BÉLA BARTÓK: Naționalistul care a fondat etnomuzicologia
https://www.ziarulmetropolis.ro/bela-bartok-nationalistul-care-a-fondat-etnomuzicologia/

OAMENII MUZICII Unul dintre cei mai importanţi compozitori ai secolului trecut, Béla Bartók s-a născut pe 25 martie 1881 la Sânnicolau Mare (azi în Banat, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar). Pianist virtuoz, compozitor inovator, mare culegător şi cercetător de folclor, el a redefinit muzica clasică în secolul XX.

Un articol de Cristina Enescu Aky|24 martie 2020

Într-o vreme în care compozitorii se aliniau în spatele unei a sau alteia dintre școlile muzicale, Bartók  a avut un extraordinar simț al sintezei, incorporând cu originalitate în muzica sa influențe atât de la compozitori precum Stravinsky, R. Strauss sau Debussy cât și din vasta comoară de muzici tradiționale pe care le-a adunat și documentat de-a lungul vieții.

Bartók a fost o personalitate pe cât de discretă, pe atât de dăruită: pianist virtuoz, colecționar și cercetător neobosit de folclor, compozitor, profesor (unii critici spun că ar fi fost și un mare pasionat de matematică și că ar fi folosit formule matematice în multe dintre compozițiile sale, printre care Sonata pentru două piane și percuție din 1938). Toate acestea într-un singur om de altfel foarte retras și privat Atunci când își interpreta propria muzică, Bartók parcă revenea la viață, strălucea, dar când termina muzica se retrăgea din nou în sine.

Copilul-minune s-a născut într-o familie în care tatăl (director de școală) credea puternic în importanța educației artistice și cânta la violoncel, iar mama era profesoară de pian –  instrument pe care Bartók  l-a studiat de foarte mic. Se spune că la 5 ani putea interpreta (cu un deget…) cam 40 de piese folclorice la pian. La 9 ani compunea deja, iar la 11 ani a susținut primul său concert.

Susținut de mama sa după decesul tatălui (la 7 ani), a fost acceptat la prestigioasa Academie de Muzică de la Viena, însă tânărul patriot a ales Academia Regală Maghiară de la Budapesta (unde din 1907 va ajunge să preda pianul). Decizia îi va marca puternic cariera.

A fost căsătorit de două ori, prima dată la 28 de ani cu o elevă a sa, Marta Ziegler (cu care a avut un fiu), de care a divorțat din cauza unei aventuri cu o altă elevă a sa, Ditta Pasztory. Marta avea 16 ani când s-au căsătorit; ulterior i-a devenit asistentă în munca etnomuzicologică, iar ei i-a dedicat singura sa operă, „Castelul lui Barbă-Albastră”. Apoi în 1923, la doar trei luni de la divorț, s-a căsătorit cu pianista Ditta (19 ani), cu care a rămas toată viața și care de asemenea i-a devenit parteneră de cercetări muzicale.

Pionierul etnomuzicologiei

Dvorak a avut Rapsodiile slave, Brahms – Dansurile ungare.. Dar niciun alt compozitor până la Bartók nu s-a dedicat cu atâta pasiune și determinare descoperirii, documentării și prelucrării de muzici tradiționale, ungurești dar și din alte zone. În secolul 19, „stilul maghiar” în muzică fusese folosit cu succes de alți compozitori, dar era vorba mai degrabă o stilizare romanțată a muzicii țigănești din Ungaria. Abordarea lui Bartók  a fost diferită: a făcut foarte multă muncă de teren, descoperind muzicile tradiționale din Ungaria, România și alte țări din vecinătate în mediul lor autentic, fiind interesat și de rolul acestora în viața rurală. În plus, abordarea sa în adunarea muzicilor folclorice a fost mult mai științifică și sistematică.

 

Bartók într-o călătorie etnomuzicologică în Anatolia (Turcia)

În 1902 l-a cunoscut pe Richard Strauss, care l-a influențat puternic în primii ani. Apoi, într-o vacanță transilvăneană din vara lui 1904, Bartók a ascultat o melodie populară cântată de o doică unor copii, și a notat-o. A fost începutul unei povești de dragoste și de succes între compozitor și muzica folclorică, a cărei autenticitate, inventivitate și puritate l-au fascinat tot restul vieții.

Însoțit de colegul și prietenul său, compozitorul Zoltán Kodály, și un fonograf Edison (care înregistra sunetele pe cilindri acoperiți cu ceară), el a început o serie de călătorii prin Ardeal, însumând mii de ore pe drumuri desfundate și prin sate izolate, pentru a descoperi, a înregistra și a nota muzici tradiționale, țărănești, practic necunoscute până atunci. A continuat apoi în alte zone din România, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Turcia și chiar Maroc, devenind astfel un pionier al etnomuzicologiei (studiul muzicii în contextele ei culturale și sociale, ale cărei baze le-a pus prin cele peste 10.000 de cântece tradiționale culese). Iar asta i-a marcat puternic propria carieră componistică.

Izbucnirea Primul Război Mondial i-a întrerupt călătoriile și l-a readus la compoziție, din această perioadă datând baletul-pantomimă „Prințul cioplit din lemn” și „Cvartetul pentru coarde nr. 2”, în care se regăsesc influențe din Debussy, Richard Strauss și Wagner.

În perioada interbelică și-a extins activitatea de pianist și a concertat în multe țări occidentale.

America, dar tot cu folclorul în suflet

Având puternice viziuni naționaliste în prima tinerețe, când prin anii 1930 guvernul ungar a adoptat un naționalism mai strident, Bartók a devenit indezirabil după publicarea unui eseu în care afirma că așa-numita „impuritate rasială” stimulează de fapt sănătatea și diversitatea culturii tradiționale.

În al Doilea Război Mondial, odată cu accentuarea în Ungaria a influenței Germaniei, Bartók a refuzat să mai concerteze acolo (deși avea rădăcini germane din partea mamei) și s-a declarat public împotriva doctrinei naziste. Situația a devenit tensionată pentru el, astfel că, cu mare tristețe, a luat decizia de a emigra cu cea de-a doua soție în Statele Unite (1940), fiind urmat apoi de fiul lor. A trăit primii ani într-o situație financiară incomodă, ușurată apoi de cursurile predate și de concertele susținute cu soția sa, pianista. Acolo a scris Concertul pentru Orchestră (1943) și Concertele pentru pian nr. 2 și 3 (1945).

A predat la Columbia University (devenind și arhivistul vastei colecții de muzică tradițională din Serbia și Croația a instituției), apoi și la New York, dar a continuat să și compună.

Când, în 1942, a fost concediat de la universitate pentru că nu mai putea fi plătit, s-a declarat frustrat că nu reușise să organizeze decât jumătate din colecția de muzică tradițională a instituției și totodată observa, cu tristețe dar și o demnitate conștientă de propria valoare: „Cariera mea ca compozitor se pare că și-a atins sfârșitul: boicotarea lucrărilor mele de către marile orchestre continuă, nu mai sunt cântate nici lucrările vechi nici cele noi. E păcat – dar desigur că nu pentru mine.”

Peste ocean, sănătatea (dintotdeauna șubredă) i s-a înrăutățit, ulterior fiind diagnosticat cu leucemie avansată.

S-a stins pe 26 septembrie 1945, la 64 de ani, la New York. În 1988, guvernul ungar împreună cu cei doi fii ai săi au solicitat repatrierea rămășițelor sale, care au fost apoi înhumate la Budapesta.

*

  • Deși a cunoscut celebritatea (în America însă mai mult ca pianist, etnomuzicolog și profesor decât ca compozitor), abordarea sa muzicală și lucrările sale au întâmpinat nu rareori și rezistență. În 1915, o revistă muzicală scria: „Unele lucrări ale sale pot fi cântate cu coatele, altele cu palma. Niciuna dintre ele nu necesită degete pentru a fi interpretată, nici urechi pentru a fi ascultată.” Ulterior, însă, el a fost recunoscut drept unul dintre cei mai mari compozitori ai secolului XX.
  • A publicat ediții critice ale sonatelor pentru pian semnate de Mozart și Beethoven.
  • Prin muzica sa, Bartók  a fost într-un fel „genul ideal” de patriot: a iubit Ungaria cu pasiune și i-a valorificat tradițiile muzicale, dar s-a inspirat și din tradițiile muzicale ale altor țări, studiindu-le și promovându-le, ceea ce a dus la crearea unor lucrări de o impresionantă varietate și frumusețe.
  • Încă din copilărie Bartók suferea de eczemă severă, motiv pentru care în America obișnuia să stea la soare, dezbrăcat, în curtea casei sale, scandalizându-și vecinii americani. Pentru el era, însă, o modalitate excelentă și de a își găsi inspirația pentru muzică.

În cuvintele lui Bartók …

Competițiile sunt pentru cai, nu pentru artiști.

E posibil ca nu toți compozitorii să creadă în Dumnezeu. Cu toții însă cred în Bach. (Bartók  a fost crescut în catolicism, dar ulterior a devenit ateu, convertindu-se apoi la Biserica Unitariană.)

Melodiile folclorice reprezintă perfecțiune artistică la cel mai înalt nivel. De fapt, ele sunt modele pentru modul în care o idee muzicală poate fi exprimată cu maximă perfecțiune în ceea ce privește concizia formei și simplitatea mijloacelor.

Muzica țărănească adevărată este cât se poate de variată și perfectă în formele ei. Puterea ei expresivă este uimitoare, și în același timp este lipsită de orice sentimentalism și ornamente superflue. Este simplă, uneori primitivă… iar un compozitor în căutare de căi noi nu poate fi ghidat de un maestru mai bun.”

Încerc, pe cât de mult pot, să exprim prin muzica mea ideea fraternității între oameni, a fraternității în ciuda oricăror războaie sau conflicte.

Printre compozițiile sale celebre…

Muzică pentru instrumente de coarde, percuție și celestă (1936). Scrisă pentru aniversarea orchestrei de cameră din Basel, a avut aici premiera în 1937. E una dintre cele mai populare compoziții ale sale. A fost folosită printre altele în filmul „Being John Malkovich” (regia Spike Jonze, 1999).

Mandarinul miraculos (1918-1924). Un „balet-pantomimă grotesc”, o poveste despre prostituție, jaf și crimă. După premiera de la Köln a fost declarată imorală și interzisă, ulterior fiind interpretată preponderent ca concert.

Dansurile populare românești. Compuse inițial pentru pian în 1915, au fost rearanjate de Bartók  pentru orchestră în 1917. Este o serie de șase piese scurte, intitulate „Jocul cu bâta”, „Brâul”, „Pe lco”, „Buciumeana”, „Poarga românească” și „Mărunțel”.

Versiunea pentru pian și vioară

Versiunea pentru orchestră

Cele 6 cvartetele pentru coarde. Sunt considerate unele dintre cele mai importante lucrări de acest gen de la Beethoven încoace. Primul a fost scris pe când avea 17 ani, al șaselea cu patru ani înaintea morții sale. Bartók  a folosit multe „efecte speciale” aici, tehnici de vioară numită col legno (lovirea corzilor cu partea de lemn a arcușului) sul ponticello sau ciupirea  puternică a corzilor (această tehnică s-a numit ulterior „pizzicato Bartók ”, și o puteți asculta în mod special în Cvartetul nr. 4). Asemenea interpretării tuturor celor nouă simfonii bebethoveniene de către orchestre, și interpretarea integrală a acestor cvartete este considerată un milestone important pentru orice cvartet de coarde.

Concertul pentru orchestră (1943)

Una dintre ultimele sale capodopere (și una dintre cele mai populare), i-a fost solicitată de directorul muzical al Boston Symphony Orchestra, S. Koussevitzky. A urmat „Sonata pentru vioară solo” (1944), comisionată de Yehudi Menuhin. În 1945 a scris „Concertul pentru pian nr. 3”, o superbă lucrare menită să fie o surpriză pentru aniversarea soției sale, care din păcate a rămas neterminată (a fost apoi completată, după notițele compozitorului, de un prieten al său.)

Cantata profană.

Castelul lui Barbă-Albastră (1911). Singura sa operă, scrisă pentru un concurs organizat de Comisia de Arte frumoase din Ungaria. Lucrarea a fost respinsă ca „nepotrivită pentru scenă”.

 

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

13
/08
/23

Corneliu Baba a căutat neîncetat, prin pictură, ce e dincolo de formă și culoare, s-a perfecționat tot timpul, s-a depășit pe sine însuși tot timpul, astfel obligându-i pe cei care i-au urmat să meargă mereu mai departe.

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.