Sanda Toma şi Victor Rebengiuc se reîntâlnesc în drama „Toţi fiii mei”, pe scena mare a TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/sanda-toma-si-victor-rebengiuc-se-reintalnesc-in-drama-toti-fiii-mei-pe-scena-mare-a-tnb/

Pentru o singură reprezentaţie, la final de stagiune, Toţi fiii mei de Arthur Miller, montare de succes, semnată de Ion Caramitru şi „îmbrăcată” scenic de o altă mână de maestru, cea a scenografului Dragoş Buhagiar, revine pe scena Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, miercuri 10 iunie 2015, de la ora 19.00.

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2015

Spectacolul s-a jucat ultima dată în mai 2013, înainte ca Sala Mare să intre în renovare, iar premiera a avut loc în septembrie 2009.

Victor Rebengiuc şi Sanda Toma, cunoscuţii actori ai Teatrului Naţional se reîntâlnesc cu partituri generoase, într-o dramă puternică, răsplătită cu cel dintâi premiu Tony din cariera lui Arthur Miller. În casa familiei Keller, dramele sunt adânci.

Sanda Toma Piesa anunţă temele predilecte ale celebrului autor: vina, culpabilizarea, durerea, moartea, regretul şi moralitatea unor alegeri.

„Toţi fiii mei reprezintă un reproş dramatic, sălbatic şi înduioşător pe care Arthur Miller îl aduce lumii care se îndepărtează din interes, din perversiune, din nebunie, de ceea ce omului îi este dat prin naştere: iubirea de aproapele său şi respectul pentru adevăr”, apreciază Ion Caramitru.

În Toţi fiii mei, Victor Rebengiuc interpretează cu măiestrie şi fineţe drama unuiinfluent om de afaceri aflat în situaţia de a se justifica în faţa celui pentru care a ridicat un întreg „imperiu”: fiul său, în timp ce Sanda Toma o întruchipează pe Katty Keller, punctul de echilibru al familiei.

Alături de cei doi mari artişti, publicul îi va întâlni pe alţi cunoscuţi actori ai teatrului, din generaţii diferite: Dragoş Stemate, Costina Ciuciulică/Fulvia Folosea, Vivian Alivizache/Victoria Dicu, Dorin Andone, Ioan AnSanda Toma drei Ionescu, Gavril Pătru, Irina Cojar şi până la copilul Aris Bănuţoiu.

Muzica originală a spectacolului îi aparţine lui Vlaicu Golcea, light designul este semnat de Chris Jaeger, iar multimedia de Daniel Gontz.

Aşa cum nota presa americană, la data premierei absolute, „dacă tot ce ni se oferă la ultima cădere a cortinei, în ciuda fermităţii acţiunii lăuntrice, e o întrebare mai curând decât un răspuns, aceasta se întâmplă pentru că există întrebări grave pe care nu le putem ocoli… Domnul Miller a îndrăznit să şi le pună”.

Iar publicul rezonează şi astăzi la fel de atent, pentru că „Toţi fiii mei sună pentru România ca un clopot de alarmă vis-à-vis de mugurii promiţători ai societăţii de consum”, avertizează Ion Caramitru, regizorul spectacolului.

Stagiunea 2014-2015 a Teatrul Naţional din Bucureşti se închide duminică 14 iunie.

Foto: Sanda Toma şi Victor Rebengiuc, Toţi fiii mei – Augustin Bucur, tnb,ro,

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

03
/11
/23

În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.

02
/11
/23

La începutul lunii noiembrie, MNAC deschide noul sezon expozițional, Art Safari Stars Edition continuă să atragă iubitorii artelor vizuale pe Lipscani cu două noi expoziții, iar la MNAR sezonul de toamnă s-a lansat cu un important eveniment dedicat sculpturii.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!