Salvati Marele Ecran!
https://www.ziarulmetropolis.ro/salvati-marele-ecran/

În România există puţin peste 30 de cinematografe, 78% din oraşele ţării nu au nicio sală de cinema funcţională, iar numărul spectatorilor a scăzut de 50 de ori faţă de anii ’90. APFR şi TIFF au demarat o campanie prin care vor schimbe soarta „Marelui Ecran”.

Un articol de Petre Ivan|14 aprilie 2014

Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), susţinută de Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), a demarat o campanie amplă care urmăreşte stoparea fenomenului de dispariție a cinematografelor, numită „Salvati Marele Ecran!”.

Un site interactiv, www.salvatimareleecran.ro, un documentar dedicat, numit „Cinema, mon amour”, campanii de crowdfunding, o caravană prin țară, un program special de filme la TIFF, alături de seminarii și dezbateri cu specialiști din Europa Centrală și de Est, sunt câteva dintre acțiunile acestei campanii.

Salvați Marele Ecran

În prezent, România este țara europeană cu cele mai puține ecrane raportat la numărul de locuitori. Dacă, în 1990, existau aproximativ 450 de cinematografe, astăzi au supraviețuit mai puțin de 30.

În mai puțin de 20 de ani, numărul spectatorilor a scăzut de 50 de ori față de anii ’90 şi mai puțin de 10 cinematografe au fost modernizate. 78% din orașele României nu au nici un cinematograf funcțional.

Filmele românești și europene, deși sunt apreciate și premiate la marile festivaluri, nu reușesc să ajungă la spectatorii români din cauza lipsei acute a sălilor de cinema, ca alternativă la multiplexurile axate pe programarea producțiilor comerciale.

Salvați Marele Ecran

Campania Salvaţi Marele Ecran! are ca scop sensibilizarea autorităților responsabile și a opiniei publice în sensul restaurării, conservării, modernizării și reintroducerii în sistem a ncinematografelor existente, dar nefuncționale.

TIFF 2014 va găzdui, în perioada 31 mai – 1 iunie, un workshop privind accesarea unor fonduri pentru reabilitarea cinematografelor, precum şi prezentarea unor proiecte de succes prin care au fost renovate și re-tehnologizate cinematografe din Polonia și Croația.

Salvați Marele Ecran

Totodată, o secțiune specială la TIFF va reuni filme care vorbesc despre dragostea pentru marele ecran. Printre acestea, Cinema at the End (r. Meritxell Soler, Julián Vázquez), un road movie în care o tânără călătorește din orașul natal până la capătul lumii, în Argentina, pentru a descoperi cum și de ce dispar cinematografele, și The Last Remaining Seats (r. Mario Piperides, Grecia – Cipru,), un documentar despre eforturile a doi oameni de a redeschide sala de cinema din satul lor.

În sprijinul campaniei vine şi documentarul realizat de Alexandru Belc (8 martie), Cinema, mon amour, care analizează motivele din spatele degradării sălilor de cinema și urmărește traseul oamenilor care au lucrat în acestea, oferind o imagine actuală a cinematografelor funcționale sau abandonate, la nivelul întregii țări.

Filmul va avea premiera la TIFF 2014, iar ulterior va fi organizată o caravană ce va ajunge în mai multe orașe din țară.

Foto cu Salvati Marele Ecran – www.salvatimareleecran.ro

02
/08
/16

În perioada 3-18 septembrie 2016 aveți șansa să vă alimentați adrenalina creativă în cadrul Academiei de Film CINEIMPACT, un program internațional de Art&Social Cinema dedicat documentarului creativ și inovarii în domeniile ficțiunii, non-ficțiunii, antropologiei vizuale și activismului social.

02
/08
/16

Pasionații de arte vizuale sunt invitați și în acest an la Vama Veche, la cel mai mare festival internațional de arte vizuale din România — Vama sub lumini de Oscar. Festivalul se va desfășura în perioada 19 — 28 august 2016, la Vama Veche, reunind sute de pasionați ai artelor vizuale.

01
/08
/16

În perioada 22 – 24 august, Divan Film Festival va găzdui în Portul Cultural Cetate „Proiectul 5C”, un program itinerant de cultură cinematografică dedicat tinerilor critici de cinema. Cei cinci critici de cinema selectați sunt: Galina Maksimović (Serbia), Rhianon Wain (M.Britanie), Ozge Ozduzen (Turcia), Andrei Șendrea (România) și Mariana Hristova (Bulgaria).

01
/08
/16

Deschiderea celei de-a 3-a ediții Arkadia ShortFest va fi un tribut adus artelor vizuale, festivalul debutând vineri 2 septembrie, de la ora 19:00, cu un vernisaj dedicat revitalizării și reintegrării spațiilor abandonate prin artă. Acesta va fi urmat, la ora 20:00, de proiecția documentarului Nourathar, care va purta publicul într-o călătorie vizuală prin estetica societății de azi.

31
/07
/16

Curtea de apel din Paris l-a condamnat pe regizorul Luc Besson și compania sa, Europacorp, să plătească despăgubiri de 110.000 de euro cineastului american John Carpenter. Besson s-ar fi inspirat din filmul acestuia, "Escape from New York", pentru a realiza lungmetrajul său "Lock-Out" din 2012

29
/07
/16

Actorul şi regizorul australian Mel Gibson, ajuns oaia neagră a Hollywoodului din cauza diferitelor derapaje, revine la regie după zece ani, odată cu thrillerul “Blood Father”. După apariții în roluri mici în fața camerei ("Machete Kills", "Expendables 2"), el va fi în curând cap de afiș în thrillerul "Blood Father" (a cărui lansare este prevăzută în 31 august) și regizor al filmului "Hacksaw Ridge"

29
/07
/16

Actorul american Michael Keaton (64 de ani) a primit, joi, o stea pe Walk of Fame din Hollywood. În ultimii doi ani, Michael Keaton a câștigat un Golden Globe și a fost nominalizat la Oscar pentru "Birdman", fiind foarte apreciat şi pentru rolul din "Spotlight".

28
/07
/16

"Ce trebuie să ai ca să fii prima femeie în orice? Trebuie să ai curaj și farmec!" - Meryl Streep. Într-o ținută patriotică ce nu a putut fi trecută cu vederea, celebra actrița americană a rostit, marţi, un discurs emoționant și feminist pentru susținerea lui Hillary Clinton în a doua zi a Convenției naționale democrate de la Philadelphia.

26
/07
/16

Din 5 august se lansează în cinematografele din România „Noi 3 sau nimic”, o comedie suavă despre dragoste, libertate și familie, bazată pe o poveste reală. Rețeta vieții este urmată fidel și de film: o succesiune de suișuri și coborâșuri, decepții și bucurii, câteva doze de lacrimi și câteva de râsete.

26
/07
/16

“Niciodată în viaţa mea nu m-am găsit în situaţia în care m-am oprit din muncă şi am spus: "Slavă Domnului că este vineri!". Dar weekend-urile sunt speciale chiar şi când programul tău este împrăştiat peste tot. Ceva îţi spune că weekend-ul a venit şi că poţi să te delectezi un pic.” - Helen Mirren. Faimoasa actriţa britanică implineste, astazi, 71 de ani.

25
/07
/16

În această seară, de la ora 21.10, TVR 1 dufuzează primul episod al miniseriei Adio, Tovarăşi!, un documentar realizat de Andrei Nekrasov, la 20 de ani după căderea Imperiului Sovietic. Adio, Tovarăşi! acoperă perioada cuprinsă între anii 1975 şi 1991 şi prezintă poveştile de excepţie ale unor oameni simpli, al căror curaj şi hotărâre au devenit forţa purtătoare ce a dus la căderea Cortinei de Fier.