Săptămâna Clody Bertola online la Teatrul „Bulandra”
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamana-clody-bertola-online-la-teatrul-bulandra/

Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” continuă seria săptămânilor dedicate doamnelor scenei româneşti, personalităţi care i-au marcat istoria şi au scris o filă importantă în spectacologia naţională cu o săptămână dedicată lui Clody Bertola.

Un articol de Liliana Matei|15 iunie 2020

După zilele dedicate creațiilor Marianei Mihuț și Ginei Patrichi, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” dedică săptămâna 15-21 iunie 2020 actriței Clody Bertola. Astfel, în perioada menționată se vor posta pe pagina oficială de facebook fotografii și cronici ale spectacolelor în care a jucat Clody Bertola, actriță a Teatrului „Bulandra” în perioada 1949-1980.

Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” continuă difuzarea spectacolelor online, pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro, și transmite, vineri, 19 iunie, ora 19:00, spectacolul „Gin Rummy” de Donald Coburn, regia Liviu Ciulei, una dintre producțiile de succes în care a jucat Clody Bertola obținută prin bunăvoința Societății Române de Televiziune.

Supranumită „Prinţesa inefabilului“ și având o eleganță și o prestanță cu totul speciale, Clody Bertola a marcat aproape un secol de teatru în România. De viața sa artistică este strâns legată și istoria Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”, unde a debutat în anul 1949 cu rolul Nina din „Pescărușul” de A.P. Cehov, în regia cunoscutei și apreciatei Marietta Sadova. De altfel, va juca în trei spectacole puse în scenă de Marietta Sadova, respectiv „Pescărușul” de A.P. Cehov (1949), „Cei din urmă” de Maxim Gorki (1950) și „Livada cu vișini” de A. P. Cehov (1958).

Despre vocea actriței Clody Bertola, regizorul care i-a marcat viața și cariera, Liviu Ciulei, spunea: „pe scenă vocea ei suna ca sfâşierea înceată a unei bucăţi de mătase veche”. Tot el este cel care a învățat-o să-și privească partenerii direct în ochi și „să exprime ferm și cinstit ceea ce are de gând să facă.” O ajuta astfel să renunțe la modul clasic de joc și să se formeze într-o direcție modernă și mult mai directă.

Pentru a readuce în atenția spectatorilor săi vocea și jocul inegalabil pentru care Clody Bertola s-a făcut remarcată, Teatrul „Bulandra” difuzează vineri, 19 iunie, ora 19:00, pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro, spectacolul „Gin Rummy” de Donald Coburn, pus în scenă de Liviu Ciulei în 1980, în premieră pentru România, avându-i drept protagoniști pe Clody Bertola şi Petre Gheorghiu, aflați în deplină maturitate artistică la acea vreme.

Clody Bertola rămâne în memoria celor care au avut șansa de a o vedea pe scenă drept o actriță cu totul specială, una dintre cele mai frumoase femei ale Belle Epoque din România, dar și cea care de-a lungul prestigioasei sale cariere a interpretat roluri de neuitat. Printre altele, a fost Rosalinda din „Cum vă place” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1961), Elisabeta din „Elisabeta I” de Paul Foster, regia Liviu Ciulei (1974), Ranevskaia din „Livada cu vișini” de A.P. Cehov, regia Lucian Pintilie (1967), Fonsia Dorsay din „Gin Rummy” de Donald Coburn, regia Liviu Ciulei (1980) – ultimul rol interpretat pe scena Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.