin Singakademie, fuseseră mutate din Berlin în 1943 în timpul bombardamentelor, și ajunseseră apoi în mâinile KGB-ului. În 2002, Ucraina a restituit Berlinului aceste documente neprețuite.

Cum îl puteți descoperi pe Bach

  1. Ascultați orice lucrare a sa, sau descoperiți numeroasele compilații „Best of Bach”.
  2. Puteți începe cu aceste câteva dintre multele sale creații de excepție:

Concertele brandenburgice. Considerate adesea vârful muzicii baroce și una dintre cele mai cunoscute compoziții ale sale, lucrarea a fost scrisă de Bach ca o „aplicație pentru un job”( cum am spune astăzi) la un nobil, margraful de Brandenburg (1703). Nerealizând cu ce talent monumental are de-a face, acesta nu doar că nu l-a angajat pe Bach, dar nici măcar nu i-a răspuns la solicitare.

Manuscrisul a fost aproape pierdut de două ori, prima dată fiind uitat până în 1849 într-o bibliotecă din Brandenburg, apoi vândut pentru o sumă derizorie. A doua oară, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, se pare că s-a aflat în posesia unui bibliotecar ce abia a reușit să scape cu viață (și cu manuscrisul) dintr-un tren bombardat.

Variațiunile Goldberg. 30 de variațiuni ale unei teme, plus o arie de început și una de final. Se spune că contele Kaiserling, un diplomat rus care trăia în Germania, l-a angajat pe Bach să îi compună o muzică pentru a îi alina insomnia. Această lucrare a fost una dintre puținele publicate în timpul vieții compozitorului.

Patimile după Sf. Matei. Una dintre cele mai importante compoziții religioase ale sale (foarte numeroase de altfel), compusă între 1727-1729, care descrie evenimentele din capitolele 26 și 27 ale Evangheliei după Matei.

Toccata și Fuga în re minor. Una dintre cele mai populare lucrări pentru orgă ale sale. A devenit celebră în epoca filmului mut, ca muzică „horror”, iar apoi a fost reinterpretată de multe ori în versiuni pop și rock.

Cele patru suite orchestrale

Misa în si minor.

Clavecinul bine temperat. O colecție de 48 preludii și fugi, compuse pentru a fi folosite de cei care studiau clavecinul „dar și pentru divertismentul celor care aveau deja abilități în studiul instrumentului”. Unele dintre aceste fugi au fost ulterior transcrise de Mozart pentru ansambluri de coarde.

Cantata cafelei. Bach era dependent de cafea, „tare și neagră”. Atât de mult încât a compus și un cântec despre această băutură. „Schweigt stille, plaudert nicht” („Liniște, nu mai vorbiți”) a fost interpretată pentru prima dată într-o cafenea din Leipzig („Cafeneaua Zimmermann”, unde Bach conducea un ansamblu muzical). Cântecul (de fapt o mini-operă comică) povestește despre o femeie obsedată de cafea, al cărei tată vrea să o dezvețe de acest viciu. La care Lieschen cântă: „Ah, ce dulce gustul cafelei/ Mai delicios decât o mie de sărutări/ Mai suav decât vinul de Muscat/ Cafea, trebuie să beau cafea/ Și, dacă cineva vrea să mă răsfețe/ Ah, să îmi aducă în dar cafea!”

Despre Bach

„Studiați Bach. Acolo veți găsi totul.”(Brahms)

„Nu Pârâu, ci Ocean ar trebui să fie numele lui.” (Beethoven – referire la faptul că „Bach” în limba germană înseamnă „pârâu”).

„Cel mai uimitor miracol din toată muzica!” (Wagner)

„Bach, un zeu binevoitor către care toți muzicieni ar trebui să îndrepte o rugăciune pentru a se feri de mediocritate.” (Debussy)

 

În cuvintele lui Johann Sebastian…

Fără cafeaua mea de dimineață sunt ca o bucată uscată de carne friptă de capră.

Scopul final al muzicii trebuie să fie nimic altceva decât glorificarea lui Dumnezeu și împrospătarea sufletului.

 

 

 

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

13
/08
/23

Corneliu Baba a căutat neîncetat, prin pictură, ce e dincolo de formă și culoare, s-a perfecționat tot timpul, s-a depășit pe sine însuși tot timpul, astfel obligându-i pe cei care i-au urmat să meargă mereu mai departe.

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.