Scriitoarea Ludmila Ulițkaia: „Trebuie oprit imediat războiul abia dezlănţuit”
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitoarea-ludmila-ulitkaia-trebuie-oprit-imediat-razboiul-abia-dezlantuit/

Cunoscuta scriitoare rusă Ludmila Uliţkaia a transmis, prin intermediul agenţiei de drepturi de autor care o reprezintă, către editurile care o publică în lume, un mesaj legat de războiul din Ucraina. Redăm mai jos mesajul său, primit şi de Editura Humanitas Fiction, în traducerea Gabrielei Russo.

Un articol de Ziarul Metropolis|25 februarie 2022

Azi, 24 februarie 2022, a început războiul. Credeam că generaţia mea, venită pe lume în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, are noroc şi că-i va fi dat să trăiască fără război până la moartea, făgăduită de Biserică „în pace, fără durere, întristare şi suspin”. Dar nu. Se dovedeşte că nu-i aşa. Şi nu se ştie ce va urma după evenimentele dramatice petrecute în această primă zi.

Nebunia unui singur om şi a complicilor săi cârmuieşte soarta ţării. Deocamdată nu putem decât să presupunem ce se va scrie în manualele de istorie peste cincizeci de ani. Durere, frică, ruşine – asta simţim acum.

Durere – fiindcă războiul atinge tot ce-i viu – iarba şi copacii, animalele şi puii lor, oamenii şi copiii lor.

Frică – fiindcă există, biologic vorbind, instinctul de conservare a propriei vieţi şi a vieţii urmaşilor.

Ruşine – fiindcă e cât se poate de evidentă responsabilitatea conducerii ţării noastre pentru situaţia creată, cu consecinţe dezastruoase pentru întreaga omenire.

Şi noi suntem părtaşi la ce se întâmplă azi, noi toţi, contemporani cu aceste evenimente dramatice, fiindcă n-am fost în stare să le anticipăm şi să le oprim. Trebuie oprit imediat războiul abia dezlănţuit  şi trebuie creată o opoziţie puternică împotriva propagandei mincinoase care se revarsă asupra noastră prin toate canalele mass-media.

Sursa: G4MEDIA.RO

 

27
/01
/20

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 29 ianuarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38), la o seară dedicată lui Ezra Pound, poet și eseist, reprezentant de marcă al modernismului literar și unul dintre cei mai inovatori gânditori ai secolului XX. Radu Vancu, scriitor, Cosmin Ciotloș, critic literar și Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction vor prezenta cele două volume ale ediției coordonate de Horia – Roman Patapievici dedicate scriitorului american: Opere I.Poezii 1908 –1920, traduceri de Mircea Ivănescu și Radu Vancu, aflat la al doilea tiraj în limba română după debutul din 2015, și Opere II.ABC-ul lecturii.Ghid spre Kulthură, recent apărut și lansat în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2019. În partea a doua a evenimentului, actrița Mirela Oprișor va citi din poeziile din Ezra Pound.

22
/01
/20

Albumul „Gigi Căciuleanu – OmulDans“ va fi lansat, miercuri, pe 22 ianuarie 2020, de la ora 19.00, la Maison Maurice Béjart, în prezenţa autoarei şi a lui Gigi Căciuleanu, alături de numeroase personalități culturale și diplomatice, în cadrul Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA, coordonat de Institutul Cultural Român, alături de Europalia International din Belgia.

22
/01
/20

Volumul „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu“, de criticul Magda Mihăilescu, va fi lansat joi, 23 ianuarie 2020, ora 18.00, în Sala mare a Institutului Cultural Român.

21
/01
/20

„Gradul de încredere în pseudoştiinţă este direct proporţional cu gradul de neîncredere în ştiinţă”. E una dintre afirmațiile din noua carte a lui Alex Doppelgänger, publicată în colecția Știință a Editurii Humanitas, „Pământul este plat!”.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

15
/01
/20

O revizitare a biografiei eminesciene prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape pe poet, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.